- VLAHII, URMAȘI DIRECȚI AI
PELASGILOR! -
(ULTIMA PARTE)
Despre limba Latină, aflăm de la Cesar Pruteanu ca era dialectată, la fel ca orice limbă vorbită în zilele noastre în :
1. Limba Latină cultă (sau clasică);
2. Limba Latină vulgară (pe care o vorbea poporul);
3. Limba latină prisca, (bătrâna) cum avem și noi limba din cronicile noastre.
Aceasta din urmă a fost limba geto-dacilor, aceasta a fost și prima limba vorbită de carpato-dunărenii invadatori ai peninsulei Italice, rămase în cărţile sfinte numite Saliare, aceasta a fost limba sanscrită-vedică.
Cum se face că o mulţime de cuvinte din limba noastră sunt aproape similare cu cele din sanscrita-vedică, în timp ce ele nu există aproape în limba Latina clasică?
De exemplu: apa=apa (aqua in Latina), gata=gata, gușa=ghosa, iata = yatha, maiu=mayu, mascara=mascara, pita=pita, pricina=pracina, pleava=plava, gramada=gramata, iasca=jaska, isma=isma, limba=lamba, mânie=manyu, muerea=muherea
(mulier-mulieris în Latina), pluta=pluta, poteca=path-ika, etc.etc.
Este clar că paţiul carpato-dunărean este locul de unde Europa a început să existe și să se extindă.
Dar numărătoarea în sanscrita-vedică nu este mai apropiată de limba noastră decât Latina cultă?
Iată cum numărau ei : una, duya, treya, patra, pancia, sase, sapta, ashte, nava, dasha, shata=suta (centum în latină ).
Mă întreb, prin ce minune limba noastră păstrează aceste forme de sanscrita-vedică?
Explicaţia este una singură: spaţiul carpato-dunărean este locul de unde Europa a început să existe și să se extindă.
Iar noi, ne place sau nu ne place, suntem părinţii popoarelor europene și… nu numai ale lor.
Odată stabilită problema limbii geto-dacilor, descoperim cu mândrie că noi nu suntem urmași nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci ei sunt urmașii noștri.
După N. Iorga analizele chimice au arătat că parte din aurul faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni și nimeni nu s-a decis de atunci să facă un studiu al acestei probleme pe măsura potenţialului tehnic de astăzi.
Știe oare cineva că Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat și sa pus în fruntea sutelor și miilor de sclavi romani, creând o armată care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?…
Locuitorilor vorbitori de limbi romanice li se spuneau vlahi, blachi, volohi, diferenţiindu-i astfel de vorbitorii de limbi germanice sau slave. Vecinii noștri ne-au spus așa, dar azi parcă au uitat acest lucru, așa că este bine să le reîmprospătăm memoria.
Unii dintre ei consideră că vlahii sunt orice, numai români nu. Trebuie să recunoaștem că din partea statului român lucrurile par că se schimbă; se vorbește deschis uneori despre acești fraţi uitaţi, părăsiţi, lăsaţi în voia sorţii și a vecinilor.
Auzim cam aceleași discuţii ca despre basarabeni: ”când de 200 de ani ţi s-a tot spus că ești vlah, că ești altceva decât român; când generaţii întregi nu au avut șansa să aibe o școală în limba maternă, să aibe o slujbă religioasă în limba maternă, să aibe un cuvânt scris, tipărit sau o imagine în limba maternă, înţelegi de ce nu le este ușor să recunoască că, faptul de
a fi vlah sau român este același lucru.
(Dr. N.Săvescu)
Comentarii
Trimiteți un comentariu