- DRAGOBETELE -
(Dragostitele - Logodiciul păsărilor -)
Pe vremuri, într-un interval cuprins între a doua jumătate a lunii februarie si prima jumătate a lunii martie, la țară "se ținea" Dragobetele.
O sărbătoare prin care românii, urmași ai geto-dacilor multimilenari trăitori, n-au făcut decât să respecte un calendar ancestral, cel al firii, și să-și rânduiască ritmurile cu cele ale naturii.
Nimic mai simplu si mai lesne de înțeles!
Vorbesc la trecut, pentru că puține mai sunt locurile în care oamenii își mai aduc aminte de sărbatoarea asta și chiar și mai puține sunt cele în care se mai ține.
Datele erau variabile, de la zonă la zonă: cea mai frecventă fiind 24 februarie, dar și 28 februarie, 1, 3, 9 sau chiar 25 martie.
Oricum, toate aceste date gravitau în jurul echinocțiului de PRIMĂVARĂ.
Nu numai timpul variază dupa loc, ci și numele sărbătorii.
Culegatorii de folclor de la sfârșitul veacului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea au înregistrat denumiri precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele",
"Sântion de primăvară", "Cap de primăvară" sau
"Cap de vară întâi", dar și "Dragomiru-Florea" sau "Granguru".
Denumirea cea mai răspândită, cea de "Dragobete", are diverse explicații.
-- Logodiciul păsărilor --
Indiferent de originea numelui, vorbim despre o sărbătoare cu răspândire locală (atestată până cel târziu prin 1970 în câteva regiuni, în special din sudul și sud-vestul României - Gorj, Dolj, Olt, Mehedinti, Hunedoara - dar și prin zone restrânse din Muntenia, Dobrogea sau Moldova) și marcată prin acte rituale.
Era în primul rând o sărbătoare dedicată păsărilor, de unde și denumiri ca ,,logodiciul păsărilor" sau
"logodna paserilor".
Este o sărbătoare din ciclul celor strâns legate de momente semnificative din viața plantelor, păsărilor sau animalelor (în special de ciclul de reproducere al acestora) și care puteau avea influențe faste sau nefaste și asupra vieții oamenilor.
Sunt multe sărbători de acest fel în calendarul popular:
"Nunta urzicilor", "Ziua Cucului", "Ziua Șarpelui",
"Filipii de iarnă", dedicată lupilor etc.
De Dragobete, păsările, cele nemigratoare, se strâng în stoluri, se împerechează ("se dragostesc", cum se zice în popor) și încep
să-și rostuiască cuiburile.
-- Zburătoritul --
Ca mai toate sărbaătorile de la începutul anului agrar, Dragobetele se leagă de fertilitate, fecunditate, de renaștere a naturii, de trezirea ei la viață, ca și de primenirea care trebuie să însoțească aceasta revigorare, primenire prin care și
oamenii se pun în acord cu Natura.
De aici, o sumă de gesturi si acte rituale, diferite de la o zonă la alta, dar menite sa puncteze toate aceste lucruri.
Am să vă dau doar câteva exemple.
Logodna de primăvară a păsărilor, despre care vorbeam, se răsfrânge în fel și chip asupra oamenilor, mai ales a celor tineri, care transformă momentul, prin tot ceea ce fac, într-un fel de sărbătoare a dragostei.
Vorbim despre tot soiul de "logodiri" simbolice, făcute uneori în joacă, alteori la modul cel mai serios, despre "însurățiri" si "înfrățiri" ale tinerilor, despre credințe, gesturi magice sau doar profilactice, și practici cu conotații erotice, în care cel mai adesea personajele principale sunt tinerele fete sau femeile.
În cele mai multe locuri, de Dragobete, tinerii nenuntiți, băieți și fete de vârstă puberă, uneori chiar și femei tinere și feciori, îmbrăcați de sărbătoare, se strângeau în cete dimineața și ieșeau la marginea satului, pe dealuri, în pădure sau în crânguri.
În vreme ce băieții adunau lemne de foc, fetele culegeau flori de primăvară si alte plante pe care le puneau apoi la păstrare pentru a le folosi la descântecele de dragoste.
Ori adunau apa din omătul netopit sau de pe frunzele de fragă, sau apă de ploaie ori chiar de izvor, căci această apă,
"sarutată de zane", avea să le facă mai frumoase si dragi oricui.
Apoi lemnele strânse de feciori erau folosite la aprinderea unor focuri în jurul cărora tinerii povesteau de-ale lor, făceau glume și șotii cu substrat erotic sau încingeau hore.
Unul dintre actele mai spectaculoase este "zburătoritul", obicei din sudul țării, un fel de hârjoneală erotica, o fugă rituală care se sfârșește cu sărutări și îmbrățișări între tinerii care participă la ea.
(Dragostitele - Logodiciul păsărilor -)
Pe vremuri, într-un interval cuprins între a doua jumătate a lunii februarie si prima jumătate a lunii martie, la țară "se ținea" Dragobetele.
O sărbătoare prin care românii, urmași ai geto-dacilor multimilenari trăitori, n-au făcut decât să respecte un calendar ancestral, cel al firii, și să-și rânduiască ritmurile cu cele ale naturii.
Nimic mai simplu si mai lesne de înțeles!
Vorbesc la trecut, pentru că puține mai sunt locurile în care oamenii își mai aduc aminte de sărbatoarea asta și chiar și mai puține sunt cele în care se mai ține.
Datele erau variabile, de la zonă la zonă: cea mai frecventă fiind 24 februarie, dar și 28 februarie, 1, 3, 9 sau chiar 25 martie.
Oricum, toate aceste date gravitau în jurul echinocțiului de PRIMĂVARĂ.
Nu numai timpul variază dupa loc, ci și numele sărbătorii.
Culegatorii de folclor de la sfârșitul veacului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea au înregistrat denumiri precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele",
"Sântion de primăvară", "Cap de primăvară" sau
"Cap de vară întâi", dar și "Dragomiru-Florea" sau "Granguru".
Denumirea cea mai răspândită, cea de "Dragobete", are diverse explicații.
-- Logodiciul păsărilor --
Indiferent de originea numelui, vorbim despre o sărbătoare cu răspândire locală (atestată până cel târziu prin 1970 în câteva regiuni, în special din sudul și sud-vestul României - Gorj, Dolj, Olt, Mehedinti, Hunedoara - dar și prin zone restrânse din Muntenia, Dobrogea sau Moldova) și marcată prin acte rituale.
Era în primul rând o sărbătoare dedicată păsărilor, de unde și denumiri ca ,,logodiciul păsărilor" sau
"logodna paserilor".
Este o sărbătoare din ciclul celor strâns legate de momente semnificative din viața plantelor, păsărilor sau animalelor (în special de ciclul de reproducere al acestora) și care puteau avea influențe faste sau nefaste și asupra vieții oamenilor.
Sunt multe sărbători de acest fel în calendarul popular:
"Nunta urzicilor", "Ziua Cucului", "Ziua Șarpelui",
"Filipii de iarnă", dedicată lupilor etc.
De Dragobete, păsările, cele nemigratoare, se strâng în stoluri, se împerechează ("se dragostesc", cum se zice în popor) și încep
să-și rostuiască cuiburile.
-- Zburătoritul --
Ca mai toate sărbaătorile de la începutul anului agrar, Dragobetele se leagă de fertilitate, fecunditate, de renaștere a naturii, de trezirea ei la viață, ca și de primenirea care trebuie să însoțească aceasta revigorare, primenire prin care și
oamenii se pun în acord cu Natura.
De aici, o sumă de gesturi si acte rituale, diferite de la o zonă la alta, dar menite sa puncteze toate aceste lucruri.
Am să vă dau doar câteva exemple.
Logodna de primăvară a păsărilor, despre care vorbeam, se răsfrânge în fel și chip asupra oamenilor, mai ales a celor tineri, care transformă momentul, prin tot ceea ce fac, într-un fel de sărbătoare a dragostei.
Vorbim despre tot soiul de "logodiri" simbolice, făcute uneori în joacă, alteori la modul cel mai serios, despre "însurățiri" si "înfrățiri" ale tinerilor, despre credințe, gesturi magice sau doar profilactice, și practici cu conotații erotice, în care cel mai adesea personajele principale sunt tinerele fete sau femeile.
În cele mai multe locuri, de Dragobete, tinerii nenuntiți, băieți și fete de vârstă puberă, uneori chiar și femei tinere și feciori, îmbrăcați de sărbătoare, se strângeau în cete dimineața și ieșeau la marginea satului, pe dealuri, în pădure sau în crânguri.
În vreme ce băieții adunau lemne de foc, fetele culegeau flori de primăvară si alte plante pe care le puneau apoi la păstrare pentru a le folosi la descântecele de dragoste.
Ori adunau apa din omătul netopit sau de pe frunzele de fragă, sau apă de ploaie ori chiar de izvor, căci această apă,
"sarutată de zane", avea să le facă mai frumoase si dragi oricui.
Apoi lemnele strânse de feciori erau folosite la aprinderea unor focuri în jurul cărora tinerii povesteau de-ale lor, făceau glume și șotii cu substrat erotic sau încingeau hore.
Unul dintre actele mai spectaculoase este "zburătoritul", obicei din sudul țării, un fel de hârjoneală erotica, o fugă rituală care se sfârșește cu sărutări și îmbrățișări între tinerii care participă la ea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu