-=- SERIAL: De ce se spune că poporul român s-a născut creștin?! Iată câteva răspunsuri... -=- (partea a II-a)

 

Strămoșii noștri, geto-dacii, au fost 

„creștini” înaintea

 apariției creștinismului?

Afirmaţia prin care se susţine că populaţia Daciei era creştină încă dinaintea creştinismului nu trebuie luată doar ca simplă aserţiune, ci ca o recunoaştere de facto că pricipalele percepte religioase, precum şi modul de viaţă al geto-dacilor, iar apoi al populaţiilor străromâne, se încadrau perfect în doctrina creştină, încât aşa-numita creştinare a locuitorilor de la noi s-a făcut fără nicio asperitate.

Iar ca un fapt  caracteristic faţă de creştinismul nostru arhaic, nativ, va trebui să accentuăm creştinarea cu mult mai târzie a tuturor vecinilor noştri, „botezaţi” doar prin acte de guvernământ cu mult după noi. Iar asta, deoarece românii nu s-au „convertit” la creştinism la un anume moment – neputându-se pune astfel problema -, ci, convertirea lor s-a făcut cu totul pe nesimţite şi în timp, tocmai fiindcă ei erau „aproape creştini chiar înainte de creştinism.”

Să redăm câteva aspecte în sprijinul acestor afirmaţii de continuitate şi sincretism a religiilor. Cultul monoteist al lui Zamolxe, implicând şi credinţa în nemurire, a făcut marele pas către o „creştinare” aproape totală a geto-dacilor, accentuată apoi prin activităţi ale unor secte de factură eseniană -, ce au fost dovedite arheologic. În acest sens, o sumă de trăsături de apropiere, topite prin sincretism, ca şi prin complementarism, ne apar ca fiind lesne vizibile:

* Zamolxe şi Hristos au fost – ambii – divinităţi ale Luminii;
* Întoarcerea după trei ani a lui Zamolxe printre ai săi a fost destul de uşor înlocuită cu învierea după trei zile a lui Iisus Hristos printre creştini;
* Iniţierile pe care le practica Zamolxe au fost cu uşurinţă preluate de tainele practicate de creştini (în primul rând botezul şi euharistia);
* Bravura legendară a geto-dacilor pe câmpurile de luptă – mergând până la sacrificiul suprem – a fost înlocuită prin curajul nebunesc al primilor martiri creştini;
* Dreptatea absolută a zeului-rege a fost înlocuită prin morala creştină răscumpărătoare întru Hristos;
* Înţelepciunea bătrânilor obştii, înlocuită prin dragostea faţă de cei apropiaţi;
* Pătrunderea în cunoaşterea firii, prin meditaţii isihaste;
* Banchetele funerare, atunci când nu s-au menţinut, au fost înlocuite prin comuniunea euharistică şi prin agape;
* Scara ierarhică a marilor preoţi a fost înlocuită prin episcop, mitropolit şi patriarh.

Tot aşa de sigur poate fi faptul că ceea ce a topit vechea credinţă a daco-geţilor într-un creştinism timpuriu a fost ideea purităţii jertfei oferită lui Zamolxe ca Lumină, printr-o aceeaşi jertfă oferită lui Hristos ca Soare al Dreptăţii. Deşi mereu pusă în discuţie, religia geto-dacilor rămâne, totuşi, o problemă nerezolvată.

(Sursa: http://www.lovendal.net/wp52/stramosii-nostri-geto-daci-au-fost-crestini-inaintea-aparitiei-crestinismului/)

Viața de apoi la geto-daci

„Credința lor este ca ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis”, spunea Herodot. Aceasta afirmatie, ca si aceea cu trimiterea solului la Zalmoxis, a acreditat parerea, unanima, ca viata geto-dacilor era stapanita de credinta in existenta unei alte vieti dupa moarte. Curajul si usurinta cu care acestia se sinucideau cand erau infranti in razboaie arata ca intr-adevar ei se credeau „nemuritori”.

Este greu de spus daca nemurirea geto-dacica a fost ceva cu totul spiritual, cum afirma Vasile Parvan, sau numai o continuare a vietii de aici in conditii mai bune. Pentru intrebarea daca „raiul” dacic era „in cer”, cum sustinea Parvan, sau „undeva in adancurile pamantului”, este greu de raspuns. cum a afirmat prof. I. Russu, este greu de rezolvat, din cauza aceleiasi saracii a izvoarelor.

