-=- SÂNPETRU DE IARNĂ - miezul iernii pastorale... -=-

 

SÂNPETRU DE IARNĂ - MARE PATRON AL LUPILOR, STĂPÂN AL CHEILOR RAIULUI

Ţăranii spun că, dacă au dat miezul iernii la spate, au pus mâna pe primăvară. Pe 16 ianuarie avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: „Sânpetru Lupilor”. I se mai spune „Sânpetru de iarnă” şi este frate al „Sânpetrului de Vară”, şi el stăpân peste lupi, cel care păzeşte grindina, iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar numele lor vine de la „piatră”, la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice, „Fulgerătoarele”, de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii.

Înainte vreme, ţăranii lăsau o noapte întreagă nişte pietre albe pe pragul casei, pe care a doua zi le aşezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi în ziua „Sânpetrului de Iarnă” le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi peste an.

Astăzi este interzisă aruncarea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, odată găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca, le privesc în special pe femei. Acestea nu au voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu se aruncă gunoiul din casă, nu se împrumută nimic, nu au voie să coasă, nu au voie să toarcă sau să împletească.

În schimb, se leagă simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei. Tot în această zi, femeile spală rufele cu apă clocotită pentru a opări astfel şi gura lupului.

CÂINII LUI SÂNPETRU

Deoarece credinţele în sacralitatea lupului şi în puterea magico-mistică a acestui animal erau nu numai foarte răspândite, ci şi bine împământenite pe teritoriul vechii Dacii, proto-creştinismul l-a investit pe Sfântul Petru cu însemnele de patron/ păstor al lupilor.

Astfel, teribilele animale au fost numite „câinii lui Sânpetru”, punându-se în slujba lui şi dându-i deplină ascultare. Legendele spun că la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită în vechime şi „Nedeea Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul. Atunci, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un cal alb, le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni. „Lupu se zice că e câinele lui Sf. Petru şi unde-i porunceşte el, acolo face pradă. Când se strâng mai mulţi lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască pradă. El îi orânduieşte după pradă când se adună la urlătoare, de obicei pe la răspântii:

«— Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.», fiindcă cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de şarpe.”

Astăzi, în calendarele populare, avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate de rang major în Panteonul românesc: Sâmpetru Lupilor.

I se mai spune Sânpetru de Iarnă și este frate cu Sânpetru de Vară, păzitor al grindinei și stăpân peste lupi. În noaptea premergătoare zilei lui, țăranii lăsau câteva pietre albe pe pragul casei. A doua zi le așezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele apoi le aduceau acasă şi în ziua Sâmpetrului de Iarnă le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi întregul an.

Credința în sacralitatea lupului a dus la investirea Sfântul Petru din calendarul creștin cu atributele unei zeități autohtone sezoniere care împarte anul pastoral în două anotimpuri. Lupii sunt numiți „câinii lui Sâmpetru” iar legendele spun că se supun orbește ordinelor lui. În noapte dinspre 16 ianuarie, când se consideră că e „miezul iernii”, Sâmpetru, călare pe un cal alb, se arată înaintea lor, le aduce ofrande și le dă dezlegare să prade animale și oameni, împărțindu-le hrana pentru tot anul. “Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.“ Şi cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de şarpe”. (Antoaneta Olteanu - Calendarele poporului român).

Dacă se întâmplă să urle mai mulţi lupi strânși laolaltă la răspântii de drum, se zice că se roagă sfântului să le rânduiască pradă.

SFÂNTUL PETRU - STĂPÂN AL CHEILOR RAIULUI

„Când Pământu s-o făcut/ Și Ceriu s-o rădicat,/ Doamne, mândru s-o-mbrăcat,/ Tăt cu stele mănănțăle/ Și cu luna pântre ele./ La suitu ceriului,/ Este-o scară tăt de ceară,/ Dumnezău pă ea scoboară./ Dumnezău și Sân- Petru,/ Să măsoare Pământu,/ Pământu cu umbletu/ Și Ceriu cu stânjenu...”

