DAOI, DAVI, DACI...
Numele lupului nu e atestat în getică, dar a putut fi dedus din trecutul geților de la nordul Dunării.
Lupul a ocupat un loc important, descoperindu-l în orice istorie a românilor. Stindardul getic care avea cap de lup și coadă de balaur, rămâne extrem de important prin semnificaţiile pe care le comportă.
După Nicolae Iorga, şarpele, balaurul din steagul getic nu e ”numai un simbol animalic, ci esenţa religiei strămoşeşti”.
O tradiţie a oamenilor-lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc :
”Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât scyţii, cât şi elinii stabiliţi in Scyţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma.”
Practicile şi superstiţiile lycantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri până astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd si astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup.
Romulus Vulcănescu compară în ”Măştile populare” aceste măşti de lup cu măştile de lemn ale capetelor de şacal din Egiptul antic.
Credinta în lycantropi (oameni-lupi) a conservat dupa el fragmente rituale dintr-un cult al lupului. ( … )
Cândva, în vremuri uitate, un preot al lui Zalmoxio cutreiera fără răgaz tărâmurile geților pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, pentru a transmite geților că Marele Zeu veghea asupra lor. Spre deosebire de toți ceilalți, fără a fi în vârstă, avea parul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxio însuși, ci și de fiare.
Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți pentru a-l servi de aproape.
Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte.
În scurt timp, fiarele Geției au ajuns să asculte de el și să-l considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.
După un timp, Zalmoxio vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să-l slujească în alt chip, astfel, îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectata fiară a Geției Carpatice, într-un Lup Alb, mare și puternic cât un urs, dându-i menirea să adune toți lupii din codri întru apărarea tărâmului.
Astfel, de câte ori geții erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor. Era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să-i apere pe cei care le deveniseră frați.
Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de aceasta dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămâna alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.
Cu toată vigilenta geților, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu, Zalmoxio.
Astfel, unii geți încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor.
Lupii, câți au mai scăpat au fugit în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce-i trădaseră.
Lupul Alb și Zalmoxio se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geții vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.
Legendele atribuite geților, în general, nu sunt foarte complexe în ceea ce privește intriga, însă felul cum s-au propagat și cum au fost păstrate, conținutul lor plin de simboluri, însemnătatea ascunsă pe care o poartă, fac să fie printre cele mai interesante legende ale lumii.
Stindardul geților, balaurul cu cap de lup unic în lume la începuturile neamului getic, se propagă și pe alte meleaguri unde se răspândesc triburile geților, inclusiv la romani, cei care vor resrupa mulți geți în legiunile imperiului.
Lupii apar ca simbol pe multe obiecte descoperite de arheologi pe tot cuprinsul țării și în vecinătăți.
De asemenea, lupii sunt considerati de unii cercetători ca fiind simbolul sanctuarelor getice.
Simbolul lupului ca apărător al acestor pământuri nu se opreste numai la perioada geto-dacilor.
În alte legende în marea lor majoritate demonstrate de către istorici, Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască în ”tărâmurile lupilor” și a fost vegheat pe tot parcursul său înspre sanctuarele getice de către Marele Lup Alb, probabil în acele vremuri, acest supranume îl purta ultimul mare preot zalmoxian.
”În codri bătrâni, sub bolta înstelată, în bătaia caldă a vântului de libertate, cei cu inima pură pot auzi și acum chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Pământul, frunzele și cerul îl cunosc prea bine. Voi îl auziți ?” (Felix Crainicu și Cristi Ioniță în ”Legendele dacilor liberi”.)
Baci Farcaș, Felix Crainicu și Cristi Ioniță – întregesc fiecare frânturile de poveste. Cât la sută din poveste vine de la bătrânul cioban din Bucegi? Cât la sută a reținut Cristi Ioniță? Cât a adaugat Felix Crainicu din intuiția sa? Nici ei nu mai știu. Aici e misterul.
Când intri în poveste, povestea te scrie pe tine, nu tu pe ea. De aceea nu are rost să ne întrebăm ce e adevărat și ce nu în aceste legende. Fiecare lucru își are adevărul său, care astăzi poate fi socotit fabulație, iar mâine istorie curată.
Semnificative sunt și cuvintele bocetului cules de către Constantin Brăiloiu :
Şi’ţi va mai ieşi /Lupul înainte /
Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, /
Frate, cum să’l prinzi / Că lupul mai ştie /
Seama codrilor / Şi’a potecilor /
Şi el te va scoate / La drumul de plai /
La’un fecior de crai – Să te ducă’n rai /
C’acolo’i de trai / În dealul cu jocul /
C’acolo ți’e locul / În câmp cu bujorul / C’acolo ți’e dorul…
Numele Daoi sub care erau cunoscuţi parte din geții din antichitate devine în dialectul geto-frigian daos, care în tălmăcire înseamnă lup.
Prin urmare, geții se identificau cu lupul, animalul totemic cel reprezenta pe Marele Zalmoxio / Apollo, dar avem certitudinea că-și spuneau ”davi” sau ”daci” .
De asemenea, una din versiunile cu privire la originea numelui geților ia în considerare originea cuvântului daoi – provenit dintr-un dialect al limbii getice, semnificând lup.
Aceasta atribuire este după alți autori legată și de rolul geților ca Protectori ai Centrului Spiritual al Lumii, sau ai Patriei Originale a Neamului getic, numit și Polul Getic.
Mai mult, printr-o altă asimilare lingvistică, atât Daos, cât şi daoi, se reduc la epitetul dioi, nume ce-l dădeau elinii, pelasgilor, locuitorii din nordul Dunării de Jos, din Geția străveche, pe care îi considerau ”cei mai vechi oameni de pe pământ”, deci oameni primordiali, dar cu un bun simț ieșit din comun!
Prin urmare, concluzia care se impune de la sine, urmând cele expuse este că,
Geții se considerau Fii Marelui Lup Alb – Zamolxio / Apollo.
(Sursă de informare:
Felix Crainicu, Cristi Ionita – ”Legendele dacilor liberi”, Editura Dacica, 2009)
Comentarii
Trimiteți un comentariu