-=- PELASGII-VLAHI, STRĂMOȘI AI NEAMULUI ROMÂNESC...-=- (Autor, dr. Napoleon Săvescu, partea a IX-a)
- VLAHII, URMAȘI DIRECȚI AI PELASGILOR! -
(partea a IX-a)
Monede din perioada lui Ion Mircea cel Mare (cel Bătrân)
Marea Ţară a Vlahilor
În timpul domniei lui Ion Mircea cel Mare(cel Bătrân), Ţara Vlahilor cuprindea la apus întreg Banatul Severinului până la Caransebeș (Timiș); la nord ducatul Almașului și al Făgărașului; la sud întreaga Dunăre, teritoriul Dobrogei până la Varna, cetatea și districtul Silistrei, întreaga latură meridională a Dunării până la hotarele turcești; la răsărit, partea de sud a Moldovei până la Bacău și Bârlad, Basarabia meridională,iar dincolo de Nistru, toate ţinuturile de lângă Marea Neagră împreună cu peninsula Crimeei până la strâmtoarea Mării de Azov.
Despre stăpânirea Goţiei, Crimeei, de către vlahi aflăm din Canale, III, p.346, când, în anul 1474, sultanul turc Mahomed II a trimis o flotă sub comanda vizirului Ahmed, ca să bombardeze și să cucerească portul și cetatea Caffa (Theodosia) de lângă strâmtoarea Mării de Azov.
În luptele date atunci, aflăm că în cetate erau 300 de ostași vlahi, că s-au dat cinci bătălii fără a se putea cuceri cetatea.
De la Dimitrie Cantemir, din Chronicul său aflăm că nowezii (genovezii) împreună cu românii și cu bastarnii (bugegenii basarabenii) au ridicat cetăţile Mangopul, Cherchel (Bosforul vechi), Crâmul (capitala Crimului), Caffa, Ociacoful (lângă gurile râului Bug).
Pe una din monedele bătute pe vremea lui Ion Mircea cel Mare, pe una din feţe, avem figura domnitorului stând în picioare.
Vom încheia această dezbatere analizând o a doua întrebare fundamentală, la care se vrea un răspuns din partea oricărui așa numit “istoric” și “lingvist” lipsit de credinţă sau bunăvoinţă în acceptarea Adevărului: cum vă explicaţi că romanii au reușit în aproximativ 100 de ani, aflaţi fiind la 1.500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare să le reproducă în propria lor casă?… și asta fără ca picior de roman să fi călcat pe mai mult de 14% din teritoriul Daciei!
Vlahii au existat și există din timpuri imemoriale (ne spune Nicolaie Densușianu, în Istoria militară a poporului român, p. 197, Ed. Vestala, Buc.,2002), partea de răsărit a Slavoniei, și îndeosebi comitatele Poșega și Sirmiu, purtau numele de Valahia Mică (“Die kleine Walachey”, Engel, Gesch. Von Croatien, Dalmatien und Salvonien, p. 256 ).
Mai amintesc că Valahia Mare se mai numea și Valahia Albă, în timp ce Moldovei i se mai spunea Valahia Neagră.
Această parte a Slavoniei se află într-o continuitate geografică cu Banatul Severinului și, prin acesta, cu Valahia Mare (Ţara Muntenească de mai târziu).
Papa Clement al VI-lea amintește în anul 1345 de Olachi din părţile Sirmiului sau ale Valahiei Mici.
De la Hașdeu, din Istoria limbii române, p. 26., aflăm despre bizantinul Kekaumenos care în a doua jumătate a secolului XI-lea a scris un tratat de artă militară, Strategicon, în care spune: ”Să știţi de la mine că ei, vlahii, sunt așa numiţii daci și besi.
De întâi, ei locuiseră în vecinătatea Dunării și a râului Sau, numit astăzi Sava, unde locuiesc acuma sârbii”.
Strămutarea (făcută de către împăratul Iustinian cel Mare – 527-565 d.Hr.) mai multor familii de Vlahi norddunăreni la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, a stârnit numeroase întrebări și controversate discuţii.
Existenţa vlahilor este acum o certitudine.
Un lucru clar este cert, anume existenţa acestor vlahi și a urmașilor lor în această regiune.
Această strămutare a vlahilor se pare că nu a fost întâmplătoare, în Sinai existând o mulţime de călugări traci, slujba oficiindu-se în limba “besică”.
Această limbă tracică, besica, a continuat să se vorbească și în secolul al VII-lea d.Hr., fiind a patra limbă oficială de cult alături de latină, greacă și siriacă.
Tot în limba besică se oficia slujba la Mormântul Domnului din Ierusalim și în secolul al VII-lea d.Hr.( vezi Ieromonah I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească, p.372,Ed.I.B.M.B.O.R., Buc., 1982).
(Autor, Dr. Napoleon Săvescu)
- VA URMA -
(partea a IX-a)
Monede din perioada lui Ion Mircea cel Mare (cel Bătrân)
Marea Ţară a Vlahilor
În timpul domniei lui Ion Mircea cel Mare(cel Bătrân), Ţara Vlahilor cuprindea la apus întreg Banatul Severinului până la Caransebeș (Timiș); la nord ducatul Almașului și al Făgărașului; la sud întreaga Dunăre, teritoriul Dobrogei până la Varna, cetatea și districtul Silistrei, întreaga latură meridională a Dunării până la hotarele turcești; la răsărit, partea de sud a Moldovei până la Bacău și Bârlad, Basarabia meridională,iar dincolo de Nistru, toate ţinuturile de lângă Marea Neagră împreună cu peninsula Crimeei până la strâmtoarea Mării de Azov.
Despre stăpânirea Goţiei, Crimeei, de către vlahi aflăm din Canale, III, p.346, când, în anul 1474, sultanul turc Mahomed II a trimis o flotă sub comanda vizirului Ahmed, ca să bombardeze și să cucerească portul și cetatea Caffa (Theodosia) de lângă strâmtoarea Mării de Azov.
În luptele date atunci, aflăm că în cetate erau 300 de ostași vlahi, că s-au dat cinci bătălii fără a se putea cuceri cetatea.
De la Dimitrie Cantemir, din Chronicul său aflăm că nowezii (genovezii) împreună cu românii și cu bastarnii (bugegenii basarabenii) au ridicat cetăţile Mangopul, Cherchel (Bosforul vechi), Crâmul (capitala Crimului), Caffa, Ociacoful (lângă gurile râului Bug).
Pe una din monedele bătute pe vremea lui Ion Mircea cel Mare, pe una din feţe, avem figura domnitorului stând în picioare.
Vom încheia această dezbatere analizând o a doua întrebare fundamentală, la care se vrea un răspuns din partea oricărui așa numit “istoric” și “lingvist” lipsit de credinţă sau bunăvoinţă în acceptarea Adevărului: cum vă explicaţi că romanii au reușit în aproximativ 100 de ani, aflaţi fiind la 1.500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare să le reproducă în propria lor casă?… și asta fără ca picior de roman să fi călcat pe mai mult de 14% din teritoriul Daciei!
Vlahii au existat și există din timpuri imemoriale (ne spune Nicolaie Densușianu, în Istoria militară a poporului român, p. 197, Ed. Vestala, Buc.,2002), partea de răsărit a Slavoniei, și îndeosebi comitatele Poșega și Sirmiu, purtau numele de Valahia Mică (“Die kleine Walachey”, Engel, Gesch. Von Croatien, Dalmatien und Salvonien, p. 256 ).
Mai amintesc că Valahia Mare se mai numea și Valahia Albă, în timp ce Moldovei i se mai spunea Valahia Neagră.
Această parte a Slavoniei se află într-o continuitate geografică cu Banatul Severinului și, prin acesta, cu Valahia Mare (Ţara Muntenească de mai târziu).
Papa Clement al VI-lea amintește în anul 1345 de Olachi din părţile Sirmiului sau ale Valahiei Mici.
De la Hașdeu, din Istoria limbii române, p. 26., aflăm despre bizantinul Kekaumenos care în a doua jumătate a secolului XI-lea a scris un tratat de artă militară, Strategicon, în care spune: ”Să știţi de la mine că ei, vlahii, sunt așa numiţii daci și besi.
De întâi, ei locuiseră în vecinătatea Dunării și a râului Sau, numit astăzi Sava, unde locuiesc acuma sârbii”.
Strămutarea (făcută de către împăratul Iustinian cel Mare – 527-565 d.Hr.) mai multor familii de Vlahi norddunăreni la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, a stârnit numeroase întrebări și controversate discuţii.
Existenţa vlahilor este acum o certitudine.
Un lucru clar este cert, anume existenţa acestor vlahi și a urmașilor lor în această regiune.
Această strămutare a vlahilor se pare că nu a fost întâmplătoare, în Sinai existând o mulţime de călugări traci, slujba oficiindu-se în limba “besică”.
Această limbă tracică, besica, a continuat să se vorbească și în secolul al VII-lea d.Hr., fiind a patra limbă oficială de cult alături de latină, greacă și siriacă.
Tot în limba besică se oficia slujba la Mormântul Domnului din Ierusalim și în secolul al VII-lea d.Hr.( vezi Ieromonah I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească, p.372,Ed.I.B.M.B.O.R., Buc., 1982).
(Autor, Dr. Napoleon Săvescu)
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu