LA INTRAREA ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI, DESPRE ZIUA TÂLHARILOR ȘI ALTE SĂRBĂTORI UITATE
Postul Crăciunului stă sub semnul şezătorilor, al sărbătorilor dedicate lupului, al purificării sufletului și trupului pentru primirea Naşterii Mântuitorului.
Vestind totodată și sfârșitul anului, Postul Crăciunului poartă amprenta unor străvechi sărbători solare, dominate de ritualuri apotropaice, de magie premaritală, precum și de numeroase practici oraculare.
Nu putem vorbi despre Lăsatul Secului de Crăciun, așa cum era înțeles și respectat în satele noastre, fără a aminti de sărbătorile care îl preced, astăzi aproape uitate.
Sărbătoarea Tâlharilor din 11 noiembrie, Martinii de Toamnă din 12, Ziua Sfântului Ion Milostivul din 13 și Intrarea în Filipii de Toamnă din 14 noiembrie erau respectate, până la jumătatea secolului trecut, în toate casele.
Aceste sărbători din calendarele vechi nu împiedicau oamenii să respecte restricțiile alimentare, ceremoniale şi comportamentale impuse de Post pentru a întâmpina cum se cuvine cea mai așteptată sărbătoare a lor.
SĂRBĂTOAREA TÂLHARILOR s-a suprapus peste cea a Sfântului Mina din calendarul ortodox, așa că cei păgubiți se rugau lui pentru aflarea răufăcătorilor.
Femeile mergeau la biserică și lipeau de sfeșnice lumânări întoarse, ca să li se întoarcă acasă lucrurile furate. Același lucru îl făceau și fetele, însă cu un alt scop și anume pentru a întoarce spre ele inima feciorilor de care erau îndrăgostite. Deși pare paradoxal, tot Sfântului Mina se rugau și hoții, ca să nu fie prinși la furat.
Și dacă tot vorbim despre o zi a hoților în calendarul popular, să nu uităm de furturile „ritualice”: furatul miresei, furatul busuiocului de la popă pentru a-l pune sub pernă sau sub prag, furatul legăturilor de la mort, bune la farmece și la vrăji…
Cât despre hoție, în comunitatea tradițională era considerată boală. „Tâlhar. E o boală a unor oameni, care nu-s sătui și nu-s liniștiți până ce nu fură ceva ori de unde și de la oricine. El, când intră într-o casă, umblă cu ochii numai după furat și, după ce a ochit ceva, caută toate chipurile să puie mâna și să șterpelească”. (George Bujorean – „Boli, leacuri și plante de leac”)
Au urmat MARTINII DE TOAMNĂ și ZIUA SFÂNTULUI ION MILOSTIVUL, ținute pentru ca animalele din gospodărie să fie păzite de lupi și de mușcătura șarpelui, acestea anticipând, de fapt, intrarea în FILIPII DE TOAMNĂ , interval sacru de mare însemnătate, respectat în mediul pastoral până în zilele noastre.
Se spune că Postul a fost lăsat de Maica Domnului bătrânului Crăciun, drept pedeapsă pentru că i-a tăiat mâinile nevestei sale, Crăciuneasa, cea care o moşise pe Maica Domnului.
Vreme înainte, începând de mâine, fetele adunau câte o surcică de lemn în fiecare zi de Post, iar în Ajunul Crăciunului făceau cu ele un foc mare, la care fierbeau crupe fără sare. Odată fierte, le așezau pe masă şi așteptau miezul nopții, când umbra ursitului venea pe cahlă și se ospăta iar ele încercau să ghicească cărui fecior îi vor fi sortite.
La rândul lor, femeile adunau astă seară toate resturile de la ultima masă de dulce iar mâine le aruncau spre răsărit, printr-un gest magic de „legare” a ciocului păsărilor, spunând așa: „Păsările cerului, eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate și de la holdele mele oprite!”. Apoi, spălau toate oalele și le așezau cu gura în jos, pentru ca familia și casa să le fie păzite de pagube pe durata Postului.
Cu același scop, atârnau astăzi de lemnul coșului o secure și o lăsau acolo cât țineau Filipii (Zilele Lupilor).
Comentarii
Trimiteți un comentariu