-=- DIVIDE ET IMPERA s-a transformat în PROMISSUM ET IMPERA....-=-

         NEO-MARXISMUL DEVIANT CĂTRE                                    GLOBALISM 

                            (autor,  https://www.facebook.com/popaliviucornel/ )

            

O superbă SINTEZĂ asupra ideologiei MARXISTE, ce cuprinde toate etapele istorice de la Marx și până-n zilele noastre, tratată extrem de atent, obiectiv, neutru și, mai ales, RAȚIONAL.

”Originea germanică a creatorului ideologiei marxiste continuă să surprindă foarte multă lume. Obișnuiți să privească la Germania ca țară puternic dezvoltată economic și asociind marxismului toate deviațiile ideologice negative – comunism, socialism – oamenii își formează ideea preconcepută că ideologia marxistă este „ceva rău”.

Din punct de vedere rațional nicio ideologie nu este rea la origine. Așa cum omul se naște având „parametri” genetici diferiți, educația și societatea îi modelează „manualul de utilizare” a rațiunii. În scopul adaptării pentru supraviețuire și perpetuarea speciei, omul acționează într-o manieră care îl „armonizează” mai mult sau mai puțin cu restul membrilor speciei. Natura înseamnă echilibru permanent! Societatea ar trebui să păstreze același echilibru! Din păcate nu o face!

Percepția generală asupra marxismului este aceea de „politică pentru asupriți”, prin „asupriți” înțelegându-se acea parte a populației lipsită de „parametri” evolutivi minimali și asociată, în general, cu lipsa educației avansate. Opuse principiilor liberale tradiționale, principiile marxiste tradiționale au dorit să pună în valoare importanța cantitativă a maselor și valoarea contribuției aduse de acestea la evoluția societății.

În mod evident nu pot exista numai masele, după cum nu poate exista numai elita! Cele două „părți” ale societății sunt legate prin orice fel de definiție. Dacă liberalismul tradițional se poate „asocia” cu „calitatea”, marxismul tradițional se poate asocia cu „cantitatea”. Ambele însă au ca punct comun de „măsurare” – banul!

Ca în cazul oricărei alte ideologii, marxismul a suferit deviații de la principiile de bază. Deviația cu impactul cel mai mare a adus-o Lenin. Dezvoltarea leninismului ca sub-ramură a marxismului a urmărit eliminarea „intelectualilor” și „ridicarea” mujicilor la statutul de „lider”. Această operațiune s-a făcut în general prin adoptarea unor forme brutale de „înlocuire” a „elitei”, demonstrându-se astfel că „este mai ușor să dai dreptate forței, decât forță dreptății”.

Valorizarea non-valorilor, non-educaților și non-liderilor prin acțiuni brutale a adus societatea umană într-o zonă de conflict permanent fățiș sau ascuns între liderii „intelectuali” și cei „ciomăgari”, opunând valorilor acumulate de câțiva, valorile acumulate de la mulți.

Orbiți de lupta „internă” a cuvintelor de separare a elitei din cadrul elitei și dominați de dorința de acceptare a „bănoșilor” alături de proprietarii de bunuri și valori tangibile, adepții liberalismului au „reușit” să ignore și să disprețuiască exact „producția” de bani, bunuri și valori tangibile: țăranul și lucrătorul. Disprețul a fost simțit sute de ani. Fiind un grup relativ mic față de marea masă a societății, comunicarea între adepții liberalismului se făcea mai rapid și mai ușor. Marea masă a societății beneficia doar de transmiterea informației „din gură în gură” cu toate dezavantajele acesteia.

În mod natural, săracii, asupriții, aveau să realizeze că educația este singura șansă pe care o au urmașii lor. Boierul și patronul „știau carte” și „știau legea scrisă” pe care foarte puțini o puteau citi și mult mai puțini o puteau înțelege.

Astfel că eforturilor țăranilor și muncitorilor s-au canalizat către educarea copiilor. Din simplă inteligență nativă, țăranul avea să-și trimită copii la școli din afara României. Pentru el, școlile românești erau pentru „boierii români” și copii lor nu erau primiți acolo. Pentru el, copii trebuiau să știe mai multă carte decât „boierii români” ca să poată fi „mai sus ca boierul”.

