De Crăciun au loc practici atestate în toate zonele țării, care au în centrul lor colindele și mesele rituale.
Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei; este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
În cultura străveche românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar și calități si defecte specifice oamenilor.
Ca persoană profană, este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu
Moș Ajun, fratele său mai mic.
La apariția creștinismului, Crăciunul era un zeu atât de venerat, încât nu a putut fi exclus cu desăvârșire din calendarul popular și din conștiința oamenilor care adoptasera credința in Hristos.
Prin tot ceea ce face, Crăciunul se opune sau chiar împiedică nașterea pruncului Iisus, întrucat venirea Lui presupunea mai întâi plecarea (moartea) MOȘULUI...
De reținut că adevăratul Iisus nu s-a născut pe 25 decembrie, dar MOȘUL CRĂCIUN era celebrat de mii de ani la această dată...
Sub influența creștinismului, Moș Crăciunul apare și ca figura apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinților, fiind mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos...
Pregătirile pentru ziua de Crăciun încep din ziua premergătoare acestei sărbători, numită
Ajunul Crăciunului (24 decembrie).
Cu precădere la sate, tradiţiile acestea sunt mai bine păstrate.
La sărbătoarea Crăciunului și legat indisolubil de acesata se împodobea BRADUL--simbol ancestral al poporului nostru...Unde se presupune a se fi născut Iisus nu creșteau brazi...
Gospodinele pregătesc covrigi și colaci.
Aceștia sunt presărați din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă măcinată.
În seara de Ajun, stăpâna casei aşează pe masă o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, prune fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei câte un colac.
Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moş Crăciun.
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post.
Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste nimic până când bucatele nu sunt binecuvântate, nu gustă din felurile de mâncare şi nu bea un pahar cu vin.
În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru.
Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflet.
Deschiderea cerului permite oricărui om să îşi pună o dorinţă, care cu certitudine se va îndeplini.
În seara de Ajun, stăpânii caselor trebuie să adune de prin vecini toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă.
Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: ''măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele''.
Alte gospodine, după ce pun pâinea în cuptor, nu uită să spună: ''cum e cuptorul plin de pâine, aşa să fie pomii plini de poame''.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicaţi şi copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.
Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie cr precreştină, exprimând unitatea datinilor româneşti de la Crăciun.
Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic .
Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine, legate de CULTUL SOARELUI, aflat la solstiţiul de iarnă.
Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea , iar merele amintesc de perfecţiunea frumuseţii care învinge Timpul .
-- CRUCE GETICĂ, PRECREȘTINĂ--
Comentarii
Trimiteți un comentariu