Adrian Păunescu, pentru a câta oară, premonitoriu...
- Rugăciune pentru 1 Decembrie -
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea TA către Carpați.
Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne și un pic de amintire, Doamne, răbdare și iertare și noroc.
Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și așteptăm o pâine din import ,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.
Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte .
Dorești succes? Învață să urăști.
Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și Duhul Tău?
Și, totuși, Alba Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost ș-atunci pornire anarhistă,
și față și de Dumnezeu tot departe-am fost.
Ce grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoti căciula dacică din cap.
Se-aude Basarabia cum plânge
de dorul țării mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.
Și ne e dor de-o Sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.
Dar, Doamne, pune-ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.
Comentarii
Trimiteți un comentariu