-=- OMAGIU lui CONSTANTIN BRÂNCUŞI -=-

 - Povestea uimitoare a românului care a "stricat" Sculptura și a reinventat-o, după ce a mers 2.000 de km pe jos spre Paris -

          ”A fost un înțelept, muncitor, profund și responsabil. Și un om extrem de credincios. A fost un om spiritual, un antimodern ca orientare proprie. Și, în ciuda acestui fapt, lumea operei lui este una extrem de modernă, de un modernism radical", spune Pavel Susara despre marele sculptor român Constantin Brâncuși.

  Povestea vietii lui Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 - 16 martie 1957) este cu adevarat uimitoare si frumos ar fi să ne-o reamintim uneori și să le-o repovestim celor tineri.

"Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobița-Pestișani. Tata era gospodar cu slugi în curte. La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul Spirtaru, din fața gării. Am stat șase ani și munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineața, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușă odăiei unde dormeam" povestea sculptorul despre prima plecare de acasă.

A urmat o școală de arte și meserii, iar in 1902 a absolvit Școala de Belle Arte din București. 

După numai un an, pleca pe jos la Paris. Avea doar 27 de ani. Pleca pe jos pentru că nu mai primise banii datorați pentru finalizarea unui bust al generalului Carol Davila, din cauză că unii dintre membrii Consiliului fusesera nemulțumiți de rezultat, cerându-i să ... micșoreze nasul și să ajusteze epoleții.

Revoltat, a preferat să renunțe la bani. ”Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar, spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota și dus am fost", a povestit Brâncuși mai târziu.

La Paris a fost nevoit sa lucreze ca spălător de pahare într-un restaurant. "Am facut chiar o invenție pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă si un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece și utilizam numai apa fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică si paharele se și uscau mai repede... Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem", se destăinuia peste ani Brâncuși. 

 Nu-i nevoie să ai studii înalte ca sa te ”imprietenesti” cu Brâncuși, să ii respecți valorile, să îi îndrăgești opera. E suficient doar să încerci, să vrei.

*******************************************************

Pe la începutul secolului trecut, lui Brâncuși i s-a propus să ridice o statuie lui Spiru Haret, iar sculptorul a cioplit o formă care semăna cu o fântână. Întrebat apoi "ce e aia", Brâncuși a răspuns că e Spiru Haret, fiindcă pentru noi, românii, Spiru Haret a fost fântâna spiritului românesc. Oficialitățile vremii n-au fost de acord, iar acea construcție, cum se știe, a rămas cu denumirea de "Fântâna lui Narcis".

Ideea de fântână, de izvor, l-a frământat pe Brâncuși încă din tinerețe. De la el am învățat (...) să extragem numai esența din lucrurile simple, altminteri care sunt cel mai greu de găsit, deși ele se învârtesc tot timpul în jurul nostru, dar puțini sunt cei care le și văd sau știu să le selecteze.

Brâncuși, prin toată opera lui, a gândit numai în simboluri, parabole și aforisme, nu în lucruri concrete. El nu s-a jucat (...) cu formele, ci cu ideea. Vorba lui Camil Petrecu: el a văzut idei. De aci probabil conștiința și dorința de-a revoluționa arta, de-aci probabil și-a propus să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni până la el, pe bună dreptate fiind numit și recunoscut apoi ca părinte al sculpturii moderne.

(sursa:

- Jean Băileșteanu, "Fântâna lui Brâncuși", în Brâncuși (număr aniversar cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși), nr. 1, 2016, p. 215;)