Antagonismul mocnea, alimentat, conștient sau inconștient, de lupta ideologică internă a „elitei”. Cultura acumulată de scrieri răspândite într-un cerc restrâns, grija de a limita accesul la cultură al celor ce munceau, lipsa unei viziuni mai largi asupra societății aveau să transforme poveștile populare, baladele și cântecele strămoșești în „legi nescrise”. Comunicarea „din gură în gură” avea rolul să păstreze bagajul tradițiilor. Dar avea să transmită în mod imposibil de controlat de către „boieri” și semnalele de modificare a stării de spirit față de asupritori.

Domnitorii de referință folosiți în comunicarea orală a țăranilor erau întotdeauna cei care au recunoscut public valoarea, munca și jertfa acestora, au ales să răsplătească liderii țăranilor și au ales să pedepsească public furtul, înșelăciunea și minciuna. Trecutul a oferit românilor un Vlad Țepeș. Adoptarea acestuia ca element de referință ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă adepților liberalismului.

Apariția și adoptarea Constituției lui Cuza avea să creeze pe lângă condițiile de dezvoltare a unei societăți moderne, și acceptarea unei societăți în care „ocaua mică” și „țeapa” erau asociate cu egalitatea în drepturi. Mesajele „din gură în gură” transmise între țărani aveau să transmită bucuria de a avea „aceeași măsură” cu boierul!

Românii aveau, după mulți ani, un domnitor pentru inima și sufletul lor. Chiar și spre marea ciudă a unui mic grup de „răzvrătiți” liberali. Nu poți mulțumi pe toți, dar poți face fericiți pe cei mai mulți!

Apărute în aproximativ aceeași perioadă, mișcarea muncitorească și Constituția lui Cuza, aveau să genereze aceeași idee în forme și formule diferite: „egalitatea de șanse și drepturi”.

Expresia: „egalitate de șanse și drepturi” avea să fie adoptată în forme variate și cu accentuări diferite de mai toate națiunile lumii drept „fundament” al funcționării statale. Este forma involuntară de acceptare a legilor obiective și neutre ale naturii! Natura îți oferă șansa de a te dezvolta la maximul „dotării” tale! Ai același drept pe care îl are și un specimen mai puțin dotat și un specimen mai bine dotat ca tine. Locul tău este privit întotdeauna numai în raport cu ceilalți!

Iată cum, după sute de ani de „negură intelectuală” păstrată cu grijă deasupra minților mulțumii, această mulțime a devenit „conștientă în scris” de valoarea mai apropiată de realitate a propriei munci. Firesc, și-a dorit ca, pe lângă recunoașterea valorii, să beneficieze de cât mai multe dintre rezultatele acesteia.

Creșterea nivelului de „conștiință de sine” a masei de lucrători s-a făcut prin creșterea nivelului de educație, în primul rând. Nu mai puteau fi mințiți că „așa scrie în lege” dacă puteau citi legea scrisă!

Neavând de ales, liberalii au încercat să limiteze accesul la educație prin creșterea artificială a costurilor de școlarizare. Adaptându-se la politica liberală a „egalității de șanse”... plătite, clasa muncitoare și-a format propriul sistem educațional în care comunitatea „trimitea la învățătură” pe cel mai răsărit și acesta se întorcea în comunitate „aducând cartea și știința” pe care le transmitea restului din comunitate. Mai încet decât „reclama” liberală, școala comunitară astfel organizată avea să ridice nivelul intelectual general. Cititul și scrisul nu mai erau doar apanajul bisericii și „domnilor”. Era și al „oamenilor de rând”!

Școala populară sau școala comunitară va fi aceea care va scoate la lumină alte valori neșlefuite ale maselor, care ar fi rămas îngropate în munca zilnică pentru traiul de pe o zi pe alta „asigurat” de „domni” și „împărați”.

Acest salt în educație va permite o evoluție foarte rapidă a reorganizării societății conform unor definiții noi: asupritorii și asupriții. Diferența dintre cele două zone este și astăzi „măsurabilă” în bani, pusă „în valoare” de excesele de epatare ale „asupritorilor” și discriminatorie prin sisteme judiciare corupte.
Fiind prea mulți pentru a spune fiecare ce are de zis, asupriții au fost nevoiții să aleagă lideri care să transmită mesajul lor către asupritori. Cantitatea a fost obligată să aleagă partea calitativă. Și cum o putea face altfel decât pe baza comunicării orale? Prea mulți oameni, prea puține posibilități de comunicare rapidă. Obișnuiți sute de ani să acorde importanță numai strictului necesar, asupriții au acceptat în mod mai mult sau mai puțin tacit pe „cel mai vorbăreț” dintre ei. Dacă acesta mai era și „școlit” ... gata ... a devenit „omul de bază” al comunității și putea fi trimis „să spuie” ce are de zis asupritul.

Surprinși de bagajul mărit de cuvinte utilizate de „mujicul” sau „pălmașul” reprezentant al asupriților, asupritorii s-au adaptat rapid tratând cu dispreț mesajul acestora aflat în neconcordanță cu definițiile date cuvintelor folosite. Profitând de lipsa de înțelegere aprofundată a unor concepte, asupritorii avea să „alunge” mesagerii asupriților către ținte false. Odată întorși în comunitate cu „negocierile” încheiate, mesagerii aveau să comunice doar ce au reușit să înțeleagă și să fie înțeleși de comunitate după cum „se subînțelege” din ce a zis mesagerul.

Bineînțeles că din rândul asupriților era firesc să se ridice și o parte de cugetători care să înțeleagă mesajul asupritorilor dincolo de aparența cuvintelor. Aceștia vor crea „elita primară” a asupriților. Ei vor genera noi cuvinte de identificare a tipului de asupritor: burghezie, moșierime, etc. Vor începe să-și scrie ideile. Vor începe să își aroge drepturi de autor. Pe scurt: vor urma modelul liberal în contextul asupriților – să fie mai deștepți ca gloata, muncind cât mai puțin (munca fiind bunul cel mai de preț pe care îl aveau).

Noua „elită primară” avea să înțeleagă rapid că foarte puțin de la foarte mulți poate fi mai valoros decât foarte mult de la puțini. Dacă exponenții asupritorilor foloseau munca unui număr limitat de asupriți pentru folosul câtorva, exponenții asupriților aveau să folosească dorința unui număr nelimitat de a participa cu puțin la folosul tuturor. „Divide et impera” s-a transformat în „Promissum et impera”.

Ideologia marxinistă avea să fie denaturată către ideologia marxistă prin simpla separare a asupriților în sub-clase de asupriți. Declarat ca opus ideologiilor elitiste, asupritoare, marxismul va folosi cantitatea asupriților pentru generarea unor sub-clase în funcție de specificul muncii (valoarea deținută de asupriți): muncitorii, țăranii, proletarii, intelectualii, etc. Practic marxismul a generat scindarea asupriților după „gradul de asuprire”, având grijă să pună în prim plan partidul central.

Prin preluarea de către marxiști a puterii statale în Rusia s-a putut crea imaginea scindării lumii în două mari orânduiri, ambele având ca ideologie „binele mai mare pentru omenire” – capitalismul și comunismul.

Dacă numărul mare al asupriților a fost o piedică în calea dezvoltării ideologiei de masă, războiul a fost elementul care a permis unificarea rapidă a micro-societăților formate în rândul soldaților proveniți în mare majoritate din rândul asupriților. Încrederea pe care toate națiunile o au în propria armată a contribuit la creșterea credibilității informației de „ridicare” a mișcării anti-asupritori la statut de „soluție definitivă”.

Folosindu-se de resursele de comunicare rapidă ale armatei, marxiștii au reușit să transmită mesajul de „mânie proletară” asociat cu lupta pentru libertate și neatârnare împotriva „fascismului și imperialismului german” care răpea viețile copiilor asupriților. Starea de război activase instinctul de autoconservare, iar mesajele marxiste aveau să creeze o amplificare a fără precedent a mesajelor anti-asupritorilor din interiorul națiunii. Sub pretextul legitimității asupra creațiilor rezultate din munca asupriților, au fost distruse și devastate acumulările de proprietate ale asupritorilor, au fost curmate toate formele de continuare a existenței asupritorilor. Dacă fascismul a degenerat în direcția epurării pe criterii rasiale, similar cu fascismul, marxismul avea să genereze epurarea pe criterii de proprietate. Brusc totul a devenit al tuturor chiar și atunci când niciunul nu generase nimic. Era suficient să te naști pentru a fi deținător.

Numărul mare de asupriți, deși a permis preluarea puterii statale, genera o sumedenie de probleme pentru care nu existau soluții raționale și eficiente de rezolvare. Dacă toți dețineau totul, cum puteau acei toți să arate că dețin totul? Deloc paradoxal, marxismul și toate formele ideologice derivate din marxism, generează conflictul intern: „Sunt! Deci am. Am! Dar nu pot dovedi!”. Marxismul arată de toată suflarea deține toate valorile dintr-o țară, dar nimeni nu o poate folosi după bunul plac! Astfel că partidul unic de reprezentare a maselor devenea prin neantizarea dovezilor de deținere, stăpânul proprietății comune și principalul decident asupra modului de utilizare a acesteia.

Ca în orice acțiune naturală, unei forțe (partidul unic) i se va opune întotdeauna o forță egală și de sens contrar. Această forță avea să fie creată chiar de către partidul unic, atunci când liderii partidului au înțeles (sau au fost obligați să înțeleagă) că utilizarea pe post de „lideri” a guralivilor lipsiți de harul gândirii, dar dotați cu armament rămas din război, nu era suficientă pentru dezvoltarea organizată a societății asupriților. Poți să le astupi gura definitiv, dar nu la toți. Restului trebuie să le dai de mâncare, să-i îmbraci, etc. De unde? Cum? Astfel că marxiștii au înțeles importanța cercetării și inovației!

Având masa mare a „alegătorilor” marxiștii au reușit să scoată la lumină capacitățile intelectuale remarcabile în plan profesional ale viitorilor intelectuali. Având pistolul la tâmplă, marea majoritate a acestora au generat progresul de care avea nevoie societatea asupriților. Ironic, masa de asupriți, s-a îndreptat împotriva acestora aruncându-le „jignirea” supremă: „Noi muncim! Noi nu gândim!”.

Astfel că în marele ocean uman al asupriților care „au ales” marxismul, socialismul, comunismul s-au format „insulele” social-liberale, social-democrate, social-progresiste, social-etc. Pe aceste „insule” s-au „exilat”, la început, acei intelectuali care au perceput pericolul de înec în marele ocean roșu, și care au început să dezvolte mini-societăți umane.

Instinctul marxist spune că orice acumulare de inteligență pe un teritoriu restrâns generează riscul „infectării” întregului „organism”. Plecând de la această idee, institutele de cercetare, școlile, spitalele și orice alte compartimente ale strictului necesar social au fost „dotate” cu „înțelepții” cei mai suspicioși pe care îi deținea partidul unic. Singurul lor rol era acela de a „ține în frâu” orice formă de „răzvrătire” și de „deturnare” a valorilor muncitorești. Este ușor de imaginat cum mândria de a fi prost numit de partid a transformat animalul în stăpânul gloanțelor, când restul asupriților vedea mândra uniformă a partidului tunând, trăznind și fulgerând la adresa celor care erau „suportați” acolo la nivel de unealtă în folosul poporului.

Teroarea instituită de puterea prostului ridicat fără logică, dar cu pistolul în mână, la nivel de „șef” avea să genereze o perioadă de „liniște socială”, în care au urmat procese firești de refacere postbelică: reconstrucția de străzi, locuințe, infrastructură, etc. Pentru a concentra atenția asupra acestor operațiuni absolut necesare oricărei societăți afectate de război, marxiștii au decis izolarea față de „influențele imperialismul” convinși fiind că pot depăși cu ușurință „succesurile” acestora.

Plăcinta asupriților a fost însă prea mare pentru tava pe care și-au pregătit-o câțiva dintre liderii marxiști. Nu poți pune pe o farfurioară delicată o plăcintă cât toată tava din cuptor. Vrând, dar mai mult, nevrând au fost obligați să împartă plăcinta între mai multe „straturi” de lideri, mergând până la nivelul comunităților locale. Fiecare deținător de farfurioară de partid a fost pus brusc în fața obligației de a pune la copt, în cuptorul local, o plăcintă din care avea „dreptul” să rețină spre folosul lui personal partea care stătea pe farfuriuța lui, restul fiind trimis „mai sus”. Etapele de „mai sus” erau întotdeauna „zeciuite” după modelul asupritorilor împotriva cărora se ridicaseră asupriții. Finalul era întotdeauna: „Țara a crescut prin munca poporului!”, fără să conteze prea mult că toată „creșterea” era formată numai din rămășițele plăcintelor locale, rezultând un amalgam de deșeuri cu unele părți gustoase, dar mici.

