- SIMBOLURI STRĂBUNE VENITE DIN NEGURA TIMPURILOR... -
(ultima parte)
(Stâlpi funerari pelasgo-geto-daci)
STÂLPUL FUNERAR
Stâlpul funerar geto-românesc este identic cu Axa Lumii al cărei echivalent este Arborele Vieţii ce creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Or pentru români COPACUL VIEŢII este BRADUL care uneori este asimilat unui par ce ieşise din noianul de ape şi este pus la capătaiul mortului.
Romulus Vulcănescu aminteşte de parul funerar geto-dac reprezentat pe Columna lui Traian, par, care s-a transformat mai apoi în COLONETĂ FUNERARĂ.
Uneori bradul este tăiat şi plantat la căpătâiul mormântului: „Dar ei când m-au pus /În mijloc de câmp/cânii să-i aud/Cum latra-a pustiu,Si urla-a muţiu/Si sa mai aud / Cocoţii cântând/Muieri mimăind (jelind) /şi preoţi cetind/…./ Ei m-au îmbunat/ că ei ma sădesc/ Nu ma secuiesc/ Şi ei m-au mintit/ Ca m-au secuit/Jos la rădăcină/Cu fum de tămâie/Mai pe la mijloc/Chiti de busuioc/Tot milă şi foc/Sus la crengurele/Chiţi de ocheşele/Tât milă şi jele”.
Conform aceluiaşi R. Vulcănescu stâlpii funerari costituie categoria cea mai raspândită de monumente mitice folosite de români.
Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării aşezându-se pe mormânt.
Ca şi alte însemne stilimorfe funerare între care menţionăm târuşul, suliţa sau săgeata bradului, crucea sau troiţa, stâlpul este un simbol al Columnei Cerului care, la rândul ei, este un substituit al Arborelui Lumii.
În tradiţiile şi datinile românilor Arborele Lumii sau Arborele Cosmic este LOCUL DE PORNIRE al unei călătorii către zonele cunoscute si necunoscute le cosmosului.
Escaladarea nu se poate face de către oricine şi oricând.
Au acces, în anumite condiţii şi cu anumite restricţii doar eroii, oamenii iniţiaţi şi morţii care au dus o viaţă virtuoasă.
De altfel, OBICEIUL de a se marca cu menhire, succedanee ale Columnei Cerului, mormintele eroilor şi ale oameilor de seamă este foarte vechi datând DIN EPOCA PELASGILOR.
Eroii călătoresc prin mijloace numai de ei ştiute şi uneori sunt ajutaţi de animale fabuloase Pasărea Măiastră sau Pasărea Sufletului de exemplu, ce uneori este reprezentată în simbolistica stâlpului funerar printr-o pasăre plasată în vârful lui.
Această axă a lumii este identică cu Pomul Vieţii care creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Prin urmare şi un stâlp funerar poate simboliza Centrul Lumii ca de altfel şi Coloana Infinitului care-l reprezintă.
Un astfel de centru nu aparţine spaţiului profan, geometric, ci spaţiului sacru în care se poate realiza comuniunea cu Cerul sau cu Lumea Subterană.
El este punctul paradoxal al rupturilor de nivel, punctul în care se poate transcende lumea fizică.
Tocmai prin faptul că aici în centru se transcende lumea sensibilă, se transcende implicit şi Timpul, Durata, obţinându-se Prezentul Continuu Atemporal.
În tradiţiile româneşti lumea subterană unde merge sufletul şi trupul mortului într-o prima fază, lumea sensibilă unde rămân cei ce au supravieţuit răposatului, şi lumea celestă unde se retrage după o perioada sufletul celui plecat sunt unite tocmai de acest Axis Mundi sau Columna a Cerului.
Acesta este motivul pentru care şi în prezent în tradiţia românescă REZIDĂ UN PUTERNIC CULT AL STRĂMOŞILOR.
Mai trebuie spus că acest Centru al Lumii este sălaşul Regelui Lumii/ Zalmoxe, stapân peste lumea de dincolo în calitatea sa de Ler Împărat.
- SFÂRȘIT -
Bibliografie
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972
(ultima parte)
STÂLPUL FUNERAR
Stâlpul funerar geto-românesc este identic cu Axa Lumii al cărei echivalent este Arborele Vieţii ce creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Or pentru români COPACUL VIEŢII este BRADUL care uneori este asimilat unui par ce ieşise din noianul de ape şi este pus la capătaiul mortului.
Romulus Vulcănescu aminteşte de parul funerar geto-dac reprezentat pe Columna lui Traian, par, care s-a transformat mai apoi în COLONETĂ FUNERARĂ.
Uneori bradul este tăiat şi plantat la căpătâiul mormântului: „Dar ei când m-au pus /În mijloc de câmp/cânii să-i aud/Cum latra-a pustiu,Si urla-a muţiu/Si sa mai aud / Cocoţii cântând/Muieri mimăind (jelind) /şi preoţi cetind/…./ Ei m-au îmbunat/ că ei ma sădesc/ Nu ma secuiesc/ Şi ei m-au mintit/ Ca m-au secuit/Jos la rădăcină/Cu fum de tămâie/Mai pe la mijloc/Chiti de busuioc/Tot milă şi foc/Sus la crengurele/Chiţi de ocheşele/Tât milă şi jele”.
Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării aşezându-se pe mormânt.
Ca şi alte însemne stilimorfe funerare între care menţionăm târuşul, suliţa sau săgeata bradului, crucea sau troiţa, stâlpul este un simbol al Columnei Cerului care, la rândul ei, este un substituit al Arborelui Lumii.
În tradiţiile şi datinile românilor Arborele Lumii sau Arborele Cosmic este LOCUL DE PORNIRE al unei călătorii către zonele cunoscute si necunoscute le cosmosului.
Escaladarea nu se poate face de către oricine şi oricând.
Au acces, în anumite condiţii şi cu anumite restricţii doar eroii, oamenii iniţiaţi şi morţii care au dus o viaţă virtuoasă.
De altfel, OBICEIUL de a se marca cu menhire, succedanee ale Columnei Cerului, mormintele eroilor şi ale oameilor de seamă este foarte vechi datând DIN EPOCA PELASGILOR.
Eroii călătoresc prin mijloace numai de ei ştiute şi uneori sunt ajutaţi de animale fabuloase Pasărea Măiastră sau Pasărea Sufletului de exemplu, ce uneori este reprezentată în simbolistica stâlpului funerar printr-o pasăre plasată în vârful lui.
Această axă a lumii este identică cu Pomul Vieţii care creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Prin urmare şi un stâlp funerar poate simboliza Centrul Lumii ca de altfel şi Coloana Infinitului care-l reprezintă.
Un astfel de centru nu aparţine spaţiului profan, geometric, ci spaţiului sacru în care se poate realiza comuniunea cu Cerul sau cu Lumea Subterană.
El este punctul paradoxal al rupturilor de nivel, punctul în care se poate transcende lumea fizică.
Tocmai prin faptul că aici în centru se transcende lumea sensibilă, se transcende implicit şi Timpul, Durata, obţinându-se Prezentul Continuu Atemporal.
În tradiţiile româneşti lumea subterană unde merge sufletul şi trupul mortului într-o prima fază, lumea sensibilă unde rămân cei ce au supravieţuit răposatului, şi lumea celestă unde se retrage după o perioada sufletul celui plecat sunt unite tocmai de acest Axis Mundi sau Columna a Cerului.
Acesta este motivul pentru care şi în prezent în tradiţia românescă REZIDĂ UN PUTERNIC CULT AL STRĂMOŞILOR.
Mai trebuie spus că acest Centru al Lumii este sălaşul Regelui Lumii/ Zalmoxe, stapân peste lumea de dincolo în calitatea sa de Ler Împărat.
- SFÂRȘIT -
Bibliografie
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972
Comentarii
Trimiteți un comentariu