-=- GEOMETRIE SACRĂ STRĂBUNĂ...-=-

                     Simboluri sacre pelasge-traco-geto-dacice

                SPIRALA  sau MEANDRUL

   ”Totul se spiralează” spunea Vasile Pârvan în ”Getica”.

Este simbolul cel mai des întâlnit pe bijuteriile Dacice și este strâns legată de cultul Soarelui. 

Spirala Geto-Dacică este cel mai caracteristic, dar și cel mai ermetic simbol al poporului nostru. Simplă, dublă și în special triplă, ea reprezintă viața veșnică ce ne-a dat-o Daksha, creatorul poporului Dac.
Spirala este semnul nemuririi nației noastre, al răspândirii noastre în spirală spre infinit fără a ne uita, niciodată originea Geto-Dacă. 

Mai este interpretat cu sens de blestem pentru cei care-și uită limba și neamul!
Napoleon Săvescu atribuie acestui tip de spirală numele de “spirală pelasgă”, denumire ce este mult mai îndreptăţită comparativ cu cea de “spirală celtă “, sintagmă utilizată de H. Hubert (1983), fără a ţine cont de faptul că atunci când se vorbeşte prima dată de Celţi în centrul Europei, spirala avea deja 5.000 de ani de utilizare continuă în aria ei de geneză din vestul Carpaţilor Meridionali, acolo unde trăiau Geto-Dacii, moştenitorii de drept ai spiralei.

  Faptul că Celţii foloseau şi ei spirala cu scopuri atropaice le trădează originea carpatică de unde au plecat, probabil, în timpul epocii de tranziţie la epoca bronzului. În acest context se pot explica numeroasele apropieri dintre Celţi şi Daci puse pe seama influenţei Celţilor, în special interzicerea scrisului, construcţia cetăţilor pe creste montane şi multe altele. 

Desigur nu negăm influenţe ulterioare până la războaiele regelui Dac Burebista, care i-a alungat definitiv pe Celţi din centrul Europei.

   În aria de origine, spirala şi meandrul n-au dispărut niciodată timp de peste 8.000 de ani dovediţi, ele fiind utilizate şi astăzi de către olteni, bănăţeni şi mai ales de pădureni (locuitorii Munţilor Poiana Ruscă ) în motivele de pe covoare, haine de sărbătoare, încrustaţii în lemn, chiar dacă semnificaţia sacră a fost uitată, şi mai ales în lumânarea mortului, obicei practicat mai ales în Oltenia de Nord, dar și în Moldova unde apare fără îndoială ca simbol atropaic.