- Ecaterina Teodoroiu (1894-1917) -
Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația cercetașilor din România, în anul 1913.
După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții. Ecaterian Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale, în perioada 10-18 octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu.
La 30 octombrie/12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna eu”[1].
Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la colonelul Neagu Savel, solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului Coandă să o includă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a repartizat-o la Grupul II din plutonul I[2].
După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta: „în urma unei lupte scurte, survenite din cauza unei surprinderi inamice, ea a fost făcută prizonieră și încolonată într-un mic convoi, împreună cu alți mulți soldați, a fost pornită spre Bumbești, sub paza unei santinele germane. Făcându-se noapte și profitând de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe acre-l avea în sân și fără a avea un singur moment de ezitare a împușcat santinela[3]. După această faptă a fugit imediat, împreună cu ceilalți prizonieri. Alt soldat german însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor”[4].
Peste numai o zi, la 6/19 noiembrie 1916, a fost rănită de un obuz la ambele picioare, în apropiere de Filiași, fiind evacuată la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand”[5].
În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, îngrijind răniții, iar generalul Broșteanu a ordonat[6], la 21 februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele regimentului: „Veți binevoi a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și continua serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu.
Va fi considerată și tratată cu cea mai mare îngrijire, astfel cum merită un suflet nobil, cinstit, demn și plin de sentimentul de sacrificiu al D-sale.
Va lua masa gratuit la popota ofițerilor, unde i se va da cinstea cuvenită”[7].
Considerată de către ofițerii români o Jeana D’Arc a noastră, faptele Ecaterinei au fost aduse la cunoștina Regelui Ferdinand, care prin Înaltul Decret No. 191/10.03.1917[8] a decorat-o cu Virtutea militară de război clasa a II-a[9]: „Domnișoarei Teodoroiu Ecaterina, din legiunea de cercetașe „Domnul Tudor”, pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat, cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat de la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași”[10].
Referitor la luptele la care a participat Ecaterina Teodoroiu în cadrul Regimentului 18 Infanterie, menționarea datei de 16 octombrie 1916 în Înaltul Decret Regal este eronată, în contextul în care Ecaterina s-a prezentat la regiment, aflat la Dănești, la data de 2 noiembrie 1916[11].
O altă decorație pe care a primit-o Ecaterina, în perioada în care s-a aflat la Iași, a fost „Virtutea Cercetășească de aur”[12].
Deși colonelul Pomponiu a menționat într-un memoriu că Ecaterina ar fi primit și o a treia decorație („Bărbăție și Credință”), verificările efectuate la nivelul Ministerului Apărării nu au confirmat, prin comunicările primite de la „Biroul Decorațiilor” și de la „Marea Legiune a Cercetașilor”, că eroina ar fi fost distinsă și cu medalia „Bărbăție și Credință”[13].
O altă speculație referitoare la Ecaterina Teodoroiu a fost aceea că, odată cu acordarea decorației Virtutea militară de război clasa a II-a, voluntara a fost avansată la gradul de sublocotenent al armatei române. Pentru lămurirea acestei situații este necesară o analiză a legislației avansărilor în grad, în vigoare în timpul Primului Război Mondial. Astfel, Constituția din anul 1866[14] prevedea, la art. 93, că Regele conferea gradele militare în conformitate cu legea[15]. Ori, prin Legea asupra înaintărilor în armată[16] s-a menționat fără dubii, în cadrul art. 8, că nimeni nu putea fi înaintat la gradul de sublocotenent dacă nu îndeplinea una din următoarele condiții:
- Să fi absolvit una din școlile pregătitoare militare.
- Să fi căpătat gradul de sublocotenent în rezervă și să fi servit un an în această calitate, ca chemat temporar în serviciul activ.
- Să fi servit doi ani, minimum, ca subofițer, într-un corp de trupă, din care unul ca reangajat[17].
De asemenea, potrivit art. 75 din legea menționată, toate înaintările și numirile în gradele de ofițeri se făceau prin Înalt Decret de către Rege, în urma unui raport al ministrului de război și a publicării ulterioare în „Monitorul oficial al Oastei”[18].
În cazul Ecaterinei Teodoroiu se poate observa cu ușurință că aceasta nu a îndeplinit niciuna din cele trei condiții pentru a fi avansată la gradul de sublocotenent.
Cercetările efectuate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, în anul 1928, au dus la concluzia că „nimeni nu ne-a putut produce un act, vreun brevet, vreun Înalt Decret, vreo D.M.[19] sau orice alt document justificativ”[20] privind avansarea Ecaterinei Teodoroiu la gradul de sublocotenent.
Singurii care au susținut verbal că Ecaterina Teodoroiu a fost avansată la gradul de sublocotenent onorific (sic!) au fost coloneii Pomponiu și Jipa. Astfel, colonelul Pomponiu a precizat că „Prințul Carol a intervenit la M.S. Regele, care i-a conferit gradul de sublt. Onorific” sau că „în spitalul de la Iași, M.S. Regina, vizitând răniții și găsind acolo pe Ecaterina Teodoroiu, în Înalta Sa clemență, i-a conferit gradul de sublt. onorific”[21].
În schimb, colonelul Jipa a susținut varianta acordării gradului de subloconenet onorific de către Regele Ferdinand: ‹‹La 19 martie 1917, M.S. Regele a decorat pe eroină cu medalila „Virtutea Militară” și i-a acordat gradul de sublt. onorific în Reg. 43/59 Inf, plătindu-i-se solda corespunzătoare din Casa Palatului››[22].
După ce a a fost externată din spital, la 23 ianuarie/5 februarie 1917, Ecaterina s-a întors la Regimentul 43/59 Infanterie[23], aflat în refacere la Codăești, implicându-se în combaterea tifosului exantematic „și chiar de multe ori a gătit la bucătărie pentru soldați”[24]. Până în august 1917, Ecaterina a participat la aceleași lecții la care au fost trimiși ofițerii și la conferințele la care s-a discutat despre „aplicarea noilor metode de luptă”[25].
Dorind să o protejeze, prin neimplicarea directă la luptele din Campania anului 1917, generalul Ernest Broșteanu, aflat la cartierul general al Diviziei a XI-a, i-a sugerat Ecaterinei să accepte să fie mutată la un spitalul mobil, însă răspunsul acesteia a fost dezarmant: „Ţin cu orice preţ să iau parte la lupte!”[26].
Plecarea pe front a Regimentului 43/59 Infanterie a avut loc la 4/17 august 1917, iar colonelul Pomponiu a descris-o pe Ecaterina Teodoroiu ca fiind ‹‹îmbrăcată ofițerește și având asupra sa: arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade, mai purta și un sac de pesmeți, în care avea însă tot cartușe („Hrană pentru nemți”, cum zicea ea). Toate marșurile inerente intrării regimentului pe front le-a executat pe jos, dând pildă soldaților de rezistență și bărbăție, cu tot drumul accidentat și noroios, adesea până la genunchi››[27].
Regimentul Ecaterinei Teodoroiu a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august/2 septembrie 1917, fiind amplasat în tranșeele de pe Dealul Secului[28].
La 22 august/4 septembrie 1917, Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române[29], iar Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mîna dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă[30] și strigând: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi ?”[31]. În acel moment a fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40 Rezervă german, murind pe loc[32]. Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la postul de comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi[33], fiind înmormântată cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august/5 septembrie 1917, lângă casa viei Apostoleanu, alături de mormântul căpitanului Morjan Dumitru[34], mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte, la 21 august/3 septembrie 1917[35], cauza decesului fiind o lovitură de glonț la nivelul capului[36].
Pentru fapta sa de arme, Ecaterina Teodoroiu a fost citată prin Ordin de Zi al Regimentului „Lupeni”[37]: ‹‹În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită-i în inima-i generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu , din Compania a 7-a.
Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o pe drept cuvânt „Eroina de la Jiu” şi-a dat şi-a dat suprema jertfă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Țării noastre, cotropit de duşmani.
Ecaterina Teodoroiu a fost pilda celor mai viteji apărători ai Țării, pe care i-a întrecut prin puterea cu care-și înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor în așa preț.
Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Tg. Jiu, aceea care și-a desfășurat o energie rară împotriva morții albe, care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic, pornindu-se în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a răzbunării, de a cărei pregătire a luat și ea parte activă.
A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea ostașului, nu pentru a obține apoteoza de vorbă, ci pentru că așa cerea inima ei, că i se împlinește datorită victoriei.
Aceia care în vitejia-i comunicativă se descoperă, spre a-și îndema oștenii, vorbindu-le: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept în clipa aceasta la cinstirea veșnică a atuturor Românilor.
