--- DRAGOBETELE ---
Dragostea curată a tinerilor, asociată de străbunii noștri cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure, este pusa sub protectia unei îndrăgite reprezentări mitice, Dragobetele.
El este identificat și cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia mințile fetelor și nevestelor tinere, motiv pentru care se spune ca a fost metamorfozat în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).
Etimologia cuvântului Dragobete:
Una din ipoteze (cea falsă – n.n.) este că Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag.
Culegătorii de folclor de la sfârșitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat și alte denumiri pentru aceasta sărbătoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Sântion de primăvară”,
“Cap de primăvară” sau “Cap de vară întâi”, dar și “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”.
Etimologia ADEVĂRATĂ este că acest cuvânt provine din cuvintele geto-dacice trago – țap și
bete – picioare (pedes, în latină).
În timp, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingătoriile înguste, fâșiile țesute).
Țapul simbolizează puterea de procreare, forța vitală, fecunditatea.
În unele tradiții Dragobetele este numit
fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică.
Mihai Vinereanu, în ,,Dicţionarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică” arată că Dragobete provine de la ,,drag”. p.329 Radicalul din cuvântul ,,drag” există şi în alte limbi indo-europene, spre exemplu, în letonă ,,dargts”, în vechea prusacă ,,Darge”, ,,Dargel”, în irlandeză ,,dir”, în engleză ,,dear” etc.
Cercetătorii străini consideră că aceste cuvinte provin dintr-o rădăcina proto-indo-europeană: dhegu ,,a încălzi”.
Această limbă proto-indo-europeană este, mai mult ca sigur, limba vechilor PELASGI-ARIENI-GEȚI: LIMBA PRISCĂ, LIMBA BĂTRÂNĂ, ”LATINA” VULGATA---o limbă comună din care
s-au născut majoritatea limbilor vorbite-n Europa de astăzi.
Cu siguranță etimologia numelui de DRAGOBETE nu este de origine slavă, așa cum încearcă unii să inducă, întrucât în tradiţia românească extrem de veche există sărbătorile Drăgaica şi Dragobetele cu forme ce vin din acelaşi radical, sărbători străvechi pre-creştine, de origine geto-dacică.
După tradiţiile străvechi, Dragobetele rămâne fiul Babei Dochia.
Dragostea curată a tinerilor, asociată de străbunii noștri cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure, este pusa sub protectia unei îndrăgite reprezentări mitice, Dragobetele.
El este identificat și cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia mințile fetelor și nevestelor tinere, motiv pentru care se spune ca a fost metamorfozat în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).
Etimologia cuvântului Dragobete:
Una din ipoteze (cea falsă – n.n.) este că Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag.
Culegătorii de folclor de la sfârșitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat și alte denumiri pentru aceasta sărbătoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Sântion de primăvară”,
“Cap de primăvară” sau “Cap de vară întâi”, dar și “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”.
Etimologia ADEVĂRATĂ este că acest cuvânt provine din cuvintele geto-dacice trago – țap și
bete – picioare (pedes, în latină).
În timp, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingătoriile înguste, fâșiile țesute).
Țapul simbolizează puterea de procreare, forța vitală, fecunditatea.
În unele tradiții Dragobetele este numit
fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică.
Mihai Vinereanu, în ,,Dicţionarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică” arată că Dragobete provine de la ,,drag”. p.329 Radicalul din cuvântul ,,drag” există şi în alte limbi indo-europene, spre exemplu, în letonă ,,dargts”, în vechea prusacă ,,Darge”, ,,Dargel”, în irlandeză ,,dir”, în engleză ,,dear” etc.
Cercetătorii străini consideră că aceste cuvinte provin dintr-o rădăcina proto-indo-europeană: dhegu ,,a încălzi”.
Această limbă proto-indo-europeană este, mai mult ca sigur, limba vechilor PELASGI-ARIENI-GEȚI: LIMBA PRISCĂ, LIMBA BĂTRÂNĂ, ”LATINA” VULGATA---o limbă comună din care
s-au născut majoritatea limbilor vorbite-n Europa de astăzi.
Cu siguranță etimologia numelui de DRAGOBETE nu este de origine slavă, așa cum încearcă unii să inducă, întrucât în tradiţia românească extrem de veche există sărbătorile Drăgaica şi Dragobetele cu forme ce vin din acelaşi radical, sărbători străvechi pre-creştine, de origine geto-dacică.
După tradiţiile străvechi, Dragobetele rămâne fiul Babei Dochia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu