LIMBA ROMÂNĂ, PATRIA MEA...
„Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.”
Vasile Alecsandri
„Cel mai frumos din toate câte sunt frumoase, este sufletul cel frumos.”
Mihai Eminescu
"Dacia preistorică" scrisă de Nicolae Densușianu este un adevărat tezaur pentru noi, românii, și cu siguranță fără această monumentală lucrare am fi fost mai săraci. Nu putem decât să mulțumim marelui Densușianu pentru minunatul dar pe care l-a făcut națiunii noastre.
Mai jos aveți câteva dintre citatele de la începutul cărții sale, citate care ar trebui să fie adevărate reguli, în special pentru istoricii români de astăzi:
"De aceea documentele istorice, cari se refer la această epocă departată, ocupă locul cel dintâiu între tezaurele noastre istorice." "Aceste documente conțin fapte și date, cari ne servesc nu numai
pentru luminarea timpurilor depărtate, în cari au fost scrise, dar constitue totodată și un material foarte prețios spre a putea pătrunde și pricepe bine condițiunile vieții publice și evenimentele istoriei mai nouă."
"Această îndoită importanță, ce o au documentele vechi pentru istorie, este foarte explicabilă. Societatea veche, ce e drept, a dispărut, însă ea a lăsat urme adânci în legile, în moravurile și în ideile societății mai nouă, și chiar în principiile vieții noastre de stat."
"Examinând și aprofundând cu toată atențiunea aceste resturi scrise ale vechimii, istoricul imparțial se va convinge că poporul român nu numai că este cel mai vechiu popor între națiunile ce locuesc astăzi la Carpați și în nordul Dunărei de jos, dar că a fost în evul de mijloc un popor cu un rol foarte însemnat cultural, chiar și în ținuturile ce se întind în părțile meridionale ale Dunărei, dela Adriatica și până la Marea-neagră."
"Ne rămâne astfel totdeauna o sarcină și o datorie, către posteritate și către știința istoriei, de a aduna și codifica pe fiecare zi monumentele istorice vechi externe și a reconstitui astfel arhivele seculelor noastre depărtate."
Pe 15 ianuarie 2022 se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Iată 10 lucruri pe care e posibil să nu le fi știut despre Mihai Eminescu:
Dincolo de operele sale de referință în literatura română, există câteva aspecte din viața poetului pe care oamenii nu le cunosc.
A urât matematica, a iubit fotbalul și înotul și s-a încuiat de nenumărate ori în cameră, zile și nopți, pentru a citi.
Mihai Eminescu a trăit 39 de ani, timp în care a fost poet, filosof și jurnalist. Toți românii cunosc cel puțin câteva versuri din „Luceafărul”, „Ce te legeni”, sau „O, rămâi”, dar sunt și aspecte mai puțin cunoscute despre poetul național.
Mihai Eminescu a fost bun înotător și fotbal
Mihai Eminescu a fost pasionat de sport în tinerețe. Iubea să joace fotbal și era un înotător de excepție. Profesorul său de la Cernăuți, Aron Pumnul (cel în memoria căruia a scris poezia „La Mormântul lui Aron Pumnul”) i-ar fi insuflat pasiunea pentru fotbal.
În ceea ce privește înotul, Mihai Eminescu se pricepea să facă tot felul de acrobații în apă, acest sport ajutându-l să aibă un fizic armonios.
„Balta mare din pădurea de la Ipoteşti şi Prutul de la Cernăuţi făcuseră din Mihai un bun înotător, cu voluptăţi tritonice”, spunea George Călinescu.
De asemenea, și Ştefan Cacovean a vorbit în scrierile sale despre talentul de înotător al poetului:
„Făcea tot felul de isteţii nautice, intrând în apă într-un loc şi ieşind târziu unde nici nu te aşteptai, spre admiraţia chiar a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulţi înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu niciunul nu se putea ţine", preciza şi Ştefan Cacovean în lucrarea sa ”Eminescu la Blaj”.
Mihai Eminescu a fost revizor școlar
Mihai Eminescu a fost revizor școlar (inspector al școlilor primare) în județele Iași și Vaslui până în 1876, obținând această funcție cu ajutorul lui Titu Maiorescu, la vremea aceea ministrul învățământului din partea Partidului Conservator (partid pe care Eminescu îl susținea).
Când conservatorii au fost dați jos de la putere, la guvernare venind liberalii, Mihai Eminescu a fost demis din funcție și s-a angajat ca redactor la ziarul „Curierul de Iași”.
Ulterior, la intervenția lui Titu Maiorescu și a lui Ioan Slavici, Mihai Eminescu a scris pentru ziarul „Timpul”, unde a rămas 6 ani.
Chiar dacă a ajuns să fie jurnalist pentru a-și câștiga existența, Mihai Eminescu nu a tratat cu indiferență profesia și, prin articolele sale, a dorit să facă educație politică pentru populație.
„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte.
Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși”, se arată în cartea „Opera lui Eminescu” de George Călinescu.
Mihai Eminescu a urât matematica
Deși era de o genialitate incontestabilă și avea o memorie de invidiat, matematica i s-a părut una dintre cele mai dificile științe, iar memoria lui nu funcționa și în cazul numerelor.
„N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria!
Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe faţa pământului”, se menţionează în opera “Viaţa lui Mihai Eminescu” de George Călinescu.
Mihai Eminescu avea un salut specific care îi scotea în evidență patriotismul
Mihai Eminescu era un patriot, fapt care se poate observa doar ascultând câteva versuri din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Când se întâlnea cu prietenii sau cunoscuții avea salutul său specific: „Trăiască nația”.
Apropiații deja știau cum urmau să fie salutați de Mihai Eminescu, așa că se întâmpla să i-o ia înainte și să spună ei „Trăiască nația”, iar Eminescu răspundea: „Sus cu dânsa!”
Mihai Eminescu avea deseori un aspect neîngrijit, preocupat fiind doar de lectură
Mihai Eminescu uita de toate când era însetat de lectură. Se încuia în cameră zile și nopți pentru a citi și nu mai ținea cont de igienă.
Mihai Eminescu avea perioade în care arăta deplorabil, apoi făcea o schimbare în viața lui și își revenea.
”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş.
Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua briceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pe faţă.
Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, povestea Ioan Slavici despre prietenul Eminescu.
Verișoara lui Caragiale a fost muza poeziei „Pe lângă Plopii fără Soț” de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu a scris cunoscuta poezie care a fost ulterior recitată și cantată de numeroși artiști, după ce a cunoscut-o pe Cleopatra Leca Poenaru la seratele literare și s-a îndrăgostit de ea.
Fiica pictorului Constantin Lecca şi verișoara lui Caragiale locuia pe strada Cometa, o stradă cu plopi, pe care Mihai Eminescu i-a numărat și a constat că erau în număr impar. Așadar, Eminescu chiar a trecut adesea „Pe lângă plopii fără soț”, aceștia nefiind numai o metaforă.
Mihai Eminescu a vrut să se călugărească
Poetul a avut momente în care a vrut să se detașeze de lumea cotidiană. După vârsta de 30 de ani, poetului i-a venit prin minte ideea călugăriei, pe care i-a transmis-o printr-o scrisoare prietenului său Zamfir C. arbore, care era editor la ziarul „Românul”.
„Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la ”Românul”, eu de la ”Timpul”, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi.
La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”, îi scria Eminescu prietenului său.
Mihai Eminescu l-a ironizat pe Carol I, dezamăgit de stilul său împăciuitor
Mihai Eminescu a fost dezamăgit de stilul lui Carol I de a conduce, considerând că „închidea ochii” la abuzurile din viața politică, satisfăcându-le dorințele liberalilor, în încercarea de a le potoli pretențiile. Așadar, Eminescu l-a numit pe rege „Carol Îngăduitorul”.
În copilărie lui Mihai Eminescu îi plăcea să-l sperie cu șerpi pe tatăl său
Mihail Eminovici (care și-a schimbat numele în Eminescu mai târziu) lua șerpi din pădure și îi arunca în grădină cu scopul de a-și speria tatăl, pe Gheorghe Eminovici. Tânărul Mihai îl chema pe tatăl său, spunându-i că a prins păsări și aștepta să-i vadă reacția la văzul șerpilor.
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Mihai Eminescu
Marele poet a murit la vârsta de 39 de ani în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. În jurul orei 04:00 poetul s-a stins din viață, purtând un halat ponosit. Înainte de a muri, poetul a cerut un pahar cu lapte și i-a spus medicului de gardă „sunt năruit”.
Iată 10 lucruri pe care e posibil să nu le fi știut despre Mihai Eminescu:
Dincolo de operele sale de referință în literatura română, există câteva aspecte din viața poetului pe care oamenii nu le cunosc.
A urât matematica, a iubit fotbalul și înotul și s-a încuiat de nenumărate ori în cameră, zile și nopți, pentru a citi.
Mihai Eminescu a trăit 39 de ani, timp în care a fost poet, filosof și jurnalist. Toți românii cunosc cel puțin câteva versuri din „Luceafărul”, „Ce te legeni”, sau „O, rămâi”, dar sunt și aspecte mai puțin cunoscute despre poetul național.
Mihai Eminescu a fost bun înotător și fotbal
Mihai Eminescu a fost pasionat de sport în tinerețe. Iubea să joace fotbal și era un înotător de excepție. Profesorul său de la Cernăuți, Aron Pumnul (cel în memoria căruia a scris poezia „La Mormântul lui Aron Pumnul”) i-ar fi insuflat pasiunea pentru fotbal.
În ceea ce privește înotul, Mihai Eminescu se pricepea să facă tot felul de acrobații în apă, acest sport ajutându-l să aibă un fizic armonios.
„Balta mare din pădurea de la Ipoteşti şi Prutul de la Cernăuţi făcuseră din Mihai un bun înotător, cu voluptăţi tritonice”, spunea George Călinescu.
De asemenea, și Ştefan Cacovean a vorbit în scrierile sale despre talentul de înotător al poetului:
„Făcea tot felul de isteţii nautice, intrând în apă într-un loc şi ieşind târziu unde nici nu te aşteptai, spre admiraţia chiar a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulţi înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu niciunul nu se putea ţine", preciza şi Ştefan Cacovean în lucrarea sa ”Eminescu la Blaj”.
Mihai Eminescu a fost revizor școlar
Mihai Eminescu a fost revizor școlar (inspector al școlilor primare) în județele Iași și Vaslui până în 1876, obținând această funcție cu ajutorul lui Titu Maiorescu, la vremea aceea ministrul învățământului din partea Partidului Conservator (partid pe care Eminescu îl susținea).
Când conservatorii au fost dați jos de la putere, la guvernare venind liberalii, Mihai Eminescu a fost demis din funcție și s-a angajat ca redactor la ziarul „Curierul de Iași”.
Ulterior, la intervenția lui Titu Maiorescu și a lui Ioan Slavici, Mihai Eminescu a scris pentru ziarul „Timpul”, unde a rămas 6 ani.
Chiar dacă a ajuns să fie jurnalist pentru a-și câștiga existența, Mihai Eminescu nu a tratat cu indiferență profesia și, prin articolele sale, a dorit să facă educație politică pentru populație.
„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte.
Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși”, se arată în cartea „Opera lui Eminescu” de George Călinescu.
Mihai Eminescu a urât matematica
Deși era de o genialitate incontestabilă și avea o memorie de invidiat, matematica i s-a părut una dintre cele mai dificile științe, iar memoria lui nu funcționa și în cazul numerelor.
„N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria!
Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe faţa pământului”, se menţionează în opera “Viaţa lui Mihai Eminescu” de George Călinescu.
Mihai Eminescu avea un salut specific care îi scotea în evidență patriotismul
Mihai Eminescu era un patriot, fapt care se poate observa doar ascultând câteva versuri din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Când se întâlnea cu prietenii sau cunoscuții avea salutul său specific: „Trăiască nația”.
Apropiații deja știau cum urmau să fie salutați de Mihai Eminescu, așa că se întâmpla să i-o ia înainte și să spună ei „Trăiască nația”, iar Eminescu răspundea: „Sus cu dânsa!”
Mihai Eminescu avea deseori un aspect neîngrijit, preocupat fiind doar de lectură
Mihai Eminescu uita de toate când era însetat de lectură. Se încuia în cameră zile și nopți pentru a citi și nu mai ținea cont de igienă.
Mihai Eminescu avea perioade în care arăta deplorabil, apoi făcea o schimbare în viața lui și își revenea.
”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş.
Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua briceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pe faţă.
Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, povestea Ioan Slavici despre prietenul Eminescu.
Verișoara lui Caragiale a fost muza poeziei „Pe lângă Plopii fără Soț” de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu a scris cunoscuta poezie care a fost ulterior recitată și cantată de numeroși artiști, după ce a cunoscut-o pe Cleopatra Leca Poenaru la seratele literare și s-a îndrăgostit de ea.
Fiica pictorului Constantin Lecca şi verișoara lui Caragiale locuia pe strada Cometa, o stradă cu plopi, pe care Mihai Eminescu i-a numărat și a constat că erau în număr impar. Așadar, Eminescu chiar a trecut adesea „Pe lângă plopii fără soț”, aceștia nefiind numai o metaforă.
Mihai Eminescu a vrut să se călugărească
Poetul a avut momente în care a vrut să se detașeze de lumea cotidiană. După vârsta de 30 de ani, poetului i-a venit prin minte ideea călugăriei, pe care i-a transmis-o printr-o scrisoare prietenului său Zamfir C. arbore, care era editor la ziarul „Românul”.
„Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la ”Românul”, eu de la ”Timpul”, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi.
La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”, îi scria Eminescu prietenului său.
Mihai Eminescu l-a ironizat pe Carol I, dezamăgit de stilul său împăciuitor
Mihai Eminescu a fost dezamăgit de stilul lui Carol I de a conduce, considerând că „închidea ochii” la abuzurile din viața politică, satisfăcându-le dorințele liberalilor, în încercarea de a le potoli pretențiile. Așadar, Eminescu l-a numit pe rege „Carol Îngăduitorul”.
În copilărie lui Mihai Eminescu îi plăcea să-l sperie cu șerpi pe tatăl său
Mihail Eminovici (care și-a schimbat numele în Eminescu mai târziu) lua șerpi din pădure și îi arunca în grădină cu scopul de a-și speria tatăl, pe Gheorghe Eminovici. Tânărul Mihai îl chema pe tatăl său, spunându-i că a prins păsări și aștepta să-i vadă reacția la văzul șerpilor.
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Mihai Eminescu
Marele poet a murit la vârsta de 39 de ani în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. În jurul orei 04:00 poetul s-a stins din viață, purtând un halat ponosit. Înainte de a muri, poetul a cerut un pahar cu lapte și i-a spus medicului de gardă „sunt năruit”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu