- SIMBOLURI STRĂBUNE VENITE DIN NEGURA TIMPURILOR... -
(partea a III-a)
Voi lua în discuţie simbolurile ornamenticii sacre româneşti, nu pe toate, căci mi-ar lua mult prea mult spaţiu, ci numai pe câteva dintre ele, cele mai importante în imageria poporului român şi care au directă legătură cu spiritualitatea pelasgo-geto-românescă.
- FUNIA ŞI ŞARPELE -
Şarpele este un simbol extrem de răspândit şi cu o plurivalenţă de înţelesuri, atât pozitive (demiurgice, divine) cât şi negative (infrernale).
Una dintre principalele semnificaţii simbolice ale şarpelui se referă la curenţii cosmici, care nu sunt altceva decât expresia acţiunilor şi reacţiunilor forţelor emanate de cer şi, respectiv, de Pământ.
Unirea dintre Cer şi Pământ este manifestată tocmai prin aceşti curenţi pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce.
Atunci când şarpele are aceasta semnificaţie, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale cum ar fi arborele sau bastonul.
La pelasgă-geto-români Şarpele este consubstanţial cu arborele cosmic (bradul sau Mărul Roşu) şi de aceea îl găsim în iconografia primară încolăcit pe arborele lumii.
Din unele variante ale miturilor cosmogonice româneşti reiese că şarpele a preexistat cosmosului şi a ieşit odată cu arborele cosmic din apele primordiale.
După părerea lui V. Lovinescu şarpele în formă de S, străpuns la mijloc de o săgeată simbolizează fixarea mercurului alchimic, ce este considerat ca un principiu feminin.
Ceea ce este de-a dreptul curios este că geografia Europei şi mai ales a zonei Balcanice se joacă cu noi.
Şarpele sub forma lui S este desenat în plan geografic de lanţul Muţilor Carpaţi Balcani care, culmea, este străpuns la mijloc de Axul lumii, care este SITUAT ÎN BUCEGI şi cunoscut sub numele de COLUMNA CERULUI.
Şarpelui în formă de S, prezent şi în cazul svastcii cu braţele curbate închipuind doi şerpi suprapuşi, i se asociază ca simbol echivalent spirala dublă ce se regăseste pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului în ornamentica românească.
Amprenta acestui principiu s-a păstrat în ambele jumătăţi după separare: pe Pământ se identifică cu traseul sinuos al munţilor Carpaţi-Balcani străpuns de AXIS MUNDI în centru iar pe cer în constelaţia Dragonului, constelaţie circum polară care după cum observă V. Lovinescu are tocmai forma lanţului muntos.
Altfel spus Costelaţia Dragonului şi dublul său, dacă sunt luate împreună şi interconectat, aşa cum ne îndeamnă să facem însăşi spirala dublă, nu este altceva decât o hierofanie a şarpelui primodial.
Ori tradiţile româneşti vorbesc despre un asemenea şarpe numindu-l ANUME, Împăratul Şarpe.
Ele spun despre un şarpe uriaş care trăieşte sub nisipurile malului mării şi anume într-o porţiune în care se deschide o peşteră care comunică cu marea şi cu nisipul.
Se spune că acest şarpe este impresionat de către inima unui muritor a cărui inimă trebuie să bată într-un anume fel pebtru a ajunge la auzul şarpelui.
Când bătăile inimii ajung la el şarpele mugeşte de sub pământ dar nu poate fi auzit decât de cel căruia îi este adresat mugetul.
Aceste tradiţii mai vorbesc şi despre un balaur ce stă încolăcit pe Osia Lumii.
Aceleaşi tradiţii ne amintesc de Ler Împărat care locuieşte pe un munte mare ce nu poate fi găsit decât de acela care place lui Ler Împărat.
Este de semnalat aici faptul că nici Împăratul Şarpe nu poate fi auzit decât de acela a cărui inima i-a atars atenţia.
Lucru şi mai ciudat este faptul că ŞARPELE GLYKON, descoperit în tezaurul de statui de la Tomis, se termină cu un cap de OM iar corpul său închipuie o succesiune de spirale în formă de opt.
Dacă avem în vedere aceste identităţi atunci putem spune că Împăratul Șarpe identic dintr-un anume punct de vedere cu Ler Împărat este Regele Lumii, stăpân al centrului care nu este altul decât ZALMOXE în calitatea de Zeu Om şi Zeu Moş.
Dacă până acum am vorbit de simbolismul şarpelui la nivel macrosmic, vom trece spre înţelesurile microcosmice ale acestuia parcurgând un initinerar ce presupune o pornire din literatura vedică şi o oprire în tradiţia romanescă.
O trecere de la regele lumii la protectorul casei şi familiei.
Un mit cosmogonic vedic ne spune că Şarpele primordial înainte de creerea lumii plutea imobil pe oceanul universal de lapte.
Or, este ştiut că pentru români casa este un microcosmos cu valenţe sacre.
Tradiţiile legate de casă implică existenţa unui ŞARPE AL CASEI, de culoare albă ce stă în peretele sau sub pragul casei, nu muşcă, nu face rău nimănui, ci doar ticăie motiv pentru care mai este numit şi CEASORNICUL CASEI.
În descântecele româneşti preluate şi de cultura modernă se spune:
„Șarpele casei,alb,/ Fără de venin/ Iata-ni-l azi în prag/ Falnic şi senin/ Laptele de la oi/ În blid alb adus/L-a sorbit domol / Cam pe la apus”.
Deci Şarpele casei este identic la nivel microcosmic cu Sarpele macrocosmic, identic la rândul lui cu regele lumii situat în Centrul Lumii încolăcind columna cerului.
Pe de altă parte însă simbolismul şarpelui este preluat în imagistica populară, şi mai ales creştină, sub aspectul funiei care prin sinuozuităţile imprimate de mişcarea ei aduce extraordinar de mult cu mişcările unui şarpe.
Or bisericile de lemn româneşti sunt înconjurate de un brâu în torsadă (răsucit) format din doi şerpi ale căror trupuri înlănţuite aduc cu o funie şi care se despart abia deasupra uşilor de la intrare.
- VA URMA -
(Bibliografie:
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972)
Comentarii
Trimiteți un comentariu