- SIMBOLURI STRĂBUNE VENITE DIN NEGURA TIMPURILOR... -
(partea a IV-a)
(Crucea de la Tărtăria- 5.300 Î.H)
- CRUCEA -
Crucea apare sub diferite forme în ornamentica populară şi este de O VECHIME MULT MAI MARE CA SI CRŞTINISMUL(!).
Crucea este în primul rând osatura octogonului în dublă formă (+ şi X) şi a svastiicii în forma sa simplă de cruce orizontală înscrisă cunoscută sub numele de cruce greacă (“preluata” neântrebat, deci furată, ca multe altele, tot de la noi, geţii ).
În simbolismul tradiţional crucea este asimilată arborelui cosmic căci „ prin cruce = centru se operează comunicarea cu cerul”.
În creştinismul popular, apărut ulterior, nu se schimbă cu nimic situaţia „Crucea, făcută din lemnul Arborelui Cunoştinţei Binelui şi Răului, este identificată sau se substituie arborelui cosmic; ea este descrisă ca un arbore care urcă de la pământ la cer, copac veşnic care stă în mijlocul cerului şi al pământului sprijinind cu tărie universul sau arborele vieţii plantat pe Golgotha. Pe de altă parte numeroase texte patristice compară crucea cu o scară, cu o coloană sau cu un munte” toate simboluri ale lui Axis Mundi sau Osia Lumii.
(Ceramică de CUCUTENI, 5.200 Î.H.)
Cu atât mai mult cu cât crucea verticală (crucea răstignirii cu braţul vertical mai lung şi cel orizontal mai scurt) prin axul său VERTICAL reprezintă tocmai AXUL LUMILOR, iar cel ORIZONTAL reprezintă PLANUL TERESTRU în care se manifestă principiul coborât de-a lungul Columnei Cerului în manifestare.
Un alt simbol al Centrului este crucea orizontală care însă se raportează numai la un singur plan de existenţă (lumea) simbolizând expansiunea lumii în discuţie, pornită din centrul crucii după imaginea principiului simbolizat întotdeauna de punctul central al crucii.
După acest principiu al crucii orizontale s-a petrecut migraţia pelasgo-hiperboreană dinspre centru (Geţia autohtonă) spre cele patru zări.
- VA URMA -
Bibliografie 1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997 2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998 3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009 4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994 5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996 6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985 7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972
(partea a IV-a)
- CRUCEA -
Crucea apare sub diferite forme în ornamentica populară şi este de O VECHIME MULT MAI MARE CA SI CRŞTINISMUL(!).
Crucea este în primul rând osatura octogonului în dublă formă (+ şi X) şi a svastiicii în forma sa simplă de cruce orizontală înscrisă cunoscută sub numele de cruce greacă (“preluata” neântrebat, deci furată, ca multe altele, tot de la noi, geţii ).
În simbolismul tradiţional crucea este asimilată arborelui cosmic căci „ prin cruce = centru se operează comunicarea cu cerul”.
În creştinismul popular, apărut ulterior, nu se schimbă cu nimic situaţia „Crucea, făcută din lemnul Arborelui Cunoştinţei Binelui şi Răului, este identificată sau se substituie arborelui cosmic; ea este descrisă ca un arbore care urcă de la pământ la cer, copac veşnic care stă în mijlocul cerului şi al pământului sprijinind cu tărie universul sau arborele vieţii plantat pe Golgotha. Pe de altă parte numeroase texte patristice compară crucea cu o scară, cu o coloană sau cu un munte” toate simboluri ale lui Axis Mundi sau Osia Lumii.
Cu atât mai mult cu cât crucea verticală (crucea răstignirii cu braţul vertical mai lung şi cel orizontal mai scurt) prin axul său VERTICAL reprezintă tocmai AXUL LUMILOR, iar cel ORIZONTAL reprezintă PLANUL TERESTRU în care se manifestă principiul coborât de-a lungul Columnei Cerului în manifestare.
Un alt simbol al Centrului este crucea orizontală care însă se raportează numai la un singur plan de existenţă (lumea) simbolizând expansiunea lumii în discuţie, pornită din centrul crucii după imaginea principiului simbolizat întotdeauna de punctul central al crucii.
După acest principiu al crucii orizontale s-a petrecut migraţia pelasgo-hiperboreană dinspre centru (Geţia autohtonă) spre cele patru zări.
- VA URMA -
Bibliografie 1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997 2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998 3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009 4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994 5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996 6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985 7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972
Comentarii
Trimiteți un comentariu