- PRIMORDIALITATE GETO-DACICĂ -
Pe cuprinsul de pământ în care locuiesc astăzi românii, trăia odinioară un neam de oameni numiți hiperboreeni, pelasgi, traci, sciți, geți, daci.
Am văzut că Herodot spune că, deși arătați sub nume diverse, erau toți de același neam...
Aici s-a întemeiat cu timpul Împărăția Dacilor; iar când au devenit prea numeroși au început să emigreze...
În Italia au ajuns în contact cu civilizațiile vechi, cu cea egipteană, cu cea feniciană, cu cea cretană și elenă și, cu vremea, au întemeiat Imperiul Roman.
Frații lor, rămași la Răsărit, au continuat sã ducă viața simplă de păstori și de agricultori.
Asta nu însemna că erau barbari, în înțelesul de astăzi al termenului.
Despre moravurile lor vorbesc primii istorici greci în termeni foarte elogioși. Erau oameni viteji, monoteiști.
Ei erau și ANIMIȘTI-PANTEIȘTI, crezând în nemurirea sufletului, în existența unui cârmuitor al lumii, prezent în toate câte sunt, care supravegheazã purtarea oamenilor și care după moarte îi răsplătește sau îi pedepsește, dupã faptele săvârșite în timpul vieții.
Erau, cum s-ar zice, ”creștini” înainte de apariția lui Iisus Hristos și, poate de aceea s-a și putut insinua și plia atât de bine creștinismul peste vechea spiritualitate geto-dacă...
...Despre ceea ce s-a petrecut de-atunci cu neamul geto-dac, mai nimic nu se știe...
Majoritatea dovezilor scrise fiind distruse, iar termenele de DAC, GET, DACIA...AU FOST INTERZISE de către marile puteri...
Minunea întemeierii unor state unitare, alcĂtuite de urmașii geților nu se împlinește decât spre sfârșitul veacului al XIII-lea, aici în Muntenia de Radu Negru-Basarab, dincolo, în Moldova, de Dragoș-Vodă...
Târziu, abia în secolul al XVII-lea încep primele licăriri ale trezirii din nou a conștiinței naționale.
Vlăstare de boeri moldoveni, Ureche, Neculcea, Costinii, merg la studii în Polonia, unde limba oficială era limba latină.
Profund uimiți de asemănarea limbii lor cu cea latină, treziți din adormire la cetirea cuceririlor lui Traian, descoperă înrudirea oropsitului lor neam cu Roma...
Academicianul Ioan Al. Brãtescu-Voinești continuă excursul său fãcut prin istoria românilor, dupã care, spre final, concluzionează:
”Recunoscând fără nici o șovăire latinitatea neamului și a limbii noastre, sunt încredințat că această latinitate nu se datorește oștilor sau coloniștilor romani, ci descendenței noastre din neamul geto-dacilor, care vorbeau, de fapt .... latinește.
Este vorba de LIMBA BĂTRÂNĂ sau LIMBA PRISCĂ, vorbită de străbunii noștri geto-daci și, din care, s-ar părea că s-au desprins toate celelalte limbi de sorginte ”latină”.
Tot acestei descendențe trebuie atribuitã și latinitatea tuturor popoarelor neolatine.
Întemeiat pe aceastã credință, mă simt îndreptățit să afirm categoric că noi nu suntem aici de 2.000 de ani, ci din VREMURI GEOLOGICE.”
În lucrare, scriitorul a mai crezut necesar să sublinieze la modul sporadic:
”... Noi suntem aici de 15.000, de 20.000 de ani. Neamul nostru... e unul din cele mai vechi neamuri din Europa. Frați, de un neam cu noi, plecați spre Apus, au întemeiat civilizații cu care se mândrește omenirea, iar noi, cei rămași aici, am slujit drept parapet de care s-au lovit năvălirile tuturor barbarilor...
Această credință mă face să pot subordona fără greutate ori ce fel de interese triumfului adevărului.
Repet, sunt gata să renunț la o credință care îmi este extrem de dragă, dar numai înaintea unor probe zdrobitoare că nu am dreptate.
Tratamentul aplicat lui Nicolae Densusianu, invectivele că aș fi și eu un diletant fără nici o pregătire, care îndrăznesc să mă amestec într-o materie la care nu mă pricep, nu mă turbură-nu mă opresc câtuși de puțin, pentru că știu ce enormă a fost partea de contribuție a diletanților la înaintarea tuturor științelor... . .. De mult m-am încredințat că cercetarea și stabilirea adevărului e cea mai nobilă îndeletnicire omenească, ba ceva mai mult, urmărirea descoperirii adevărului, curiozitatea științifică este cea mai caracteristică, cea mai specifică însușire prin care omul se deosebește de toate celelalte viețuitoare...
Nu e nici o scădere din partea unui om de științã să-și revizuiască cunoștințele și să revie asupra unor afirmații, când
s-a încredințat că sunt greșite.