Pentru dragostea-i de Țară, pentru sentimentu-i rar al datoriei, pentru energia și avântul cu care și-a împlinit ceea ce socotea o misiune, până la jertfa supremă, o citez prin ordin de zi pe regiment, dând-o ca pildă tuturor ostașilor[38]››.
Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921[39], cu prilejul Centenarului Tudor Vladimirescu.
Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră[40], de către sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935[41].
Surse:
[1] Arhivele Militare Române, Fond M.St.M., Secția Serviciul Istoric, dosar 214/1928, f. 15.
[2] Ibidem, f. 15-16.
[3] Ibidem, f. 16.
[4] Ibidem, f. 17.
[5] Ibidem.
[6] Ordinul nr. 3.923, trimis de la Divizia a XI-a către Brigada 21 Infanterie și Regimentul 43/59 Infanterie.
[7] Arhivele Militare Române, fond cit., dosar 214/1928, f.
[8] Publicat în Monitorul Oficial No. 292/16.03.1917
[9] Pentru distincția primită, Ecaterinei i-a fost eliberat brevetul cu nr. 915/10.03.1917.
[10] Arhivele Militare Române, fond cit., dosar 214/1928, f. 89.
[11] Ibidem, f. 82.
[12] Ibidem, f. 2 (v.), 17.
[13] Ibidem, f. 17.
[14] Modificată prin Legea pentru revizuirea și modificarea unor articole din Constituție (8 iunie 1884). Pentru mai multe detalii vezi: „Monitorul Oficial”, nr. 51, 8 iunie 1884.
[15] Ion Mamina, Monarhia Constituțională în România. Enciclopedie politică. 1866-1938., Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 23.
[16] Modificată prin Înaltul Decret No. 3.597/6 mai 1913 și publicată în Monitorul Oficial no. 28/8 mai 1913.
[17] „Monitorul Oastei”, nr. 22, 15 mai 1913, p. 333.
[18] Ibidem, p. 342.
[19] Decizie a ministrului.
[20] Arhivele Militare Române, fond cit., dosar 214/1928, f. 2 (v.).
[21] Ibidem, f. 2.
[22] Ibidem.
[23] A fost repartizată în Compania a 7-a, condusă de slt. Mănoiu, pe care l-a cunoscut în spitalul din Iași.
[24] Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 18.
[25] Ibidem.
[26] Ion Mocioi, Ecaterina Teodoroiu, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1981, p. 108.
[27] Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 18.
[28] Ibidem.
[29] Germanii au atacat linia frontului la 21.15, desfășurarea ostilităților fiind următoarea: „Trupa și-a ocupat imediata dăposturile și a ripostat. Artileria inamică dezlănțuise un foc violent, iar patrule vrășmașe se arătau la punctul de legătură între dreapta Lupenilor și stînga Polatiștei. Compania 5-a și un pluton din Compania 7-a, din care făcea parte Ecaterina Teodoroiu, a înaintat imediat pe muchia dealului Secului-Muncel, unde s-au legat la dreapta cu Compania 6-a, iar la stânga cu Reg. 51 Inf. Compania 5-a, întârziind mișcarea, iar plutonul din Compania 7-a înaintând prea repede, a rămas descoperit la flancul stâng și expus focului mitralierelor inamice dinspre cota 407, așa că a trebuit să se retragă”.
[30] Arhivele Militare Române, Fond M.St.M., Secția Serviciul Istoric, dosar 214/1928, f. 51.
[31] Consemnarea celor strigate de Ecaterina îi aparține colonelului Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, într-un Memoriu pe care l-a semnat la 10 mai 1920.
[32] Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 19, 51.
[33] Ibidem, f. 93 (v.)
[34] Osemintele căpitanului Dumitru Morjan au fost exhumate în perioada interbelică, fiind centralizate în Mausoleul Eroilor de la Mărășești.
[35] Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 21.
[36] Ibidem, f. 53.
[37] Citarea i-a aparținut colonelului Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, fiind datată 24 august/6 septembrie 1917.
[38] Arhivele Militare Române, fond cit, dosar 214/1928, f. 8.
[39] Ibidem, f. 21.
[40] Înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 –Județul Gorj–, la poziția 466, având codul GJ-III-m-B-09469.
[41] Aurora Târșoagă, Radu Florea, Masuoleul „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, în „Monumentul”, ediția a XIX, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p. 197, 207.
Comentarii
Trimiteți un comentariu