- SIMBOLURI STRĂBUNE, VENITE DIN NEGURA TIMPURILOR... -
(partea I-a)
Voi lua în discuţie simbolurile ornamenticii sacre româneşti, nu pe toate, căci mi-ar lua mult prea mult spaţiu, ci numai pe câteva dintre ele, cele mai importante în imageria poporului român şi care au directă legătură cu spiritualitatea pelasgo-geto-românescă.
Cele mai întâlnite motive românești străvechi sunt: OCTOGONUL, SVASTICA, FUNIA și ȘARPELE, STÂLPUL FUNERAR (Crucea).
Octogonul apare între pătrat și cerc. Pătratul este limitarea, iar cercul reprezinta infinitul, continuitatea, eternul.
O lume intermediară, între pământ (pătrat) și cer (cerc).
Svastica este simbolul Soarelui. Ea nu este de inspirație orientală.
Svastica din motivul popular românesc reprezintă centrul și lumea ce se învârte în jurul lui – Arborele Lumii, arborele cosmic, centrul lumii – Axis Mundi.
Pământul este înconjurat de Apa Sâmbetei. În centru se afla Cetatea lui Dumnezeu și mărul Roșu, izvorul tuturor.
Mărul Roșu este Osia Pământului, iar în tradiția populară românească afla în Buricul Pământului. Tot aici găsim și Muntele Sfânt.
Sarpele apare legat de Axis Mundi, el este împreună cu bradul sau cu Mărul Roșu.
În legendele cosmogonice românești el apare înaintea creării lumii, încolăcit pe Arborele Lumii. El este Împăratul Șarpe.
- OCTOGONUL -
În „Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale” Ivan Evseev ne spune următoarele: „Cifra opt culcată este simbolul infinitului. Numărul opt se pune în relaţie cu octogonul – figură intermediară între pătrat şi cerc şi, ca atare, semnifică lumea intermediară, între cea terestră conotată prin pătrat şi cea uraniană, simbolizată prin cer.”
Cristina Pănculescu ne lămureşte şi mai clar în privinţa simbolismului octogonului :
„ Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului; simbolul numeric este 8…Un alt simbol geometric plan ataşat Centrului este octogonul stelat. Acest simbol se raportează la aspectul activ, „ funcţional”, al Centrului … Prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile, se face legătura între Cer şi Pământ.
Simbolul geometric plan al Cerului este cercul.
Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul.
Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat ( Pământ) la cerc (Cer) şi reciproc”.
Ceea ce este mai interesant este că în ornamentica populară românească acest simbol este întotdeauna legat de Columna Cerului sau Osia Lumii, pe care grecii şi romanii o desemnau ca Polus Geticus, Axis Mundi şi Carmines Mundi; Columnă a Cerului care în plan material simbolizează trecerea de la Pământ la cer şi invers după cum octogonul face trecerea de la cerc la pătrat şi reciproc.
Interesant este, de asemenea, şi faptul că forma schematică a octogonului este rezultatul juxtapunerii a două cruci: crucea greacă (+) şi crucea Sf Andrei(X).
Or,numele Sf Andrei derivă de la substantivul masculin andros care în limba greacă înseamnă Om, iar Om, cum am vazut ceva mai sus, este desemnarea lui Zalmoxe ca Stăpân al Centrului şi Rege al Lumii.
Tot Ivan Evseev ne mai spune: „Opt este numărul totalităţii şi al echilibrului cosmic, reprezentate prin cele opt direcţii ale spaţiuni (inclusiv geografice) şi prin roza vânturilor: patru puncte cardinale şi patru direcţii intermediare. Aceasta poate semnifica însă şi direcţiile migraţiei hiperboreene, cu carcater civilizator. Observăm în ceea ce priveşte octogonul sau steaua cu opt colţuri o complicaţie care ne determină să ne oprim asupra pătratului ca simbol al pământului.
Unind vârfurile celor două cruci vom obtine două pătrate suprapuse simbolizând un caracter sacral dublu al pământului: Mama Pământ şi Pământul Solar (uranic).
Şi într-adevăr, tradiţia populară tinde sa ne dea dreptate:
”Steaua Polară (desemnând Polul Ceresc unit de Columna Cerului cu Polul terestru ca Centru al lumii) este Împăratul nostru. Este veghetoarea cerului. Ea e Stejarul Câmpului.
Or, Steaua Polară face parte din Ursa Mare, după cum cu caracter ursid era reprezenată şi Diana/Artemis (Zalmoxe - n.r. cp), ipostaza mai nouă a divinităţii pământului Geea.
În ceea ce priveşte pământul „solar” vom spune că această denumire se aplică întotdeauna Centrului din care derivă, atât în plan spiritual, cât şi material, manifestarea.
Aceast pământ solar în tradiţiile antichităţii se numea Surya sau Siria şi este identic cu HIPERBOREEA lui Apollo/ Zalmoxe”.
Vin să întărească această imagine tradiţiile româneşti care „de fiecare dată … când vor să exprime forţa, măreţia, frumuseţea, luminozitatea, ele (legendele – n.n) folosesc cuvântul SUR: Calul sur, Vulturul sur, munţii suri…
Or în limba română modernă sur înseamnă cenuşiu ceea ce nu corespunde deloc sensului citat de noi…
Noi socotim că în realitate acest sur este Soarele în limba primordială.
Afirmăm chiar că „întunecarea” cuvântului ne convinge, căci ea corespunde „ întunecării” inerente legii de desfăşurare a ciclului”.
Prin urmare şi octogonul este un simbol care legitimează tradiţia românească ca URMAŞĂ DIRECTĂ A CELEI PELASGO-HIPERBOREENE.
(Bibliografie:
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972)
(partea I-a)
Voi lua în discuţie simbolurile ornamenticii sacre româneşti, nu pe toate, căci mi-ar lua mult prea mult spaţiu, ci numai pe câteva dintre ele, cele mai importante în imageria poporului român şi care au directă legătură cu spiritualitatea pelasgo-geto-românescă.
Cele mai întâlnite motive românești străvechi sunt: OCTOGONUL, SVASTICA, FUNIA și ȘARPELE, STÂLPUL FUNERAR (Crucea).
Octogonul apare între pătrat și cerc. Pătratul este limitarea, iar cercul reprezinta infinitul, continuitatea, eternul.
O lume intermediară, între pământ (pătrat) și cer (cerc).
Svastica este simbolul Soarelui. Ea nu este de inspirație orientală.
Svastica din motivul popular românesc reprezintă centrul și lumea ce se învârte în jurul lui – Arborele Lumii, arborele cosmic, centrul lumii – Axis Mundi.
Pământul este înconjurat de Apa Sâmbetei. În centru se afla Cetatea lui Dumnezeu și mărul Roșu, izvorul tuturor.
Mărul Roșu este Osia Pământului, iar în tradiția populară românească afla în Buricul Pământului. Tot aici găsim și Muntele Sfânt.
Sarpele apare legat de Axis Mundi, el este împreună cu bradul sau cu Mărul Roșu.
În legendele cosmogonice românești el apare înaintea creării lumii, încolăcit pe Arborele Lumii. El este Împăratul Șarpe.
- OCTOGONUL -
În „Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale” Ivan Evseev ne spune următoarele: „Cifra opt culcată este simbolul infinitului. Numărul opt se pune în relaţie cu octogonul – figură intermediară între pătrat şi cerc şi, ca atare, semnifică lumea intermediară, între cea terestră conotată prin pătrat şi cea uraniană, simbolizată prin cer.”
„ Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului; simbolul numeric este 8…Un alt simbol geometric plan ataşat Centrului este octogonul stelat. Acest simbol se raportează la aspectul activ, „ funcţional”, al Centrului … Prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile, se face legătura între Cer şi Pământ.
Simbolul geometric plan al Cerului este cercul.
Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul.
Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat ( Pământ) la cerc (Cer) şi reciproc”.
Interesant este, de asemenea, şi faptul că forma schematică a octogonului este rezultatul juxtapunerii a două cruci: crucea greacă (+) şi crucea Sf Andrei(X).
Or,numele Sf Andrei derivă de la substantivul masculin andros care în limba greacă înseamnă Om, iar Om, cum am vazut ceva mai sus, este desemnarea lui Zalmoxe ca Stăpân al Centrului şi Rege al Lumii.
Tot Ivan Evseev ne mai spune: „Opt este numărul totalităţii şi al echilibrului cosmic, reprezentate prin cele opt direcţii ale spaţiuni (inclusiv geografice) şi prin roza vânturilor: patru puncte cardinale şi patru direcţii intermediare. Aceasta poate semnifica însă şi direcţiile migraţiei hiperboreene, cu carcater civilizator. Observăm în ceea ce priveşte octogonul sau steaua cu opt colţuri o complicaţie care ne determină să ne oprim asupra pătratului ca simbol al pământului.
Unind vârfurile celor două cruci vom obtine două pătrate suprapuse simbolizând un caracter sacral dublu al pământului: Mama Pământ şi Pământul Solar (uranic).
Şi într-adevăr, tradiţia populară tinde sa ne dea dreptate:
”Steaua Polară (desemnând Polul Ceresc unit de Columna Cerului cu Polul terestru ca Centru al lumii) este Împăratul nostru. Este veghetoarea cerului. Ea e Stejarul Câmpului.
Or, Steaua Polară face parte din Ursa Mare, după cum cu caracter ursid era reprezenată şi Diana/Artemis (Zalmoxe - n.r. cp), ipostaza mai nouă a divinităţii pământului Geea.
În ceea ce priveşte pământul „solar” vom spune că această denumire se aplică întotdeauna Centrului din care derivă, atât în plan spiritual, cât şi material, manifestarea.
Aceast pământ solar în tradiţiile antichităţii se numea Surya sau Siria şi este identic cu HIPERBOREEA lui Apollo/ Zalmoxe”.
Vin să întărească această imagine tradiţiile româneşti care „de fiecare dată … când vor să exprime forţa, măreţia, frumuseţea, luminozitatea, ele (legendele – n.n) folosesc cuvântul SUR: Calul sur, Vulturul sur, munţii suri…
Or în limba română modernă sur înseamnă cenuşiu ceea ce nu corespunde deloc sensului citat de noi…
Noi socotim că în realitate acest sur este Soarele în limba primordială.
Afirmăm chiar că „întunecarea” cuvântului ne convinge, căci ea corespunde „ întunecării” inerente legii de desfăşurare a ciclului”.
Prin urmare şi octogonul este un simbol care legitimează tradiţia românească ca URMAŞĂ DIRECTĂ A CELEI PELASGO-HIPERBOREENE.
(Bibliografie:
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972)
Comentarii
Trimiteți un comentariu