-=- RUSALIILE, SĂRBĂTOAREA ROSALIILOR, SĂRBĂTOAREA TRANDAFIRILOR...-=-

* RUSALCELE sau VÂNTOASELE *

* RUSALCELE sau VÂNTOASELE *

 Rusalcele sau Vântoasele - însoţitoarele miresei SOARELUI,  LUNA - 

Trei zile de Rusalii. 

În mitologia şi folclorul românesc străvechi, Rusaliile sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor. 

Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. 

     Acest mit a fost suprapus ulterior peste sărbătoarea creștină postpascală a Cincizecimii si devenită Duminica Rusaliilor.

Rusaliile sunt numite şi Dânsele, Ielele, Paraidele, Sfintele, Şoimanele sau Zânele. 

Spre deosebire de celelalte făpturi fermecate, Rusaliile umblă pe pământ doar în anumite răstimpuri, mai ales în Săptămâna Rusaliilor.

  Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. 

   Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, aşa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. 

Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul şi usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă, aşa cum arată legendele. 

     În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că: „Mulţimea superstiţioasă crede că dansul ritualic al Călușarilor, au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă“.

     Rusaliile/rusalcele, fiicele lui Rusalim împărat (sau in alte variante este amintit numele lui Alexandru Machedon), sunt personaje feminine malefice a caror existentă se petrece mai ales in văzduh, vara și în pădure. Una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. 

Dansează in aer sau pe pămant, noaptea, asezate in cerc, dar, dacă sunt zărite de un muritor sau dacă din greseală cineva calcă pe locul, pe care au dansat ele (acolo iarba este arsă), acesta se îmbolnăvește foarte grav de o boală numită, in limbaj popular, “luat de Rusalii” sau “ologit de rusalce”.

POVESTEA RUSALIILOR :
A fost odată un împărat mare și tare, care avea trei fete. Ele se numeau Catrina, Zalina și Marina și erau fetele lui ...Alexandru Machedon. Aceste fete erau țigănci și erau atât de lacome încât dacă punea ceva împăratul de-o parte, nu se putea până ce nu dădeau ocol, să vadă ce-i și nu gustau. Odată ele tot căutând, au dat peste o sticlă cu apă vie și cum au băut, îndată au zburat. Ele de atunci zboară încoace și încolo, ca să vadă unde e calul lui Alexandru Machedon și nu l-au găsit nici până astăzi, că e ascuns în coadele mărilor. Dar Ducipal n-are să iasă din coadele mărilor până la vremea de apoi când îl vor găsi cele trei fete ce se vor duce cu el la Alexandru, și el le va săruta cu dor. Și Ăle Sfinte vor zice:

-Împărate Alexandre, iacă, noi l-am găsit!
Iară împăratul va spune:
-Bine, fetele și iubitele mele, voi ați fost credincioasele mele!
Apoi împăratul va intra cu cele trei fete în Rai, unde vor trăi în veselie. Și de atunci nu vor mai fi oameni pociți și schilozi pe lume!”

Din altă povestire reiese că ele ar fi dat apă vie calului lui Alexandru Machedon și că acesta a zburat, iar ca Ielele să-l prindă au băut la rândul lor din acea apă vie.

Această legendă are rădăcinile în vechile datini ale geto-dacilor, ce aveau o „Sărbătoarea a Trandafirilor” transformată destul de radical sub influenţa cultului solar autohton, fiind identificată mai târziu cu sărbătoarea creştină postpascală numită Duminica Rusaliilor, când – până în zilele noastre – casele şi gospodăriile sunt împodobite cu ramuri verzi. 

Cu toate acestea, în imaginarul popular „Rusaliile” continuă să apară drept zâne asemănătoare „Ielelor” şi se povesteşte că sunt fiicele lui „Rusalim Împărat”, care au murit fecioare.

Numele sarbatorii Rusaliilor vine de la radacina "rosa" - trandafir. 

În antichitatea carpato-danubiano-pontica, la sfârșitul primăverii, care coincide cu perioada de înflorire a trandafirilor, sărbătoarea rosaliilor, era respectată prin petreceri care țineau trei zile, în care se bea vârtos și toată lumea se lăsa in voia simțurilor "carnale", într-un dezmăț total, exact ca în bacanalele practicate de romani.

Cea mai importantă zi a lor va fi miercuri, când „Rusaliile” vor primi puterea peste vară de la „Caii Sântoaderului”, patroni ai primăverii, spre a putea guverna cum se cuvine anotimpul ce va să vină.

Acestei zile i se spune „Buciumul Rusaliilor” sau „Todorusele” şi cade la jumătatea timpului dintre Paşti şi „Rusalii”, timp magic în care cerurile sunt deschise, iar oamenii trebuie să respecte numeroase interdicţii pentru a se proteja de furia temutelor zâne.

Cine lucrează de ziua Todoruselor va fi ridicat în vârtejuri de pe pământ şi „smintit” de „Rusalii”, grindina se va abate peste satul lui, apa se va revărsa peste ogoare, pomii se vor usca şi casele vor lua foc.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştile cu cei vii, „Rusaliile” nu mai vor să se întoarcă în lumea lor. Pentru a le face să plece, oamenii le aduc ofrande şi le împart pomeni în ajunul sărbătorilor patronate de ele: „Todorusele”, „Duminica Rusaliilor”, prima zi din postul Sfântului Petru.

Ţăranii se tem nespus de ele, poartă foi de pelin la brâu şi usturoi în sân, înfig un craniu de cal în stâlpul porţii iar în ziua de „Rusalii” intră în jocul magico-ritual al „Căluşului”, convinşi că doar căluşarii le pot îmblânzi şi trimite în lumea de unde au venit. Nu le spun niciodată pe nume, de teamă că prin cuvânt le-ar putea invoca. Le spun „Dânsele”, „Ielele”, iar atunci când doresc să le intre în graţii le alintă: „Măiestrele”, „Frumoasele”, „Domniţele”, „Muşatele”, „Fetele Câmpului” sau „Împărătesele Văzduhului”. Numele lor sunt tainice şi se povesteşte că doar vrăjitoarele le cunosc.

Luna lui „Florar” dezlănţuie şi dansurile „Ielelor”. Seducătoare, zburdalnice, tinere şi frumoase sunt asemenea „Nimfelor”, „Naiadelor” şi „Dryadelor”, dansează în horă iar locul pe care joacă rămâne pârjolit. Cine calcă locul însemnat de Iele înnebuneşte, cine din întâmplare le aude cântecul rămâne mut, iar cine bea apă din izvoarele lor primeşte pedepse cumplite, pe care numai jocul căluşarilor le mai poate dezlega. 

Boala pricinuită de Iele e nepământeană, misterioasă şi aproape fără de leac. Ţăranii nu au vrut să-i pună un nume şi îi zic „luat de Rusalii”. 

„Sălaşul Ielelor” poate fi în văzduh, pe mal de apă, în peşterile munţilor sau în scorburile copacilor. Apar uneori întrupate în tinere fete cu veşminte albe sau străvezii, încununate cu flori şi părul despletit, revărsat peste sânii goi. Alteori apar ca nişte năluci, făpturi iluzorii ce vrăjesc oamenii prin cântecele şi dansurile lor. „Ielele” nu au viaţă individuală, umblă întotdeauna în ceată, câte 3, 5, 7, 9 sau 12, sporind pericolul unei posibile întâlniri.