-=- MAGHIARIZAREA BRUTALĂ A TRANSILVANIEI de către ungurii iredentiști -=- (preluare de la Thraxus Ares)

 MAGHIARIZAREA FORȚATĂ, țelul suprem al ungurilor iredentiști din Transilvania.

...IANK ABRAHAM ERA NUMELE MAGHIARIZAT A LUI... AVRAM IANCU! Maltrat, cu numele maghiarizat și arestat de cîteva ori pentru că a apărat întotdeauna drepturile rumînilor ardeleni, Avram Iancu s-a bucurat de iubirea și prețuirea moților săi în mijlocul cărora a trăit pînă în anul 1872, cînd la numai 48 de ani s'a stins din viată și a fost îngropat la Țebea lîngă ''Gorunul lui Horea''.

Iată cum au fost maghiarizate numele rumînilor din Ardeal la sfîrşitul anilor 1800.
Elevii rumîni care urmau, la sfîrşitul anilor 1800, şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat fără consimțămîntul acestora.
''Tehnica'' nu-i ocolea nici pe recruţii, care intrau în armată cu un nume şi se lăsau la vatră cu altul.
În 1897, Parlamentul din Budapesta a votat legea maghiarizării numelor oraşelor şi satelor rumîneşti din Transilvania.

Multe localităţi cu sufixul ''u” au rămas fără el.
Vă prezentăm cîteva exemple din zona Munţilor Apuseni:
Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy,
Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny,
Cîmpeniu a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva,
Ponorelu a devenit Ponarel apoi Ponorel,
Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol,
Peleşu a devenit Peleş apoi Peles,
Cărpinişiu a devenit Cărpiniş apoi Abrudkarpenyes,
Lăpuşu a devenit Lăpuş (Arieşeni) apoi Lepus,
Mogoşu a devenit Mogoş, apoi Mogos.

Eliminarea elementelor caracteristice numelor rumîneşti
Un an mai tîrziu, în 1898, a apărut lucrarea lui Simon Telkes:
''Cum să maghiarizăm numele de familie.''
În baza acestei lucrări s-au găsit cele mai perfide căi de maghiarizare a numelor rumîneşti, a căror consecinţe le trăim şi astăzi.
Elevii care urmau şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat: Avram Iancu devine Iank Abraham.
În armată recrutul intra cu nume rumînesc şi la lăsarea la vatră îl avea maghiarizat:
Furduiu Dumitru a devenit Fúrdui Demeter,
Furduiu Ioan a devenit Fúrdui Ianoş,
Furduiu Nicolae a devenit Fúrdui Miklos.
După cum se vede a fost eliminat sufixul ''u'' şi s'a pus accent pe prima silabă a numelui de familie.

Politica de maghiarizare de sub guvernarea Dezső Bánffy din perioada 1895 - 1899 a inclus și o serie de acțiuni de maghiarizare forțată a denumirilor localităților și a numelor personale.
Legea arhivelor specifica faptul că toate numele folosite trebuie să fie maghiare, fiind vizate atât numele de familie cît și prenumele).
De aceea, numele native ale etnicilor ne-unguri erau înlocuite cu altele maghiare.
De exemplu numele sîrbesc Stevan și rumînesc Ștefan erau înlocuite cu Istvan , iar Jelena sau Elena cu Ilona.
Erau vizate atât prenumele cît și numele de familie (astfel numele de familie Lupu a devenit Farkas).

Autoritățile maghiare au pus o presiune constantă asupra tuturor ne-maghiarilor să-și maghiarizeze numele, iar ușurința cu care această maghiarizare se făcea din punct de vedere birocratic a dat naștere la porecla de maghiar de-o coroană (prețul înregistrării noului nume fiind de o coroană). În 1881 "Societatea pentru Maghiarizarea Numelor" (Központi Névmagyarositó Társaság) a fost fondată la Budapesta.
Scopul acesteia era de a furniza consiliere și a defini reguli pentru maghiarizarea unor nume.
Símon Telkes, președinte al acesteia considera că ''cineva poate fi acceptat ca și fiu adevărat al națiunii doar prin adoptarea unui nume național”. Societatea a inițiat și o campanie publicitară în reviste și ziare și prin trimiterea de scrisori.
Au făcut și o propunere de scădere a taxelor pentru schimbarea numelui, propunere, de altfel acceptată de parlament, iar taxele au scăzut de la 5 forinți la 50 de crăițari.
După aceste măsuri au crescut cazurile de schimbare de nume în 1881 și 1882 (cu 1261 și 1065 nume schimbate) și au continuat în anii următori, cu o medie de 750-850 pe an.
Pe timpul administrației Bánffy a existat o altă creștere spectaculoasă, cu 6.700 de formulare depuse în 1897, majoritatea datorate presiunilor autorităților și angajaților din sectorul guvernamental.
Statisticile arată că doar între 1881 și 1905, 42.437 de nume de familie au fost maghiarizate.
Fenomenul a continuat în Ungaria, de-a lungul întregului secol XX.