Pentru țăranul român, Sf. Petru ocupă un loc special în panteonul popular.

Îmbrăcat în straie albe, țărănești, apare în sute de colinde, martor al începutului lumii. Coborând din cer pe o scară de ceară, merge din casă în casă împreună cu Dumnezeu, precum doi bătrâni săraci, răsplătindu-i pe cei buni și pedepsindu-i pe zgârciți.

Sâmpetru este cel care se arată oamenilor în momentele de intensă sacralitate de peste an, când cerurile se deschid, stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu.

Ziua lui cade întotdeauna la mijlocul iernii, hotar important al calendarului popular care, odată trecut, deschide porțile primăverii. Se spune că, de acum înainte, „iarna începe a se scoborî spre primăvară.”

Prezent pe ceramica de Cucuteni, în semnele cusute, țesute și cioplite,în onomastică și toponimie, în povești și proverbe, descântece și cântece de ceremonial, în medicina magică și în zoomitologia românilor, lupul domină calendarul nostru popular, guvernând peste 30 de sărbători.

Magie și ritual:

Timpul ceremonial al „zilelor rele de lupi” începe astăzi, de Sânpetru Lupilor, dată la care calendarul creștin ortodox prăznuiește Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru. Dacă în vechime ziua de 16 ianuarie provoca o adevărată explozie a gândirii magice, protocreștinismul a dat aceste animale „în grija” unui Sfânt, încercând să o țină astfel în frâu.

Manifestările rituale generate de sacralitatea animalului totem al geto-dacilor culminau cu nenumărate practici rituale de îndepărtare a lupilor de turmele de oi și de împiedicare a înmulţirii lor.

Trebuie amintit faptul că relicve ale acestor practici încă se mai păstrează în mediul pastoral de la noi, cel mai bine conservat la nivel ritual și ceremonial.

Ziua divinității mito-folclorice celebrată astăzi, Sânpetru Lupilor, marchează mijlocul iernii pastorale, care începe la Sânedru (26 octombrie) şi se încheie la Sângiorz (23 aprilie).

Cele două sărbători celebrate astăzi în calendarul pastoral și cel agricol s-au influențat reciproc, transferându-și elemente specifice în practici magice și obiceiuri.

Peste acestea a venit creștinismul, iar sincretismul este fabulos.

Pe lângă faptul că Sânpetru a fost investit cu însemnele de patron/păstor al lupilor, locul ocupat în Panteonul mito-folcloric românesc este unul cu totul special.

În imaginarul popular el este cel care apare în colinde coborând pe pământ, împreună cu Dumnezeu, pe o scară de ceară. Ajuns printre oameni, ia pulsul mersului lumii, împarte dreptatea și îi răsplătește pe cei buni.

Sânpetru mai poate fi văzut în momentele sacre de peste an, la miezul nopții, când preț de o clipă se deschid cerurile. În mentalul colectiv s-a păstrat imaginea unui Sânpetru umanizat, îmbrăcat în straie albe, țărănești, cioban și pescar, cam petrecăreț de felul lui, care joacă la cârciumă, se îmbată, i se fură caii în timpul aratului și are o drăguță păstoriță... Dar pentru că Sânpetru este harnic, credincios, cinstit și bun sfetnic, Dumnezeu îl pune „mai mare peste cămările cerești”, încredințându-i lui mult râvnitele chei ale Raiului.

Să revenim la lupi, despre care vom povesti pe larg la sfârșitul lunii, în timpul Filipilor de Iarnă.

Este cunoscut faptul că cea mai puternică imagine pe care a avut-o antichitatea despre populaţia din această parte a lumii a fost strania simbioză între lupi și daci.

De la animale totem în precreștinism, investite cu sacralitate, apărătoare ale obștei și spaimă a dușmanilor, odată cu creștinismul lupii au devenit „câinii lui Sânpetru”, punându-se în slujba lui și dându-i deplină ascultare.

Legendele spun că la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită și „Nedeea Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul.

(adaptare după Antoaneta Olteanu - ”Calendarele poporului român”)