- POSIBILA ETIMOLOGIE A CĂVÂNTULUI KOGAIONION -
Cuvântul „Kogaionon cu siguranță are terminație geto-dacă și pelasgă în fond, conform atestatului „Decebalus” vezi Hadrian Daicoviciu: „Dacii”, - care vorbește despre inscripția de pe un vas dacic „Decebalus per Scorilo”.
Rezultă deci forma „Kogaianus”.
Căderea terminațiilor finale deci și a lui ”s” este un fenomen general, în trecerea spre noua limbă, geto-daco-româna, rezultă forma „Kogaianu; „g” a devenit „d” , într-un grai în care se impune vorbirea într-un ritm firesc, care șterge deosebirea de pronunție între aceste sunete.
Ca urmare, s-a ajuns la forma „Kodaianu”. Are loc metateza
„i-a” și ca urmare apare forma „Kodianu” .
Mergem mai departe și, având în vedere o lege general valabilã pentru toate limbile, și anume aceea a comodității în vorbire, „Kodianu” devine „Godianu” respectiv „Godeanu”.
Deci, pentru edificare: Kogaionon-- Kogaianus-- Kogaianu-- Kodaianu --Kodianu --Godianu-- Godeanu.
Vârful Gugu era locul sacru din apropierea Munților Sacri, Godeanu, în care se sãvârșeau misterele zalmocsiene, de inițiere, transmise DOAR oral din generație în generație.
Nicolae Densușianu, în „Dacia preistorică” spune:
„În același masiv (e vorba de Retezat) în partea de sud-vest se află muntele numit GUGU, care în cazul de față prezintă un deosebit interes. În jurul acestui munte, trăiește o populațiune de păstori din cele mai îndepărtate vremuri, oameni robuști, bărbați și femei de staturã înaltă, adeseori uimitoare, cu port și cu tradiții deseori uimitoare. Ei sunt GUGANII, sau GUGULANII și trăiesc încă din vremuri strãvechi în munții din județul Gorj și Mehedinți.
Au cătune proprii, duc un trai izolat mai mult de trib, ca și când s-ar considera mai vechi, mai de neam și cu alt trecut istoric decât ceilalți locuitori ai acestei țări.
Tradițiunile populare spun că ei își au originile din Țara Gugănească, care se află pe munte.”
Numele de „Gugan-Gugulan” era cunoscut încă din antichitate, de anticii greci. O localitate în care s-au luptat GIGAN-ții cu zeii se numea GIGONUS (vezi Stephanus Byzantinus (Ed. Bexelius 1688).
Hercules, ale cărui legende sub numele de Iorgovan sunt legate de Munții Mehedinți, mai are la egipteni și epitetul de GIGON (Hesychius).
În tradițiile românești este numit „fecior de mocan (Teodorescu, Poezii populare ).
Tabula Peutingeriană menționează o localitate a Geto-Daciei vechi situată pe drumul dintre Ad Mediam (Mehadia) și Tiusiscol (Caransebeș) și anume GOGANIS, adicã GOGANI.
Strabon spune că ligurii, emigranți din Carpați, locuiau în Italia pe un teren stâncos și aveau niște catâri numiți GUGUNEȘTI, sau de munte.
Numele de GUGANI ne duce cu gândul la Muntele Sfânt. Guganii-- Koganii-- Kogaionii sunt locuitorii Kogaiononului sau ai Godeanului, așadar „gogaianus” a devenit‚ „goganus, și, în cele din urmã, „guganu” .
Încercăm sã fim mai convingători prin metoda verificării, ca în matematică:
Dacă mai sus am arătat cum s-a ajuns la termenul „guganu” de la cuvântul „Kogaionon” vom încerca să arătăm că numele lor ne arată că provine de la oronimul Godeanu:- godianus -
GOD-IANUS, GODIANU (pierderea terminației „s” e un fenomen general în evoluția de la limba pelasgă, la limba română)-sunetele „-i” și „a” se pronunțã GOGIANU, ce se întâlnește și astăzi în unele regiuni ale țării, -sunetele „de” și „di” devin „ge” respectiv „gi” (în Banat se spune într-un cântec popular„Dragu mi-e, mândro, ge(- de) noi”.
(IANUS -VECHE ZEITATE ROMANĂ CU ORIGINI PELASGE
GOD - TERMEN FOLOSIT ȘI ACUM PENTRU DIVINITATE n.r.)
Faptul că acești GUGANI-GUGULANI sunt amintiți încă din antichitate, în diferite colțuri ale lumii, dovedește străvechimea și continuitatea pelasgilor-geto-daco-români pe aceste locuri și, mai mult, demonstrează originea pelasgă a limbii geto-daco-române și extraordinara răspândire a populației pelasge, care se identifică cu limba geto-protodacă, sau limba latină vulgata, limba priscă sau limba bătrână a pelasgilor-geto-daci în perioada preantică și antică.