Odată cu maghiarizarea numelor și prenumelor personale, era o practică obișnuită și folosirea numelor geografice exclusiv în limba maghiară, nefiind acceptate denumirile altor grupuri etnice.
Pentru locurile care nu aveau nume maghiar, au fost inventate denumiri noi, maghiare, care erau folosite în administrație, în locul numelui original ne-ungar.

Exemple de locuri unde numele original ne-ungar a fost înlocuit cu nume maghiare nou-inventate:
Najdás - Néranádas (în rumînă Naidǎș, acum în Rumînia),
Lyutta - Havasköz (în ruteană Lyuta, acum în Ucraina),
Bruck - Királyhida (acum Bruck an der Leitha, Austria).
Documentele de arhivă cercetate de profesorul Ilie Furduiu pentru studiul ''Momente din lupta rumînilor împotriva maghiarizării înainte de 1918“ , ne ajută să aflăm cum au fost maghiarizate numele rumînilor din Ardeal.

În prezent întîlnim atît numele rumînesc cît şi cel maghiarizat:
Ancău – Anca, Ardeleanu – Ardelean, Albu – Alb,
Abrudeanu – Abrudean, Aiudeanu – Aiudean,
Aronu – Aron, Adamoviciu – Adamovici,
Baicu – Baic, Balosu – Balos,
Barbu – Barb, Beldeanu – Beldean, Beleiu – Belei,
Berindeiu – Berindei, Bîrluţiu – Bîrluţ, Bîrzu – Bîrz,
Boariu – Boar, Bolunduţiu – Bolunduţ, Breazu – Breaz,
Briciu – Brici, Bugnariu – Bugnar, Bumbu – Bumb,
Boieriu – Boer, Boncuţiu – Boncuţ, Buzgariu – Buzgar,
Blagu – Blag, Botariu – Botar Boancăşiu – Boancăş,
Bartocu – Bartoc, Burzu – Burz, Bobariu – Bobar,
Boldu – Bold, Barţiu – Bariţ, Bogdanu – Bogdan,
Cacoveanu – Cacovean, Cadariu – Cadar,
Cărpinişanu – Cărpinişan, Cîmpeanu – Cîmpean,
Cernăianu – Cernăian, Ciorogariu- Ciorogar,
Cipariu – Cipar, Cişmaşu – Cişmaş, Ciurariu – Ciurar,
Cîrnaţiu – Cîrnaţ, Cojocaru – Cojocar, Comăniciu – Comănici, Coşeriu – Coşer, Covaciu – Covaci, Craiu – Crai,
Crăciuneanu – Crăciunean, Creţiu – Creţ,
Cucerzanu – Cucerzan, Curuţiu – Curuţ, Coroiu – Coroi, Ciobanu – Cioban, Corlaciu – Corlaci, Cuteanu – Cutean, Chirtopu – Chirtop, Cotişelu – Cotişel, Crişanu – Crişan, Coroianu – Coroian,
Danciu – Danci, Dăianu – Dăian, Deceanu – Decean,
Dogariu – Dogar, Doţiu – Doţ, Drăghiciu – Drăghici,
Drăgoiu – Drăgoi, Dreghiciu – Dreghici, Dumitraşu – Dumitraş, Davidu – David, Dragoşu – Dragoş, Drăganu – Drăgan, Fleşeru – Fleşer, Furduiu – Furdui, Fiţiu – Fiţ, Fişteriu – Fişter, Fărcaşiu – Fărcaş, Fodoru – Fodor, Fătu – Făt,
Grosu – Gros, Gomboşiu – Gomboş, Grozavu – Grozav, Giurgiu – Giurgi, Glodariu – Glodar,
Haţeganu – Haţegan, Horhoiu – Horhoi,
Henegariu – Henegar, Hanganu – Hangan, Haneşiu – Haneş, Haiducu – Haiduc, Hanganu – Hangan, Huţiu – Huţ,
Iancu – Ianc (Iank), Ilieşiu – Ilieş, Ienciu – Ienci,
Indreiu – Indrei,
Jeleriu – Jeler, Jurju – Jurj, Jinariu – Jinar, Joldişiu – Joldiş, Leahu – Leah, Lucaciu – Lucaci, Lupu – Lup,
Leheneanu – Leheni, Lungu – Lung, Lupuţiu – Lup,
Lobonţiu – Lobonţ, Lazăru – Lazăr,
Macoveiu – Macavei, Mateiu – Matei,
Mărgineanu – Mărginean, Miheţiu – Miheţ,
Mocanu – Mocan, Mogoşanu – Mogoşan,
Morariu – Morar, Munteanu – Muntean, Marcu – Marc,
Mureşanu – Mureşan, Micu – Mic, Mihu – Mih,
Morcanu – Morcan, Matesu – Mateş, Moguţiu – Moguţ,
Nanu – Nan, Neagu – Neag, Novăceanu – Novăcean,
Neamţu – Neamţ, Nemeşiu – Nemeş,
Olariu – Olar, Oniciu – Onici, Oneţiu – Oneţ, Olteanu – Oltean, Opincariu – Opincar, Opreanu – Oprean, Ordeanu – Ordean, Orăşanu – Orăşan, Oţoiu – Oţoi,
Păcurariu – Păcurar, Pătruţiu – Pătruţ, Popoviciu – Popovici, Puşcaşiu – Puşcaş, Poienariu – Poienar,
Pruneanu – Prunean, Podariu – Podar, Potinteiu – Potintei, Pavenu – Paven, Poganu – Pogan, Purcelu – Purcel, Puşcariu – Puşcar, Plicul – Plic,
Rîsteiu – Rîstei, Rusu – Rus, Radu – Rad, Raţiu- Raţ, Roşianu – Roşian, Rotariu – Rotar, Raiu – Rai,
Sîrbu – Sîrb, Salcău – Salcă, Sîntimbreanu –Sîntimbrean,
Străjanu – Străjan, Sasu – Sas, Sitaru – Sitar, Surdu – Surd,
Stanu – Stan, Scrobu – Scrob, Suciu – Suci, Stiopu – Stiop
Şerbu – Şerb, Ştefănuţiu – Ştefănuţ, Şortanu – Şortan,
Tîrnoveanu – Tîrnovean, Trifu – Trif, Tătaru – Tătar,
Turcu – Turc, Ursu – Urs,
Voicu – Voic, Văcariu – Văcar, Vlaicu – Vlaic, Vîrtanu – Vîrtan etc.

