Oamenii din satele de munte ale Bucegilor, chiar și specialiștii, dar si cei pe care natura i-a înzestrat cu anumite capacități vizionare spun că aici se petrec lucruri stranii.
Cercetările au arătat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România, iar legendele spun ca Bucegii sunt strabătuți de nesfârșite tuneluri subterane.
Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forțele naturii. Cert este că cei care ajung în aceste locuri cu sufletul curat spun că simt aproape fizic, că se încarcă de energii subtile.
Unii vorbesc chiar de vindecari miraculoase.
De asemenea, fenomene neobișnuite se petrec și în aer, în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare, fără să fi plouat înainte, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului și multe altele.
Uneori, spun oamenii locului, muntele se cutremură din senin.
Se zice că, între 1994 si 1997, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20:00 si 3 noaptea.
Specialiștii n-au putut spune decăt că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarței, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe.
Fenomenul părea cu atât mai ciudat cu cât muntele e alcătuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile.
Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca și cum s-ar prăbuși tavanul unei peșteri.
Interesant este că, în timpul acestor fenomene, oamenii din așezările de la poalele muntelui se plâng de insomnii, indiferent de vârstă.
Câte dintre aceste fenomene și legende sunt reale și câte provin din imaginația localnicilor sau a turiștilor, nu se știe foarte exact. Cu toate acestea, Bucegii sunt, în mod cert, un loc aparte, pentru că foarte mulți oameni le-au simtit energia misterioasă.
Întreaga zonă arată ca un uriaș sanctuar preistoric, cu un parcurs inițiatic ce începe cu Peștera Ialomiței, locuită în trecut de sacerdoții-preoți Geto-Daci, iar astăzi de călugari creștini, urcă apoi la platoul Babelor și al Sfinxului, și continuă până pe vârful OMU.
Se vorbește și se crede că pe Vârful OMU ar fi fost un sanctuar Geto-Dacic, așa cum au mai fost și pe alte creste ale munților, cum ar fi în Retezat și în Ceahlău, formându-se astfel un uriaș TRIUNGHI CARPATIC între cele trei puncte - asa-numitul "triunghi de aur" al Geto-Daciei.
Nici până astăzi istoricii nu s-au pus de acord asupra muntelui sacru al dacilor: Bucegiul sau Ceahlăul?
Oricum ar fi, se spune că subteranele nedescoperite ale Bucegilor ascund o adevărată arhivă, din timpuri imemoriale, la care oamenii vor avea acces la un moment dat.
Vârful Omu, muntele cu nume de om, sanctuar getic aflat la 2570 metri, este al unsprezecelea vârf muntos din România, dar, totodată, şi cel mai înalt loc din ţară, populat permanent.
Aici se află o cabană şi o staţie meteorologică.
Legendele care au dat numele acestui vârf sunt numeroase şi la fel de misterioase.
Denumirea, în acest caz, este una abstractă, ”Omu”, fără o corelaţie cu un fenomen natural sau vegetativ.
De asemenea, vârful muntos a fost asociat cu vechii geți şi existenţa, pe acest loc, a unui vechi sanctuar plin de energii speciale, vindecătoare.
Una dintre poveştile asociate cu Vârful Omu este a unui păstor care s-a rătăcit în masivul Bucegi şi a ajuns până în vârful cel mai înalt al muntelui. Nici chiar de la această înălţime nu a putut, însă, să se orienteze, aşa că, furios, a început să blesteme.
Drept pedeapsă, Dumnezeu l-a transformat într-o stâncă, care se poate vedea şi astăzi, iar de atunci numele acestui vârf a fost OMU (om).
Aceeaşi stâncă este izvorul unei alte legende.
Doar o dată pe an, în asfinţitul din noiembrie, stânca îşi lasă umbra pe platou, desenând o imagine umană, de unde şi numele ''OMu''.
O altă curiozitate este și faptul că, semnul sanscrit OM...din înțelepciunea VEDICĂ, înțelepciune care se presupune că a fost dusă în India de MASSAGEȚII ce au roit din GEȚIA, în vechime, în toată Asia și nu numai.
Acest semn poate fi ...citit de la dreapta la stânga(așa cum scriau geții vechi), suprapus...OM.
În ceea ce prăvește originea denumirii de BUCEGI aceasta este clară.
Pe acesta ”lingviștii” de conjuncturi politice, nu l-au latinizat, slavizat, maghiarizat și nici turcizat...pur și simplu pentru că nu l-au găsit nicăieri !!!
BUCEAGUL este misterioasa denumire care a dat numele munţilor Bucegi.
Varianta arhaică a numelui ''Bucegi'' este ”Buceci”, denumire folosită şi astăzi de bătrânii de la munte, şi despre care lingviştii spun că provine din ''huceag'', ''buceag“ sau ''bugeac“.
Un cuvânt prea puţin lămurit pentru că desemnează, deopotrivă covorul de muşchi verde şi moale al pădurii, un păduriş des şi jos sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni şi ierbărie.
Chiar şi tufele joase de jnepeni, numite şi buceag, poate că au dat numele Bucegilor.
Este cert, însă, că localităţi cu numele de Buceag sau Buceag mai există în ţară, în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman, punând la socoteală şi Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu ce aparţinea regatului getic al lui Boero Bisteo (cunoscut sub numele de Burebista).
Originea exactă a numelui Bucegi, munţii de piatră din inima României, este încă disputată de filologi.
''Buceagul'' sau ''bugeacul'' par să fie izvorul denumirii, un cuvânt care desemnează în limbajul oamenilor de la munte atât muşchiul din pădure, cât şi pustiul sau jnepenii.
Originea numelui nu poate fi găsită nici în limbile vecine.
Lingvistul Sextil Puşcariu susţine că numele Bucşoiului, unul din munţii care ajunge în vârful Omu, derivă de la Buc, Bucur, tot aşa cum şi Buceci, Bugeci derivă de la Buc cu acelaşi sufix ca în Măneciu sau Moeciu.
Iar Bucur este un nume autentic getic.
Masivul Bucegi ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.
Este ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu