= ADEVĂRATA ORIGINE A LIMBII ROMÂNE =
Autor, Prof. Dr. Mihai Vinereanu
(partea I-a)
O analiză atentă a limbii române indică încă de la început o serie de neclarităţi. Începând cu lexicul se constată că există PREA multe etimologii neelucidate sau trimise la diferite surse.
Acest fapt denotă multă uşurintă şi grabă în stabilirea etimologiei lexicului limbii române( sau, mai degrabă, arată
REAUA-INTENȚIE a celor ce au efectuat această analiză!) .
Lingvistica comparativ-istorică s-a facut, la noi, într-un mod deosebit de superficial.
Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemănări cu cuvinte din limbile învecinate, fără să se ţină cont deloc sau aproape deloc de principiile de evoluţie fono-logică specifice limbii române.
Româna are în comun cu latina doar vreo 18% din lexicul ei sau poate chiar mai puţin.
De remarcat că cea mai mare parte a lexicului românesc comun cu latina aparţine fondului principal de cuvinte.
Este important să menţionăm aici că acest fond principal se conservă cel mai bine în orice limbă, astfel încât cele 18% procente menţionate mai sus se regăsesc nu numai în latină, ci şi în multe alte limbi indo-europene.
Despre lexicul care nu-şi găseşte corespondente în latină nu s-a ocupat aproape nimeni, cu excepţia lui Cihac, care acum cu mai bine de un secol a găsit de cuvinţă că tot, dar absolut tot ce nu-şi găseşte echivalent în latină este de origine slavă sau din vreo altă limbă învecinată(!).
De fondul traco-GETO-dac nici nu se pomenşte la Cihac.
De la el încoace nimeni nu s-a aventurat să-i dea o replică.
De ce nu s-a făcut mai mult până acum?
Pentru simplu fapt că acestui fond (aşa-zis nelatin) nu i se poate stabili originea decât cu foarte mare greutate.
Pentru acest lucru trebuie apelat direct la rădăcinile indo-europene, dar pentru asta trebuie consultate toate limbile de origine indo-europeană, ceea ce necesită un volum de muncă uriaş.
Aceste lucru l-a realizat autorul acestor rânduri, scriind ”Dicţionarul etimologic al limbii române”.
În acest dicţionar, autorul discută întregul fond lexical al limbii române, cu excepţia neologismelor intrate în limbă începând cu sec. 19, a căror etimologie nu implică nici un fel de dificultăţi.
Astfel, sunt luate în discuţie cca 5.000 de cuvinte-titlu care împreună cu derivatele lor însumează în jur de 25.000 de cuvinte din lexicul limbii române.
În dicţionar este discutată toată macrohidronimia dintre Don şi Rhin, precum şi o serie de toponime din teritoriile locuite azi de români sau de strămoşii lor.
- VA URMA -
Autor, Prof. Dr. Mihai Vinereanu
(partea I-a)
Titlul acestei lucrări poate ridica semne de întrebare pentru aceia care îşi imaginează că originea limbii noastre este un fapt clar şi bine stabilit.
O analiză atentă a limbii române indică încă de la început o serie de neclarităţi. Începând cu lexicul se constată că există PREA multe etimologii neelucidate sau trimise la diferite surse.
Acest fapt denotă multă uşurintă şi grabă în stabilirea etimologiei lexicului limbii române( sau, mai degrabă, arată
REAUA-INTENȚIE a celor ce au efectuat această analiză!) .
Lingvistica comparativ-istorică s-a facut, la noi, într-un mod deosebit de superficial.
Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemănări cu cuvinte din limbile învecinate, fără să se ţină cont deloc sau aproape deloc de principiile de evoluţie fono-logică specifice limbii române.
Româna are în comun cu latina doar vreo 18% din lexicul ei sau poate chiar mai puţin.
De remarcat că cea mai mare parte a lexicului românesc comun cu latina aparţine fondului principal de cuvinte.
Este important să menţionăm aici că acest fond principal se conservă cel mai bine în orice limbă, astfel încât cele 18% procente menţionate mai sus se regăsesc nu numai în latină, ci şi în multe alte limbi indo-europene.
Despre lexicul care nu-şi găseşte corespondente în latină nu s-a ocupat aproape nimeni, cu excepţia lui Cihac, care acum cu mai bine de un secol a găsit de cuvinţă că tot, dar absolut tot ce nu-şi găseşte echivalent în latină este de origine slavă sau din vreo altă limbă învecinată(!).
De fondul traco-GETO-dac nici nu se pomenşte la Cihac.
De la el încoace nimeni nu s-a aventurat să-i dea o replică.
De ce nu s-a făcut mai mult până acum?
Pentru simplu fapt că acestui fond (aşa-zis nelatin) nu i se poate stabili originea decât cu foarte mare greutate.
Pentru acest lucru trebuie apelat direct la rădăcinile indo-europene, dar pentru asta trebuie consultate toate limbile de origine indo-europeană, ceea ce necesită un volum de muncă uriaş.
Aceste lucru l-a realizat autorul acestor rânduri, scriind ”Dicţionarul etimologic al limbii române”.
Astfel, sunt luate în discuţie cca 5.000 de cuvinte-titlu care împreună cu derivatele lor însumează în jur de 25.000 de cuvinte din lexicul limbii române.
În dicţionar este discutată toată macrohidronimia dintre Don şi Rhin, precum şi o serie de toponime din teritoriile locuite azi de români sau de strămoşii lor.
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu