MOTTO:
Vom reuși oare, noi românii, să trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastră de cucerirea și stăpânirea romană în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenară de la începuturile locuirii Pelasgilor și a Geto-Dacilor pe meleagurile noastre, locuire anterioară plecării primelor populații autohtone spre Peninsula Italică?
Lui Eminescu, în timpul vieții, nu i-au fost admise la publicare niciuna dintre poeziile care făceau referire explicit la originea geto-dacică a poporului român, sau la Dacia, la Decebal, la Burebista, la Zalmoxe.
Poeziile lui Eminescu, cu referire la Geți și Daci i-au fost publicate abia după moarte, începând din 1903, după ce în 1902, Titu Maiorescu a depus la Academie manuscrisele reținute de el, cuprinse în 42 de caiete și 15.000 de pagini.
Eminescu, în peregrinarile sale de la Viena și Berlin a fost printre primii care a luat cunoștință de clarificarea confuziei dintre termenul de „got” și cel de „get” din lucrarea „Getica” lui Iordanes care, la anul 551 e.n., din cauza prigoanei împotriva a tot ce era de „origine geto-dacică”, a atribuit cu bună știință „fabuloasa istorie a Geto-Dacilor”... goților (geților, de fapt), care la acea data erau mai marii zonei peste Dacia și tratau de la egal la egal cu romanii.
Convingerea lui Eminescu asupra originii noastre geto-dacice apare clar în poeziile „Memento mori” (1872), „Odin și poetul” (1872), „Sarmis” (1881), „Gemenii” (1881), precum și în piesa de teatru „Decebal”, toate publicate după dispariția poetului.
În articolul „Labirintul istoriei noastre”, Eminescu spune:
„Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmura a lumei: Roma.
Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispret și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleță, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi o rușine niciodată”.
Astăzi se știe că Peninsula Italică a fost populată începând din sec. XIX î.e.n.; XII î.e.n. și VIII î.e.n. de importante mase de oameni, deplasate din zona Dunării de mijloc și din Balcani.
În perioada stăpânirii romane, în Dacia, Dacii ”subjugați” s-au răsculat de 16 ori în cei 164 de ani de ocupație.
Nu s-a întîmplat nicăieri în lume ca cei veniți să-i facă pe localnici să renunțe la limba lor proprie, chiar dacă au stat gard în gard cu aceștia cum au stat ungurii și sașii cu românii în Ardeal, iar limba localnicilor să nu se mai vorbească nicăieri, oricât de aspre ar fi fost represiunile noilor veniți.
Vedeți ce se întîmplă azi în lume, în cazuri similare.
Oare nu spune destul de clar Rufus Festus (sec. IV e.n.) contemporan cu Eutropius, care consemnează la anul 372 e.n. în „Scurta istorie a poporului roman”, urmatoarele:
„Traian i-a învins pe Dacii lui Decebal și a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre… dar în timpul împăratului Gallienus ea a fost pierdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii (Ripensis și Mediterana n.r.) în regiunea Moesiei și a Dardaniei”.
În articolul „Materialuri etnologice privind în parte și pe dl. Nicu Xenopolus”, altul decât istoricul, Eminescu spune:
„M-am convins că acea ură în contra trecutului, acea aruncare în apă a tuturor tradițiilor, acel abis creat între trecutul de ieri și prezentul de azi nu e un rezultat organic și necesar al istoriei române, ci ceva fatidic și introdus artificial”.
În alt articol „Distinguendum est” (1881), Eminescu face o analiză dură asupra celor care s-au repezit în zilele lui să preia funcțiile de conducere ale țării:
„Totul trebuie smuls din mâna acestor oameni c-o înnăscuta incapacitate de-a pricepe adevărul și lipsiți de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte”.
Vom reuși oare, noi românii, să trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastră de cucerirea și stăpânirea romană în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenară de la începuturile locuirii Pelasgilor și Dacilor pe meleagurile noastre anterioare plecării primelor populații autohtone spre Peninsula Italică?
(surse net)
Vom reuși oare, noi românii, să trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastră de cucerirea și stăpânirea romană în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenară de la începuturile locuirii Pelasgilor și a Geto-Dacilor pe meleagurile noastre, locuire anterioară plecării primelor populații autohtone spre Peninsula Italică?
Lui Eminescu, în timpul vieții, nu i-au fost admise la publicare niciuna dintre poeziile care făceau referire explicit la originea geto-dacică a poporului român, sau la Dacia, la Decebal, la Burebista, la Zalmoxe.
Poeziile lui Eminescu, cu referire la Geți și Daci i-au fost publicate abia după moarte, începând din 1903, după ce în 1902, Titu Maiorescu a depus la Academie manuscrisele reținute de el, cuprinse în 42 de caiete și 15.000 de pagini.
Eminescu, în peregrinarile sale de la Viena și Berlin a fost printre primii care a luat cunoștință de clarificarea confuziei dintre termenul de „got” și cel de „get” din lucrarea „Getica” lui Iordanes care, la anul 551 e.n., din cauza prigoanei împotriva a tot ce era de „origine geto-dacică”, a atribuit cu bună știință „fabuloasa istorie a Geto-Dacilor”... goților (geților, de fapt), care la acea data erau mai marii zonei peste Dacia și tratau de la egal la egal cu romanii.
Convingerea lui Eminescu asupra originii noastre geto-dacice apare clar în poeziile „Memento mori” (1872), „Odin și poetul” (1872), „Sarmis” (1881), „Gemenii” (1881), precum și în piesa de teatru „Decebal”, toate publicate după dispariția poetului.
În articolul „Labirintul istoriei noastre”, Eminescu spune:
„Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmura a lumei: Roma.
Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispret și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleță, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi o rușine niciodată”.
Astăzi se știe că Peninsula Italică a fost populată începând din sec. XIX î.e.n.; XII î.e.n. și VIII î.e.n. de importante mase de oameni, deplasate din zona Dunării de mijloc și din Balcani.
În perioada stăpânirii romane, în Dacia, Dacii ”subjugați” s-au răsculat de 16 ori în cei 164 de ani de ocupație.
Nu s-a întîmplat nicăieri în lume ca cei veniți să-i facă pe localnici să renunțe la limba lor proprie, chiar dacă au stat gard în gard cu aceștia cum au stat ungurii și sașii cu românii în Ardeal, iar limba localnicilor să nu se mai vorbească nicăieri, oricât de aspre ar fi fost represiunile noilor veniți.
Vedeți ce se întîmplă azi în lume, în cazuri similare.
Oare nu spune destul de clar Rufus Festus (sec. IV e.n.) contemporan cu Eutropius, care consemnează la anul 372 e.n. în „Scurta istorie a poporului roman”, urmatoarele:
„Traian i-a învins pe Dacii lui Decebal și a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre… dar în timpul împăratului Gallienus ea a fost pierdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii (Ripensis și Mediterana n.r.) în regiunea Moesiei și a Dardaniei”.
În articolul „Materialuri etnologice privind în parte și pe dl. Nicu Xenopolus”, altul decât istoricul, Eminescu spune:
„M-am convins că acea ură în contra trecutului, acea aruncare în apă a tuturor tradițiilor, acel abis creat între trecutul de ieri și prezentul de azi nu e un rezultat organic și necesar al istoriei române, ci ceva fatidic și introdus artificial”.
În alt articol „Distinguendum est” (1881), Eminescu face o analiză dură asupra celor care s-au repezit în zilele lui să preia funcțiile de conducere ale țării:
„Totul trebuie smuls din mâna acestor oameni c-o înnăscuta incapacitate de-a pricepe adevărul și lipsiți de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte”.
Vom reuși oare, noi românii, să trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastră de cucerirea și stăpânirea romană în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenară de la începuturile locuirii Pelasgilor și Dacilor pe meleagurile noastre anterioare plecării primelor populații autohtone spre Peninsula Italică?
(surse net)
Comentarii
Trimiteți un comentariu