-=- BOBOTEAZA, sărbătoare devenită creștină, ce VINE DIN NEGURA VREMURILOR STRĂBUNE...-=-

 

ÎN ZILELE NOASTRE, Boboteaza este un termen popular cu referire la botezul lui Iisus Hristos. 

Epifania, “arătarea lui Dumnezeu”, numită în popor “Bobotează” nu este altceva decat suprapunerea unei sărbatori iudaice, creștine, peste substratul așa zis ”păgân”. Adică, botezul lui Iisus Hristos se confundă cu alte ritualuri și practici străvechi, mult dinaintea creștinismului.

Boboteaza sau Botezul Domnului se serbează pe 6 ianuarie.

 Boboteaza și sfințirea apelor de Bobotează a fost obsesia populara a scoaterii dracilor din ape.

Sfințirea sau binecuvântarea apei prin aruncarea crucii, ce este nimic altceva decât obiect magic, este o practică extrem de veche pe teritoriile noastre. 

Se crede că, în aceste momente ritualice, dracii ies din ape și rătăcesc aiurea. 

Au fost culese multe povești populare care vorbesc despre acest lucru.

Apa folosită la sfințire se crede a fi “apa vie” din tradițiile  populare ale străbunilor noștri. 

Cine este stropit cu această apă vie, devenită sub creștinism Agheasmă, sau cade în apa sfințită va fi protejat tot anul. 

Aceste tradiții vechi intră în categoria obiceiurilor de iarnă. 

Vechii țărani români, urmași de-ai dacă-geților, voiau să-și atragă norocul pentru anul ce va urma. 

Deasemenea, se făcea și binecuvântarea vitelor și rod bun.

În zone precum Oltenia, Muntenia si Dobrogea înca se mai practica “Botezul cailor”. Acesta este legat de uniunea ancestrală a țăranului cu animalele sale, în special calul, animal foarte iubit si apreciat în aceste părți încă din timpurile geto-dacilor. 

Un alt obicei străvechi, așa zis ”păgân”, deci anterior creștinismului,  este “Iordănitul femeilor”. Interesant că acest cuvânt ”iordănit” este anterior creștinismului!!!

El are loc numai în satele din nordul țării. Aici femeile răpesc barbași tineri amenințându-i cu aruncatul în râu. Comportamentul lor presupune un vechi scenariu ritualic. Femeile se comportă exact ca Ielele sau Vântoasele.

Binecuvântarea animalelor sub forma sfințirii, împărțirea apei “citite” (“sfințirea Aghiasmei”), toate aceste sunt forme moderne ale ritualurilor bătrânești, străvechi, așa zis ”păgâne”. 

Tradiția populară ne vorbește în această perioadă despre purificarea Naturii, și, în special, a APELOR. Apa este cel mai important element de supraviețuire, după aer...

În această perioadă a Bobotezii, străbunii noștri credeau și că animalele pot vorbi.

Printre alte ritualuri și obiceiuri vechi se mai număra protejarea vitelor prin diferite forme, aprinderea rugurilor pe câmp pentru alungarea spiritelor rele și a demonilor. 

Tot animalelor le sunt împărțite bucate de la masa aleasă pentru a fi protejate tot restul anului. În special în Bucovina s-au mai păstrat încă aceste tradiții.

Celebrul busuioc pentru fetele nemăritate se crede că va descoperi ursitul. 

Dar există și descântec pentru aflarea duratei vieții membrilor familiei. Aceasta se face folosind cărbunii din sobă. 

O sărbătoare care s-a vrut religioasă a redevenit astfel una familială.

Sărbătoarea “Ardeasca” celebrată în Bucovina ne arată purificarea prin focuri în aer liber. 

Tot în această perioadă se protejează toate culturile cu rod și livezile. 

Tinerii se costumeaza în babe și moși pentru a-și căuta ursita.

În Moldova se sărbătorește “Chiraleisa”, mergându-se în colindat.

Țăranii, adesea analfabeti, încercau sa afle viitorul pe toate căile posibile. Lipsa educației, dar și vremurile extrem de grele au împins oamenii spre tot soiul de superstiții, pliate pe tradițiile străvechi. Însă, cu toate acestea, cea mai bună armă pentru a rezista la toate provocările a rămas intelepciunea provenită din străbuni. Anume, cititul stelelor și mersul și predicția vremii, a climei.

Avem o foarte bogată istorie de astfel de tradiții orale în toate zonele țării. 

Boboteaza și Sfântul Ion sunt ultimele sărbători ale iernii. 

Timpul și lumea se purifică, iar ciclul vieții este reluat.

 Busuiocul – considerat a fi “vâscul” românilor, folosit în citirea viselor, în ritualuri și pentru protecția magică de Bobotează.

Busuioc sub pernă, în prag, la poartă. Busuiocul a ajuns simbolul ursitei în satele românești.

În Transilvania, femeile fac o păpuță cu două lumânări, și o leagă de copaci în Ajunul Bobotezei. 

În mediul rural practicile “vrăjitorești” sau “băbești”, mai degrabă, au loc chiar în fața preotului creștin și cu acceptul său.Pote pentru că și biserica trebuie să plece capul în fața tradițiilor multimilenare, adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. Răspândirea lor este atât de largă și atât de adânc însămânțată în conștientul colectiv încât aceste ritualuri așa zis ”păgâne” au loc în zilele noastre chiar în biserică. De ce? Foarte simplu. Tradiția populară românească, disparată și fragmentată așa cum este ea acum, a rămas totuși mult mai puternică decât curentul creștinismului, relativ nou.

TRADIȚII ”PĂGÂNE” STRĂBUNE, de BOBOTEAZĂ.

Din negura celor mai vechi timpuri oamenii au personalizat frica. Elementele naturii au devenit zei, spiritele naturii au devenit mai târziu sfinți protectori. 

Traditia Europei de dinainte de creștinism a supraviețuit. Așa concluzionează și Mircea Eliade în cartea sa ”Istoria religiilor”. Chiar și sub forma acestui creștinism de astăzi ea supraviețuiește încă. Creștinismul nu a reușit să învingă în aceste zone vechile tradiții.

În anumite zone de tradiție precum cele muntoase din Bucovina, Maramureș și Transilvania unele obiceiuri vechi au rămas neschimbate. Creștinismul le-a dat numai o nouă aură și un front comun. Am putea numi aceste obiceiuri “creștinismul vechi”, căci au legătură și cu vechiul așa zis ”păgânism”, dar și cu noile practici aduse de creștinism.

În zona satelor nu vom întalni niciodată acel ritual scorțos, liturgic, dogmatic, aproape de neînțeles, pe care îl vedem și auzim în bisericile de la orașe. 

De aceea, credem că cel mai aproape de înțelepciunea spiritului așa zis ”păgân” strămoșesc, te vei găsi doar la sat. Și nu oriunde, ci chiar pe pământ sfânt, românesc străbun.

În unele zone se leagă un fuior de cânepă la cruce pentru ca Maica Domnului să facă un năvod din el spre a lega sufletele morților din iad și a le ridica spre cer, în rai. Ce poetic sună și câtă bunătate și înțelepciune. Oare are vreo legătură cu Scripturile venite de la alții!?...Nu prea...

Cu această ocazie are loc și sfârșitul anului ritualic: măștile și caprele, sau ursul pe care le-au colindat sunt ucise simbolic. Urmează apoi înmormântarea ritualică și ospățul funerar. 

Toate acestea sunt rămășițe ale cultului sacrificiilor din Europa de Sud-Est de acum 10.000 de ani.

                                                 

 

(referințe, de la Cătălin Stănculescu)