AUTOANALIZĂ ...



Să stăm strâmb pentru o clipă, să judecăm drept, fără ipocrizie sau fățărnicie
 și să ne răspundem la câteva întrebări esențiale pentru a ne cunoaște mai bine metehnele... 

După ce se vor termina retrocedările și majoritatea Românilor își va vinde pământurile, apele și pădurile, chipurile pentru " o viață" mai bună...cum se va mai numi țara noastră atunci? 

Asteptăm să urcăm...pe scara evoluției, însă treptele de sub tălpile românului sunt șubrede si lemnul tot mai puțin...
Cât despre uscături...astea rămân întotdeauna, acolo unde pădurea dispare! 

Te întreb acum, după 30 de ani, trecute fix, dragă compatriot și cetățean român, în 1989 când se murea pe capete, iar Ion Iliescu anunța la televizor că a cerut ajutor de la Ambasada Rusiei ai zis, sau n-ai zis, ”da, bravo, să vină mai repede să oprească nenorocirea asta”?! 

 Când muncitorii făceau contrademonstrații și IMGB făcea ordine, spunând în cor că ”noi muncim, nu gândim”... ai fost de partea lor, sau n-ai fost?! 

 Ai fost, sau n-ai fost, de partea minerilor când au năvălit în București?! 

 I-ai zis lui Rațiu, sau nu i-ai zis, să se care de unde-a venit, că el n-a mâncat salam cu soia ca tine?! 
 
Iar astă-vară, în ciuda zecilor de filmulețe care dovedeau CLAR abuzul și PREMEDITAREA, ai fost, sau nu, de partea jandarmilor și crezi că bine au făcut?! 
S-ar părea că DA! 

 Păi bine, măi omule de treabă, cetățeanule onest, creștinule și patriotule, află că NU DOAR de-alde Dragnea și toți cei ca el sunt marea noastră problemă. 
 Problema cea mai mare, în primul rând, TU EȘTI, CETĂȚENE ROMÂN! 
 Tu ești numitorul comun, tu ești omul, chipurile statornic, cel care dorește binele țării, dar nu face nimic pentru asta, cel care vrea doar stabilitate, doar liniște CU ORICE PREȚ, CHIAR ȘI CU PREȚUL UMILIRII ȘI SUPUNERII NECONDIȚIONATE UNUI REGIM ABUZIV... 

 Fără susținerea ta, fără modul tău de gândire unilateral, Dragnea acum, de n-ar fi în pușcărie, ar munci la un service auto și după program ar căra navete de bere la birturile sătești, Tăriceanu ar fi fost fotomodel, Șerban Nicolae taximetrist, Codrin Ștefănescu proxenet, frații Negoiță schimbau valută la colț, pe bulevard, Carmen Dan vânzătoare la tarabă, Firea făcea emisiuni terne la vreun post Tv obscur, iar ”Veorica” ar fi predat tehnologie inutilă, la un liceu de provincie, la clasele IX-X. Tu i-ai facut ce sunt ei acum. Ești mândru de tine?!... Eu n-aș fi! 

 Suntem tot acolo unde eram de 30 de ani încoace... Europa ne ia, în continuare, tot caimacul, afacerile ilegale cu statul prosperă, zăcămintele sunt exploatate tot de alții, străini de interesele țării noastre, petrolul și gazele merg la export, pădurile se taie în continuare cu și mai mare sârg, pământurile (cate mai sunt ale noastre) se vând în continuare, firmele românești din agricultură falimentează pe bandă rulantă, politicienii nu mai știu ce vor (exceptând, desigur, propriile afaceri sau dorințe de putere), unii chiar ne amenință, altii ne critică, alții ne trimit scrisori, alții ne iau la întrebări, alții pun apă de ploaie pe covoare, de parca pesta porcină s-ar lua din aer, alții visează la autonomie construind școli în limbi conlocuitoare în speranța că vor putea îndoctrina copiii, ca ulterior să le aducă mult râvnita autonomie, alții ne dictează pe cine să mai excludem din politică, altii ne spun cine vor fi viitorii penali, protocoalele abuzive nu mai intereseaza pe nimeni, industria și agricultura au fost vise frumoase, fabricile si uzinele devin teme pentru baladele populare, trenurile de mare viteză întârzie, autostrăzile sunt teme fără sfârșit cu scenarii S.F. , Soros finanțează, ONG-urile execută, iar americanii sunt ca nisipul deșertic, pe unde trec se cam alege praful. 
Asa că....noi să fim sănătoși, că viitorul ni-l dictează alții, după interesele lor... 

 Dragi concetățeni, poate cineva, sau are curajul, să facă publice următoarele lucruri: 
 
-- Statele de funcții și organigramele nominale ale funcțiilor din parlament, senat, guvern cu toate ministerele și agențiile din subordine, președinția, servicii secrete sau nu și agentii complementare lor, cu personal auxiliar cu tot, consuli, ambasadori, cu neamurile lor angajate la stat, personalul angajat în ambasade, ANAF, curtea de conturi, curtea constituțională, tribunalele, judecătoriile și curțile de apel cu neamurile lor cu tot, toate consiliile de administrație unde statul este majoritar, cu toate rudele lor angajate sau numite de stat? 

 -- Toate firmele care au avut mai mult de cinci contracte cu Statul cu valori de peste cinci milione de lei. 

 -- Ce surse principale de finanțare și ce personal angajat cu legaturi politice au ONG-urile, mai ales cele de utilitate publică și care sunt finanțate de la bugetul statului 

 -- Lista cu personalul angajat din cadrul partidelor politice, finanțate de la bugetul statului. 

 -- Ce personal au angajat minoritățile naționale, din fondurile primite de la stat?... 

 -- Ce personal este angajat pe birourile parlamentare. 

 -- Pe ce se cheltuie imensa sumă forfetară alocată anual?... 

 -- "Topul" deplasărilor parlamentare ca număr și sume cheltuite din bugetul statului. Poate cineva să publice: 

 -- Ce investitori străini avem în țară și care sunt persoanele angajate la ei și ce grade de rudenie su cu politicienii foști si actuali?... 

 -- Ce presă avem si care sunt legăturile de subordonare a politicului în... "imparțialitatea" lor? 

 -- Să nu uităm sindicatele (dacă mai există), care "luptă" chipurile pentru drepturile noastre, ale angajaților si membrilor cotizanți. 

 Poate cineva?... Are curajul cineva?... Nu de alta, însa tare am fi curioși să vedem, cine se antrenează azi pentru a ne conduce mâine și, mai ales, ce interese ascunse are... 

De fapt curiozitatea legitimă, este sau...mai exact, TREBUIA SĂ FIE TREABA UNUI DEPARTAMENT ANUME, care are ca principală atribuție "lupta anticorupție", sau a altuia, care pare că se ocupă cu... "integritatea" și, mai ales a altuia al cărui nume se termină cu...(dii)"COT"...(căci chiar acolo îl doare... de absolut...TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ȚARA), ori a altuia care, chipurile acum... se dă a fi... "sub acoperire"...Sic!

Comentarii