LEGENDE STRĂBUNE
LEGENDA spune că,
Solstițiul de iarnă la geto-daci, era considerat un mare prilej de sărbătoare, iar 25 Decembrie era considerata Ziua Nașterii Soarelui, zi în care se manifesta conștiința cosmică, sau ca o luptă între bine și rău.
Acest mare eveniment, cât și echinocțiul, era trăit doar de cei inițiați, care efectuau această călătorie spirituală:
cu trei zile înainte de 21 Decembrie, Ziua Solstițiului de iarnă, geto-dacii se retrăgeau în Peștera Ialomicioarei-Padina, în post și rugăciune, iar în 21 Decembrie urcau în Munții Bucegi la Sfinx (acesta însemna paznic, portar), cereau voie sa meargă la Vârful Omu- Axis Mundi- la cele 3 vârfuri: Omu, Ocolitu și Gavanosul - Furca lui Neptun.
La Vârful Omu se manifesta portaluri de ieșire din universul terestru.
De acolo doar cei inițiați primeau comunicări de la sferele înalte și se întorceau la Padina, închizând Triunghiul Dacic.
(Psiholog Stelian Chivu)
SARMIZEGETUSA REGIA
Ruinele fostelor sanctuare din Regia îşi aşteaptă oaspeţii de Solstiţiul de iarnă. În fiecare an, în ziua solstiţiului, pasionaţii de istorie şi astronomie urcă la Sarmizegetusa Regia, locul din care, potrivit unor istorici, strămoşii noştri căutau să descifreze tainele cerului.
Despre unele vestigii din Munţii Orăştiei, istoricii au susţinut că au avut şi rolul de a măsura zilele calendaristice.
Marele preot Deceneu, „demostrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-au arătat geţilor mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit pînă la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”, informa istoricul antic Iordanes, arătând preocupările poporului antic getic.
OBICEIURI ROMANESTI din preajma solstițiului de iarnă
Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Pentru ”păgâni”, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii.
(''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'', de Ion Ghinoiu.)
Comentarii
Trimiteți un comentariu