Toponimia este istoria nescrisă a neamului spunea Iorgu Iordan.
Numele de geți vine de la Gea, mama zeilor, despre care grecii știau ca era din nordul Traciei.
Gea a avut doi copii gemeni, drept pentru care a fost numita și Doia, Deia, Dia, Doichia, Dochiana.
Geto-dacii o venerau ca mamă de obîrșie, dar și ca Mamă Divină.
Vedem în lucrarea ”Mitologie română” de R.Vulcănescu, o imagine cu o rugătoare la simulacrul Dochiei, în Ceahlău.
Babele Carpaților noștri erau icoane ale Babei Dochia și se aflau în zona grotelor unde a sihăstrit, drept călugăricioara și unde sunt încă lăcașuri de rugăciune.
Versuri din Țara Crișurilor, culese de Densușianu spun:
”Căutați Maica Batrână,
Cu tamainița în mână,
Cu o carte subțioară,
Ea e călugăricioara.
Și se tot roagă din carte,
Pentru a omului păcate.”
În zona acestor grote sunt semnele unei scrieri asemănătoare celei grecești, ca și în Tăblițele de la Sinaia.
Această scriere nu poate fi decât scrierea GETICĂ, transformată în cea chirilică și dusă mai departe de viitorii greci. Grecii fiind urmașii tot a unei ramuri geto-traco-pelasge.
Limba latina este o derivație a limbii sacerdoților geți...și era folosită numai în administrație și cultură, deci doar de oamenii cu carte.
Dar limba vorbită în Italia Romană, era limba priscă-limba străveche românească...
Ea era vorbită și în Franța și în Spania....căci a fost prima limba a rasei albe ce a plecat din Carpați.
Reminiscente actuale ale acestei limbi străvechi pelasgo-getică găsim din Alpi-normanda, Italia-naploetana, friulana, Franța-occitana, etc....
Comentarii
Trimiteți un comentariu