Unii cercetatori, au crezut ca pot descoperi la geto-daci si credinta in trecerea sufletelor dintr-un trup in altul dupa moarte. Nu sunt insa temeiuri sigure pentru o astfel de afirmatie.

In privinta riturilor de inmormantare ale geto-dacilor, potrivit cercetarilor arheologice s-a putut constata ca, in perioada veche a fierului, a predominat inhumarea cadavrelor, iar in perioada noua a fierului a predominat incinerarea. In rare cazuri s-a folosit inhumarea, pentru copii si pentru persoane de mare importanta. Mormintele descoperite sunt unele plane, altele sub forma de movile de pamant, unele continand urna, altele fara urna. In unele cazuri, incinerarea s-a facut chiar pe locul mormantului, alteori pe alt loc.

(https://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/geto-dacii/viata-apoi-geto-daci-71847.html)

Ce au în comun Zeul dacilor şi Dumnezeul

 creştinilor?

Zamolxianismul avea oamenii lui sfinţi,

 credinţa în nemurire,

 taina învierii şi preoţime bine structurată

Între cultul zamolxian atribuit daco-geţilor şi creştinism sunt o serie de similitudini. Acestea se reflectă atât în practica cultului religios, cât şi la nivel de dogmă. Acest lucru i-a făcut pe marii istorici ai religiilor precum Mircea Eliade să considere creştinismul la români o continuare firească, cu doar câteva reinterpretări, a zamolxianismului.

Prin prisma scrierilor antice, a studiilor istorice şi de istorie a religiilor a fost fundamentată ideea că daco-geţii, acea ramură nord dunăreană a tracilor, credeau într-un panteon conduse de un zeu suprem Zalmoxis. Această divinitate când cu valenţe solare, când pământeşti şi chiar subterane, presupun istoricii şi geografii antici, pe baza unor legende aflate de la grecii din Hellespont, ar fi existat şi în realitate.

Ar fi fost un sclav al lui Pitagora   „După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi Pont, acest Zalmoxis, fiind om ca toţi oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesarchos. Apoi câştigându-şi libertatea, ar fi dobândit avuţie multă şi dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui”, scria Herodot.    Nu se ştie exact când a apărut credinţa în acest zeu, dacă a fost un lider religios sanctificat sau când a trăit. De altfel, despre Zalmoxis aflăm doar de la istoricii străini, deoarece triburile geto-dace fără scriere nu au lăsat dovezi scrise privind zeul lor suprem. Tot autorii antici descriu sistemul de credinţe religioase, reunite în forma zalmoxianismului, ca şi cult religios specific geto-dacilor. Pentru istoricii religiilor precum Mircea Eliade, cultul zalmoxian are multe puncte comune cu religia creştină.

Zalmoxis, un „Mesia“ dacic ce propovăduia

 viaţa de apoi

Însăşi prin descrierea lui Herodot, Zalmoxis este un om în carne şi oase, care trăieşte printre geţi, ca mai apoi, printr-un mister uluitor şi o viaţă exemplară, să obţină sanctificarea şi înălţarea definitivă în panteon.

Este o asemănare izbitoare cu modelul cristic apărut în creştinim. Practic, Zalmoxe este un fel de ”Mesia” tracic care şi-a scos poporul din întunecime, i-a oferit principalele percepte religioase şi cel mai de preţ dar, nemurirea.    ”În timpul ospeţelor îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururrea, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot.

Mai precis Zalmoxis le oferă speranţa într-o lume după moarte şi conturează ideea de rai, principii regăsite şi în creştinism. Totodată, asemeni creştinismul, în cadrul zalmoxianismului, aşa cum a rămas mărturie de la autorii antici, se face clar delimitarea dintre suflet şi trup. Doar sufletul devenea nemuritor într-o lume paradisiacă ce nu aparţinea nici măcar lui Zalmoxis, deşi el se afla în aceasta.    ”Ceea ce pare sigur este că pentru geţi, ca şi pentru iniţiaţii Misterelor Eleusine sau pentru «orifici», post-existenţa preafericită începe după moarte: numai sufletul spiritual îl întâlneşte pe Zalmoxis”, precizează şi Mircea Eliade în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis-Han”. Pe greci, ca şi pe multe popoare antice care locuiau în preajma triburilor daco-getice, această credinţă era unică şi fascinantă. ”Credinţa în imortalitatea sufletului n-a încetat să-i intrige pe grecii din secolul al V lea. Herodot nu găsea formulă mai spectaculoasă de introducere decât prezentându-i pe geţi ca pe cei «care cred în nemurirea lor»”, scria Eliade.

                                      VA URMA