Din exemplele de mai sus constatăm că autorităţile vremii au suprimat sufixul ''iu” sau ''u”, care era caracteristic numelor rumîneşti.
În 1907, Anton Husza-Herskovitz a tipărit, pentru guvernul maghiar, cartea ''Rumînii din Ungaria''.
În lucrare se dau sfaturi guvernanţilor cum să-i maghiarizeze pe rumîni folosind cele mai draconice metode şi restricţii pentru: biserici, şcoli, presă.
Ca rezultat al politicilor de maghiarizare mulți etnici ne-maghiari au emigrat din țară.
În perioada 1899-1913, circa 1,4 milioane de persoane au părăsit Regatul Ungariei.
Dintre aceștia, cca. 1 milion au fost ne-maghiari, iar 400.000 erau etnici maghiari.
Ungurii, care erau cel mai larg grup etnic în Ungaria (48,1% la recensămîntul din 1910), au participat la emigrație cu doar 28%, iar grupurile etnice ne-maghiare care constau în 51,9% din populație au participat la emigrare cu 72%.
În fiecare an app. 26.000 unguri și 66.000 ne-unguri au emigrat din Regatul Ungariei.
Principalele centre de emigrare erau județele din nordul Slovaciei, ca Abaúj-Torna, Šariš, Spiš, Uzh și Zemplín, precum și județele sudice Bács-Bodrog, Torontál, Timiș și Krassó-Szörény, locuite în general de sîrbi, rumîni și germani.
Societatea "Kunard", sponzorizată de stat a fost fondată cu scopul de a "ajuta" cît mai mulți etnici ne-maghiari să emigreze din regat.
Societatea obținea emigranților pașaport și îi ajuta pentru a emigra. Societatea "Kunard", însă nu obținea aceste pașapoarte etnicilor unguri.