Vârful GUGU a luat numele locuitorilor din jurul sãu, „kogoianii - guganii‚ gogianii‚godianii, trăitori în Muntele Sfânt - Kogaionus Godeanu.
Oronimul Gugu este-cum se vede mai sus- evoluția fonetică a cuvântulu ”Godeanu”.
Cuvântul Godeanu(s) are în rădăcină și cuvântul „God” = „sfânt „curat și Ianus = Dumnezeu, deci Ianus la romani (la pelasgi de fapt), însemnând „Cel cu douã fețe, adică Stăpânul Vieții și al Morții.
E vorba deci de muntele în care se preamărește IANUS, Dumnezeu cel Sfânt - Zalmocsis.
La români, legendele vorbesc de Iovan Iogovan care este neam herculean, de gugani, și miturile spun că Hercule a fost un trac pelasg.
Există aceeași rădăcină în cuvintele: Iovanus- Ioanus- Ianus- (ultimul, ca de altfel și celelalte două) e un cuvânt de origine pelasgă, nu latină, deci însemnând „cel ce-l slujește pe Ianus, pe Dumnezeu, pe Zalmocsis.
Că Muntele Godeanu este Muntele Sfânt ne-o confirmă și un antroponim, și anume Tănăsucă Mocodeanu.
Acesta era un cântăreț de biserică, care l-a învățat pe Coșbuc sã citească, la 5 ani (vol. ”Fire de tort” 1968).
Cuvântul este alcătuit din „mo” și „gudeanu”; -„mo” fiind rădăcina cuvântului „mocsus” adică moș, stră- moș, iar „gudeanu” înseamnã „sfânt” (cel cu vârful în cer, în limba pelasgă), recunoscut și azi în germanicul ‚ „God-Got”.
Am demonstrat aceasta când am arătat care este evoluția fonetică de la Kogaionon, deci Muntele Sfânt, la forma de Godeanu, care înseamnă același lucru.
”Tanasucus” este acela care „știe rugăciuni de mic”, „este în legătură cu cele sfinte” - vezi și frecvența antroponimului în secolele trecute.
Acesta se întâlnește și la greci, preluat din limba pelasgă, existând până azi și în limba românã sub forma de Tă-nase sau Atanase, prin influența calendarului creștin, de mai târziu.
Asocierea dintre cele două nume nu ni se pare întâmplătoare, având în vedere sensul acestora.
Termenul Mocodean (Mogodean) poate fi interpretat în funcție și de componentele ce alcătuiesc cuvântul : „mocsus” = „moși,
stră-moși”, „cei bătrâni” și, prin extindere de sens, ajunge să însemne „cel ce ascultă de părinți, depozitari ai experienței înaintașilor” și godeanu, adică „cel care respectă datinile sfinte, deci respectã credința moșilor.
Iată deci Godeanu se confirmă a însemna Muntele Sfânt‚ muntele care reprezintă sacrul.
Vremea a vremuit, popoare și imperii s-au topit, strivite în neant, sau de propriile orgolii, numai neamul semeților geto-daci și-a legat Pământul de Cerul de deasupra, prin Kogaionul - Muntele Sfânt, al cărui vârf atinge lumea Spiritului, simbolul forței existențiale și a continuității celor veniți din veșnicie și meniți a fi veșnici.
Cu privirea în adâncurile timpului și cu inima sfințită de sfințenia lor, a strămoșilor, pătrundem, cu recunoștință, datorită Harului Divin, în lumea miraculoasă a celor care n-au dispărut niciodatã, căci ei sunt în noi și vor trăi veșnic în copiii ce se vor naște.
(DACIA-Prof. M. Ciornei)
Epilog: Turiști din toată lumea sunt atrași, în România, de “Muntele care dispare”.
Este vorba despre masivul Godeanu, cu vârful GUGU, despre care localnicii spun ca uneori dispare din raza vizuala câteva ore pe zi.
În apropiere de Masivul Retezat, Muntii Godeanu sunt înconjurați de regiuni ale României, cu o puternică încărcătură istorică.
Aici se gaseste unul din cele mai înalte vârfuri din țară, cu o altitudine de 2291 metri.
Tot aici, arheologii au găsit vestigii ale străvechii civilizații geto-dacice, iar cercetătorii fenomenelor paranormale consideră că locul este puternic încărcat energetic.
Specialiștii au remarcat acolo și prezența misterioaselor fulgere globulare.
Legendele vorbesc despre locașul sfânt al zeului în care credeau geto-dacii, Zalmoxe, astfel că acest munte a fost venerat, în vechime, de toți strămoșii noștri.
Cuvântul „Kogaionon cu siguranță are terminație geto-dacă și pelasgă în fond, conform atestatului „Decebalus” vezi Hadrian Daicoviciu: „Dacii”, - care vorbește despre inscripția de pe un vas dacic „Decebalus per Scorilo”.
Rezultă deci forma „Kogaianus”.
Căderea terminațiilor finale deci și a lui ”s” este un fenomen general, în trecerea spre noua limbă, geto-daco-româna, rezultă forma „Kogaianu; „g” a devenit „d” , într-un grai în care se impune vorbirea într-un ritm firesc, care șterge deosebirea de pronunție între aceste sunete.
Ca urmare, s-a ajuns la forma „Kodaianu”. Are loc metateza
„i-a” și ca urmare apare forma „Kodianu” .
Mergem mai departe și, având în vedere o lege general valabilã pentru toate limbile, și anume aceea a comodității în vorbire, „Kodianu” devine „Godianu” respectiv „Godeanu”.
Deci, pentru edificare: Kogaionon-- Kogaianus-- Kogaianu-- Kodaianu --Kodianu --Godianu-- Godeanu.
Vârful Gugu era locul sacru din apropierea Munților Sacri, Godeanu, în care se sãvârșeau misterele zalmocsiene, de inițiere, transmise DOAR oral din generație în generație.
Nicolae Densușianu, în „Dacia preistorică” spune:
„În același masiv (e vorba de Retezat) în partea de sud-vest se află muntele numit GUGU, care în cazul de față prezintă un deosebit interes. În jurul acestui munte, trăiește o populațiune de păstori din cele mai îndepărtate vremuri, oameni robuști, bărbați și femei de staturã înaltă, adeseori uimitoare, cu port și cu tradiții deseori uimitoare. Ei sunt GUGANII, sau GUGULANII și trăiesc încă din vremuri strãvechi în munții din județul Gorj și Mehedinți.
Au cătune proprii, duc un trai izolat mai mult de trib, ca și când s-ar considera mai vechi, mai de neam și cu alt trecut istoric decât ceilalți locuitori ai acestei țări.
Tradițiunile populare spun că ei își au originile din Țara Gugănească, care se află pe munte.”
Numele de „Gugan-Gugulan” era cunoscut încă din antichitate, de anticii greci. O localitate în care s-au luptat GIGAN-ții cu zeii se numea GIGONUS (vezi Stephanus Byzantinus (Ed. Bexelius 1688).
Hercules, ale cărui legende sub numele de Iorgovan sunt legate de Munții Mehedinți, mai are la egipteni și epitetul de GIGON (Hesychius).
În tradițiile românești este numit „fecior de mocan (Teodorescu, Poezii populare ).
Tabula Peutingeriană menționează o localitate a Geto-Daciei vechi situată pe drumul dintre Ad Mediam (Mehadia) și Tiusiscol (Caransebeș) și anume GOGANIS, adicã GOGANI.
Strabon spune că ligurii, emigranți din Carpați, locuiau în Italia pe un teren stâncos și aveau niște catâri numiți GUGUNEȘTI, sau de munte.
Numele de GUGANI ne duce cu gândul la Muntele Sfânt. Guganii-- Koganii-- Kogaionii sunt locuitorii Kogaiononului sau ai Godeanului, așadar „gogaianus” a devenit‚ „goganus, și, în cele din urmã, „guganu” .
Încercăm sã fim mai convingători prin metoda verificării, ca în matematică:
Dacă mai sus am arătat cum s-a ajuns la termenul „guganu” de la cuvântul „Kogaionon” vom încerca să arătăm că numele lor ne arată că provine de la oronimul Godeanu:- godianus -
GOD-IANUS, GODIANU (pierderea terminației „s” e un fenomen general în evoluția de la limba pelasgă, la limba română)-sunetele „-i” și „a” se pronunțã GOGIANU, ce se întâlnește și astăzi în unele regiuni ale țării, -sunetele „de” și „di” devin „ge” respectiv „gi” (în Banat se spune într-un cântec popular„Dragu mi-e, mândro, ge(- de) noi”.
(IANUS -VECHE ZEITATE ROMANĂ CU ORIGINI PELASGE
GOD - TERMEN FOLOSIT ȘI ACUM PENTRU DIVINITATE n.r.)
Faptul că acești GUGANI-GUGULANI sunt amintiți încă din antichitate, în diferite colțuri ale lumii, dovedește străvechimea și continuitatea pelasgilor-geto-daco-români pe aceste locuri și, mai mult, demonstrează originea pelasgă a limbii geto-daco-române și extraordinara răspândire a populației pelasge, care se identifică cu limba geto-protodacă, sau limba latină vulgata, limba priscă sau limba bătrână a pelasgilor-geto-daci în perioada preantică și antică.