Liberalii prezentau sintagma „acces liber la educație și servicii sociale”. Marxiștii au modificat ușor în „acces gratuit la educație și servicii sociale”. Cuvântul „gratuit” reprezenta „magia mărețelor realizări”. Curând aveau să afle că de fapt „cel mai scump plătit lucru este cel primit gratuit”!

Ambele versiuni de acces liber și acces gratuit sunt extrem de incomplete, prezentând o formulă trunchiată a adevărului ideologic. Accesul este liber pentru cine are banii să plătească. Accesul este gratuit pentru cine plătește după folosire.

Practic, cele două formule difereau doar prin termenul de plată: înainte de acces sau după acces la educație. Plata oricum trebuia făcută! Cu vârf și îndesat!

Treptat asupriții au învățat că plata accesului liber la educație și la servicii sociale se poate face și în avans! O șpagă la șeful de post asigura o „recomandare” la școala de poliție! O șpagă la primar asigura un post călduț, cu muncă puțină, la primărie! O șpagă la centru asigura un post de prefect! Chiar dacă șpaga provenea din furt, din însușirea fără drept și merit a „bunului comun”, marxistul de rând devenea „descurcăreț” în ochii șefului care se făcea că nu vede furtul. Acești „descurcăreți” aveau să formeze sub-specia „oamenilor de bază” ai marxismului, socialismului, comunismului, existența lor generând gluma: „Nu fura! Statului nu-i place concurența!” cu adresă către acei hoți care sunt puși să păzească avutul public din care pot fura numai cei „aleși”.

Treptat însă asupriții au început să realizeze că rămân tot asupriți dacă nu devin la fel de „hoți și șmecheri” ca noii asupritori. Astfel că s-au „specializat” în tipuri de „șmecherie”: unii au devenit osanaliști, alții au devenit „interveționiști”, alții devenit informatori, etc. Marea majoritate însă a rămas la limita de subzistență.

Fiind o ideologie „a maselor” marxismul trebuia să supraviețuiască prin cantitate. Controlul maselor trebuia realizat printr-o metodă care să aducă stare de mulțumire relativă în rândul celor mai oropsiți. Astfel că măsurile sociale de ajutorare a celor mai defavorizați au căpătat valențe noi, devenind măsuri de păstrare a maselor în portmoneul electoral alimentat de un buget la care contribuia majoritatea. Politica de dezumanizare corelată cu plata ajutoarelor sociale au creat o parte bună din „masa de lucru” la alegerile care aveau să urmeze.

Evolutiv, marele animal marxist avea să dea naștere unor pui! Mai mici, mai feroce, mai pregătiți să ducă mai departe ideologia asupriților în ideologia maselor. Sub pretexte de dezvoltare și evoluție au apărut tot felul de deviații ale ideologiei marxiste rezultate din excrescențele apărute pe trupul animalului inițial: social democrații, social liberalii, social conservatorii, social-etc. Fiecare împrumutând valori din alte ideologii pentru a crea pseudo-ideologii care să le asigure bunăstarea elitei.

Scindarea marxismului a fost punctul de cotitură a evoluției elitei financiare, globaliste, care a „preluat” din mers nevoia de bani a grupulețelor neo-marxiste. Înghițirea pe nemestecate a oricăror idei „emanate” din gura liderului neo-marxist este întreținută de formule de șantaj și acordare de beneficii nemeritate! Toți neo-marxiștii camuflați sub orice fel de denumire social-etc nu fac decât jocul meschin al elitelor minore, puse cu grijă în borcănașele transparente ale globalismului. 

„Divide et impera” transformat în „Promissum et impera” conține același adevăr pentru oricare dintre ideologii: „impera”. Chiar și fără justificare sau fără accept!”