Dimpotrivă, un învățat care, pentru triumful adevărului, e gata să recunoască netemeinicia unei doctrine pe care a susținut-o cu pasiune până în ajun, dă dovada unei rare nobleți și a unei superiorități sufletești...
-- Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Istoria Țării Românești, afirma (pe la 1660):
”Iară dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară și cum o lepădară așa de tot și luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede”;
-- Enciclopedistul Dimitrie Cantemir, referindu-se la cuvintele neaoșe, venite din substrat, susținea convins (pe la 1710) că ele provin din limba noastră cea getică, dăcească; el considerând că limba moldovenilor ar fi o continuare fireascã a limbii geto-dacilor autohtoni;
-- Chiar unul dintre cei patru stâlpi ai școlii Ardelene, Petru Maior, spunea (pe la 1812) în Istoria pentru începutul românilor în Dacia:
”Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă (prisca, n.n.) s-au fãcut din limba lătinească cea corectă, ci aceasta din ceia. De aciie, măcar că ne-am deprins a zice că limba românească e fiica limbei lătinești, adică aceii corecte, totuși de vom vrea a grăi oblu(drept), limba româneascã e mama limbii ceii lătinești;
-- Istoricul și arheologul Vasile Pârvan, punând problema moștenirii romane, amintea (prin 1925) că:
”Nimeni n-a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă;
-- Marele istoric Nicolae Iorga concluziona la rându-i:
”Nu mai credem în romanizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriți cu femeile, care - cu tenacitatea conservativă a femeilor - mai curând i-ar fi putut deznaționaliza ele pe ocupanți.
Nu vedem de ce Iorga ar fi exagerat, chiar dacã legionarii romani au fost ceva mai tineri: în majoritatea lor luptători reangajați, având cam între 40 și 60 de ani;
-- Filologul Carlo Tagliavini scria:
”Romanii nu și-au propus asimilarea populațiilor ocupate și nu și-au impus limba lor proprie, socotind folosirea latinei culte ca pe o mare și deosebită distincție .
-- Cuvântul latină (aici cu referire la limbă) venind de la latium, ne apare ca vădit deplasat în contextul respectiv.
O asemenea limbă era folositã și de traco-geto-daci, fiind în realitate una din urmașele limbii primordiale pentru etniile carpato-danubiano-pontice,
LIMBA PRISCĂ sau LIMBA BĂTRÂNĂ a străbunilor noștri GETO-DACI.
(-DACIA.org-)
Pe cuprinsul de pământ în care locuiesc astăzi românii, trăia odinioară un neam de oameni numiți hiperboreeni, pelasgi, traci, sciți, geți, daci.
Am văzut că Herodot spune că, deși arătați sub nume diverse, erau toți de același neam...
Aici s-a întemeiat cu timpul Împărăția Dacilor; iar când au devenit prea numeroși au început să emigreze...
În Italia au ajuns în contact cu civilizațiile vechi, cu cea egipteană, cu cea feniciană, cu cea cretană și elenă și, cu vremea, au întemeiat Imperiul Roman.
Frații lor, rămași la Răsărit, au continuat sã ducă viața simplă de păstori și de agricultori.
Asta nu însemna că erau barbari, în înțelesul de astăzi al termenului.
Despre moravurile lor vorbesc primii istorici greci în termeni foarte elogioși. Erau oameni viteji, monoteiști.
Ei erau și ANIMIȘTI-PANTEIȘTI, crezând în nemurirea sufletului, în existența unui cârmuitor al lumii, prezent în toate câte sunt, care supravegheazã purtarea oamenilor și care după moarte îi răsplătește sau îi pedepsește, dupã faptele săvârșite în timpul vieții.
Erau, cum s-ar zice, ”creștini” înainte de apariția lui Iisus Hristos și, poate de aceea s-a și putut insinua și plia atât de bine creștinismul peste vechea spiritualitate geto-dacă...
...Despre ceea ce s-a petrecut de-atunci cu neamul geto-dac, mai nimic nu se știe...
Majoritatea dovezilor scrise fiind distruse, iar termenele de DAC, GET, DACIA...AU FOST INTERZISE de către marile puteri...
Minunea întemeierii unor state unitare, alcĂtuite de urmașii geților nu se împlinește decât spre sfârșitul veacului al XIII-lea, aici în Muntenia de Radu Negru-Basarab, dincolo, în Moldova, de Dragoș-Vodă...
Târziu, abia în secolul al XVII-lea încep primele licăriri ale trezirii din nou a conștiinței naționale.
Vlăstare de boeri moldoveni, Ureche, Neculcea, Costinii, merg la studii în Polonia, unde limba oficială era limba latină.
Profund uimiți de asemănarea limbii lor cu cea latină, treziți din adormire la cetirea cuceririlor lui Traian, descoperă înrudirea oropsitului lor neam cu Roma...
Academicianul Ioan Al. Brãtescu-Voinești continuă excursul său fãcut prin istoria românilor, dupã care, spre final, concluzionează:
”Recunoscând fără nici o șovăire latinitatea neamului și a limbii noastre, sunt încredințat că această latinitate nu se datorește oștilor sau coloniștilor romani, ci descendenței noastre din neamul geto-dacilor, care vorbeau, de fapt .... latinește.
Este vorba de LIMBA BĂTRÂNĂ sau LIMBA PRISCĂ, vorbită de străbunii noștri geto-daci și, din care, s-ar părea că s-au desprins toate celelalte limbi de sorginte ”latină”.
Tot acestei descendențe trebuie atribuitã și latinitatea tuturor popoarelor neolatine.
Întemeiat pe aceastã credință, mă simt îndreptățit să afirm categoric că noi nu suntem aici de 2.000 de ani, ci din VREMURI GEOLOGICE.”
În lucrare, scriitorul a mai crezut necesar să sublinieze la modul sporadic:
”... Noi suntem aici de 15.000, de 20.000 de ani. Neamul nostru... e unul din cele mai vechi neamuri din Europa. Frați, de un neam cu noi, plecați spre Apus, au întemeiat civilizații cu care se mândrește omenirea, iar noi, cei rămași aici, am slujit drept parapet de care s-au lovit năvălirile tuturor barbarilor...
Această credință mă face să pot subordona fără greutate ori ce fel de interese triumfului adevărului.
Repet, sunt gata să renunț la o credință care îmi este extrem de dragă, dar numai înaintea unor probe zdrobitoare că nu am dreptate.
Tratamentul aplicat lui Nicolae Densusianu, invectivele că aș fi și eu un diletant fără nici o pregătire, care îndrăznesc să mă amestec într-o materie la care nu mă pricep, nu mă turbură-nu mă opresc câtuși de puțin, pentru că știu ce enormă a fost partea de contribuție a diletanților la înaintarea tuturor științelor... . .. De mult m-am încredințat că cercetarea și stabilirea adevărului e cea mai nobilă îndeletnicire omenească, ba ceva mai mult, urmărirea descoperirii adevărului, curiozitatea științifică este cea mai caracteristică, cea mai specifică însușire prin care omul se deosebește de toate celelalte viețuitoare...
Nu e nici o scădere din partea unui om de științã să-și revizuiască cunoștințele și să revie asupra unor afirmații, când
s-a încredințat că sunt greșite.
Dimpotrivă, un învățat care, pentru triumful adevărului, e gata să recunoască netemeinicia unei doctrine pe care a susținut-o cu pasiune până în ajun, dă dovada unei rare nobleți și a unei superiorități sufletești...
-- Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Istoria Țării Românești, afirma (pe la 1660):
”Iară dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară și cum o lepădară așa de tot și luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede”;
-- Enciclopedistul Dimitrie Cantemir, referindu-se la cuvintele neaoșe, venite din substrat, susținea convins (pe la 1710) că ele provin din limba noastră cea getică, dăcească; el considerând că limba moldovenilor ar fi o continuare fireascã a limbii geto-dacilor autohtoni;
-- Chiar unul dintre cei patru stâlpi ai școlii Ardelene, Petru Maior, spunea (pe la 1812) în Istoria pentru începutul românilor în Dacia:
”Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă (prisca, n.n.) s-au fãcut din limba lătinească cea corectă, ci aceasta din ceia. De aciie, măcar că ne-am deprins a zice că limba românească e fiica limbei lătinești, adică aceii corecte, totuși de vom vrea a grăi oblu(drept), limba româneascã e mama limbii ceii lătinești;
-- Istoricul și arheologul Vasile Pârvan, punând problema moștenirii romane, amintea (prin 1925) că:
”Nimeni n-a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă;
-- Marele istoric Nicolae Iorga concluziona la rându-i:
”Nu mai credem în romanizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriți cu femeile, care - cu tenacitatea conservativă a femeilor - mai curând i-ar fi putut deznaționaliza ele pe ocupanți.
Nu vedem de ce Iorga ar fi exagerat, chiar dacã legionarii romani au fost ceva mai tineri: în majoritatea lor luptători reangajați, având cam între 40 și 60 de ani;
-- Filologul Carlo Tagliavini scria:
”Romanii nu și-au propus asimilarea populațiilor ocupate și nu și-au impus limba lor proprie, socotind folosirea latinei culte ca pe o mare și deosebită distincție .
-- Cuvântul latină (aici cu referire la limbă) venind de la latium, ne apare ca vădit deplasat în contextul respectiv.
O asemenea limbă era folositã și de traco-geto-daci, fiind în realitate una din urmașele limbii primordiale pentru etniile carpato-danubiano-pontice,
LIMBA PRISCĂ sau LIMBA BĂTRÂNĂ a străbunilor noștri GETO-DACI.
(-DACIA.org-)
Comentarii
Trimiteți un comentariu