Vârful GUGU a luat numele locuitorilor din jurul sãu, „kogoianii - guganii‚ gogianii‚godianii, trăitori în Muntele Sfânt - Kogaionus Godeanu.
Oronimul Gugu este-cum se vede mai sus- evoluția fonetică a cuvântulu ”Godeanu”.
Cuvântul Godeanu(s) are în rădăcină și cuvântul „God” = „sfânt „curat și Ianus = Dumnezeu, deci Ianus la romani (la pelasgi de fapt), însemnând „Cel cu douã fețe, adică Stăpânul Vieții și al Morții.
E vorba deci de muntele în care se preamărește IANUS, Dumnezeu cel Sfânt - Zalmocsis.
La români, legendele vorbesc de Iovan Iogovan care este neam herculean, de gugani, și miturile spun că Hercule a fost un trac pelasg.
Există aceeași rădăcină în cuvintele: Iovanus- Ioanus- Ianus- (ultimul, ca de altfel și celelalte două) e un cuvânt de origine pelasgă, nu latină, deci însemnând „cel ce-l slujește pe Ianus, pe Dumnezeu, pe Zalmocsis.
Că Muntele Godeanu este Muntele Sfânt ne-o confirmă și un antroponim, și anume Tănăsucă Mocodeanu.
Acesta era un cântăreț de biserică, care l-a învățat pe Coșbuc sã citească, la 5 ani (vol. ”Fire de tort” 1968).
Cuvântul este alcătuit din „mo” și „gudeanu”; -„mo” fiind rădăcina cuvântului „mocsus” adică moș, stră- moș, iar „gudeanu” înseamnã „sfânt” (cel cu vârful în cer, în limba pelasgă), recunoscut și azi în germanicul ‚ „God-Got”.
Am demonstrat aceasta când am arătat care este evoluția fonetică de la Kogaionon, deci Muntele Sfânt, la forma de Godeanu, care înseamnă același lucru.
”Tanasucus” este acela care „știe rugăciuni de mic”, „este în legătură cu cele sfinte” - vezi și frecvența antroponimului în secolele trecute.
Acesta se întâlnește și la greci, preluat din limba pelasgă, existând până azi și în limba românã sub forma de Tă-nase sau Atanase, prin influența calendarului creștin, de mai târziu.
Asocierea dintre cele două nume nu ni se pare întâmplătoare, având în vedere sensul acestora.
Termenul Mocodean (Mogodean) poate fi interpretat în funcție și de componentele ce alcătuiesc cuvântul : „mocsus” = „moși,
stră-moși”, „cei bătrâni” și, prin extindere de sens, ajunge să însemne „cel ce ascultă de părinți, depozitari ai experienței înaintașilor” și godeanu, adică „cel care respectă datinile sfinte, deci respectã credința moșilor.
Iată deci Godeanu se confirmă a însemna Muntele Sfânt‚ muntele care reprezintă sacrul.
Vremea a vremuit, popoare și imperii s-au topit, strivite în neant, sau de propriile orgolii, numai neamul semeților geto-daci și-a legat Pământul de Cerul de deasupra, prin Kogaionul - Muntele Sfânt, al cărui vârf atinge lumea Spiritului, simbolul forței existențiale și a continuității celor veniți din veșnicie și meniți a fi veșnici.
Cu privirea în adâncurile timpului și cu inima sfințită de sfințenia lor, a strămoșilor, pătrundem, cu recunoștință, datorită Harului Divin, în lumea miraculoasă a celor care n-au dispărut niciodatã, căci ei sunt în noi și vor trăi veșnic în copiii ce se vor naște.
(DACIA-Prof. M. Ciornei)
Epilog: Turiști din toată lumea sunt atrași, în România, de “Muntele care dispare”.
Este vorba despre masivul Godeanu, cu vârful GUGU, despre care localnicii spun ca uneori dispare din raza vizuala câteva ore pe zi.
În apropiere de Masivul Retezat, Muntii Godeanu sunt înconjurați de regiuni ale României, cu o puternică încărcătură istorică.
Aici se gaseste unul din cele mai înalte vârfuri din țară, cu o altitudine de 2291 metri.
Tot aici, arheologii au găsit vestigii ale străvechii civilizații geto-dacice, iar cercetătorii fenomenelor paranormale consideră că locul este puternic încărcat energetic.
Specialiștii au remarcat acolo și prezența misterioaselor fulgere globulare.
Legendele vorbesc despre locașul sfânt al zeului în care credeau geto-dacii, Zalmoxe, astfel că acest munte a fost venerat, în vechime, de toți strămoșii noștri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu