-=- Nu este niciun popor, în toatã Europa, care sã aibã o istorie mai veche, mai frumoasã și mai fantastică precum a noastrã -=-

1. Cel mai vechi simbol pre-tracic găsit în lume - o zvastică-simbol solar- - 6.000 î.d.H.
2. Primele ornamente și măști de aur (tracice) găsite în lume - 3. 800 î.d.H. (Karanovo V-VI).
3. 1.600 de tezaure ale regilor traci - cele mai frumoase din lume.

   
         În Iliada, Homer spunea despre traci cã „armatele lor străluceau de scuturi de aur și tezaurele lor erau așa de prețioase că regele Priam (rege al Troiei tracice) a putut sã ia înapoi, de la greci, capul fiului său mort, numai dupã ce le-a dat acea faimoasã cupã tracicã de aur.
   
     Toate marile civilizații au înflorit pe vãile unor mari fluvii și în special la gurile de vãrsare ale acestora: cea egipteanã pe Nil, cea mesopotamianã, între Tigru și Eufrat, cea indianã, pe Ind și Gange, cea chinezã, pe Fluviul Galben, iar cea europeanã, cu voia sau fãrã voia „marilor profesori” de istorie și arheologie, pe valea Dunãrii (Istrului, Danubiului) și în special în zona Deltei acesteia.
     
        Acesta este leagãnul adevãrat al civilizației protoeuropene, în strãvechea vatrã tracicã a Carpaților, a Dunării carpatice.
Aici veneau grecii în antichitate sã-și caute Lâna de Aur și bogãțiile agricole dunãrene.
Aici s-a dezvoltat faimoasa Epocã de Aur, cu Cimitirul Eroilor de la Gurile Dunãrii și Lăcașul Zeilor din Cetatea Koga-Ion-ului.
 
    Uitați-vã pe hartã și veți vedea ce fantastic aratã acest spațiu, unde din trupul munților țâșnesc izvoare ce se prefac în râuri, care se desfãșoară ca un evantai spre Dunãre, străbătând vãi calme și dealuri molcome, prielnice agriculturii și păstoritului.
 
      De sus, din avion, aceastã rețea hidrograficã, având forma de elipsă, seamãnã cu un OU al GENEZEI.
Munții de sare, fără de care sunt greu de conceput viața omului și creșterea vitelor, reprezentau în antichitate o bogãție mai mare decât aurul, poate cea mai de seamã bogãție pentru oamenii vechimii, bogãția fãrã de care viața nu poate exista.

      Bogățiile solului și subsolului au fãcut ca spațiul tracic sã fie râvnit de triburile și popoarele învecinate - spre acel Eldorado al antichitãþii își orientau dorințele jefuitoare vecinii.
Invadatorii europeni au venit și încã vin de la rãsãrit, mișcãrile dinspre sud spre nord fiind determinate nu atât de cauze economice, cât de modificãri ale climatului, de schimbarea florei și faunei.
       
      Precum orice pom ce dă roade și semințe cautã sã le rãspândeascã în preajmã, așa și neamul nostru, al daco-tracilor, prin triburi prolifice, a rodit și s-a răspândit fie la marginea teritoriului sãu de viețuire, fie deplasându-se la distanțe mai mari pânã în Asia ori trecând strâmtorile Bosforului și ale Dardanelelor pânã în Anatolia;
Așa au ajuns ramano-dardanii sã ridice orașul cetate Troia, iar brigii sã alcãtuiascã o „filialã care a luat numele de Frigia; mysii nu erau altceva decât o fãrâmã a moesilor din sudul Dunãrii; mesapii, iapygii și veneții din Italia de răsărit erau surplusuri ale traco-ilirilor din Dalmația și din Panonia (unde a existat statul Rama - pânã la venirea ungurilor, dupã cum atestã o serie de surse toponimice).
       

      Extinderea neamului carpatodanubian se poate asemãna cu o explozie atomicã, avându-și epicentrul acolo, acasã, în Țara Soarelui, în DAKSHA presanscritã, arianã.

   Îi vom gãsi pe strămoși pe râul Hipanis (Bug) și Borystene (Nipru).
Cimmerienii vor fi împinși de sciți spre sud, dar și ei, sciții, se vor topi în marea populație tracicã, tracizându-se, lãsând în urma lor doar ... un nume.
     
      Ei, tracii, care se întindeau spre apus până la Oceanul Atlantic, au pãtruns și pe Valea Vistulei, întemeind cetãți ca Getidava; alte ramuri ca etruscii și veneții se vor îndrepta spre Valea Padului. Peninsula Italicã au cucerit-o de cel puțin patru ori, ultima datã sub conducerea strãlucitorului raman ENEA - plecat din zona Oltinei (Dobrogei de azi) ori, dupã Homer și Virgilius, de la Troia.
   

    Când Demostene și Ificrate socoteau ca o cinste faptul cã mamele lor fuseserã geto-tracice, când grecii „ne împrumutau zeii schimbându-le doar numele, înfruptându-se din plin din miturile și credințele geto-dacilor, cum sã nu ridicãm vocea azi, noi urmașii acelor daco-traci, și sã spunem lumii adevãrul?   

    De ce să tăcem, umiliți și furați de al nostru trecut glorios din dorința „inteligentă” de a nu ne supãra vecinii?
Cine au fost și cine sunt ei vecinii?!
Niciodatã un popor umil și fricos nu a fost respectat, niciodatã un iepure nu va sta alãturi de un lup!

      Este timpul sã ne trezim, sã ne scoatem ochelarii de miopi, primiți de la vecini, și sã ne uitãm cu mândrie, acolo, departe, în trecut, redescoperindu-ne și mândrindu-ne cu noi înșine.

         Nu este nimeni în toatã Europa, care sã aibã o istorie mai veche, mai frumoasã și mai fantasticã ca a noastrã.

      Noi nu trebuie sã uităm că suntem aici, pe acest pământ european primii, înaintea grecilor, italienilor, francezilor, germanilor or turcilor, înaintea englezilor or slavilor.

Ei toți, nou-veniții, doresc ca noi să nu fi existat; astfel ca ei sã aibă drepturi!

Ei spun cã Transilvania a fost lipsitã de populație, iar ei au venit și au locuit-o!

Ei ne încurajeazã în naivitatea noastrã sã credem cã de fapt noi am apãrut dupã 106 d.H., prin unirea dintre „doi bãrbați Traian și Decebal, Traian - cuceritor a DOAR 14% din teritoriul Daciei, în urma unui rãzboi fratricid.

     E timpul sã realizăm că noi avem istoria noastrã, cu mii și mii de ani înaintea sosirii romanilor pe câțiva kilometri din teritoriul Daciei; istoria noastrã a început atunci, de mult, când noi am început sã fãurim Europa, sã cucerim Asia: China, India și chiar Japonia, Anatolia, Sumerul și Asia Micã, Palestina și Mesopotamia, Nordul Africii.
   
      Aceasta este istoria noastrã, a carpato-danubienilor, pelasgilor, tracilor, daco-românilor.
Noi, daco-românii, reprezentãm coloana vertebralã a istoriei lumii contemporane.
-DACIA-