- HUȚULII sau HUȚANII -
Huțulii sau Huțanii sunt un mic grup etnic, înrădăcinat pe meleagurile românești, cu mii de ani în urmă.
Cu tradiții deosebite, aceștia locuiesc în satele din Bucovina, dar și în Transcarpatia, Pocuția și în unele sate din Maramureș.
Se spune că se trag din geto-dacii liberi și trăiesc înfrățiți cu codrul.
Istoricii consideră și ei că acest mic popor are rădăcini geto-dacice.
Putem considera însă, că huțulii sunt o etnie originară, din Carpații Orientali, cu tradiții și obiceiuri specifice, păstrate din generație în generație de multe sute de ani.
Poetul Mihai Eminescu îi considera ”daci slavizați”.
Astăzi, huțulii trăiesc în satele din frumoasa Bucovină, pe teritoriul județului Suceava în: Brodina, Breaza, Cârlibaba, Moldova-Sulița, Moldovița, Izvoarele Sucevei, Vatra Moldoviței și Ulma.
Huțulii sunt oameni liniștiți și misterioși, cărora le place să trăiască aproape de pădurile înverzite ale Carpaților, fiind aproape la fel de prudenți și suspicioși ca animalele sălbatice.
Huțulii trăiesc în sate frumos gospodărite, pe dealurile și colinele din zona Obcinei Feredeu, Obcina Mare și Pasul Ciumârna și se ocupă cu agricultura, strânsul fânului, dar și cu frumosul meșteșug al încondeierii ouălor și decorarea lemnului prin incrustații.
De fapt, huțulii sunt cei care au păstrat cu sfințenie și au dus mai departe acest obicei frumos al încondeierii.
Huțulii sunt buni crescători de animale, vânători neîntrecuți și ciobani iscusiți, ce țin turme mari de oi.
Caii huţulilor sunt singura rasă de cai autentic românească.
Huțulii sunt păstrători de tradiții și obiceiuri, iar muzica ocupă un loc important în viața lor.
Cel mai vestit dans este huțulca, un dans alert și vesel.
Este un joc tradițional, vechi de secole întregi, păstrat în satele de huțuli din Bucovina, cu ritm binar și mișcări moderate, care se poate juca atât horă, cât și în pereche.
Cele mai frumoase obiceiuri ale huțulilor sunt legate de viața pastorală și de nedeile organizate în satele și cătunele huțulilor. În prima duminică din iulie se organizează Festivalul Huțulilor, la Herghelia Lucina din Moldova – Sulița, cu joc și muzică tradițională, dar și pentru a prezenta frumoasa rasă huțulă de cai crescuți în herghelie.
De veți poposi în satele de huțuli din frumoasa Bucovină, veți găsi liniștea și simplitatea satului dacic, o comunitate primitoare, de daci puri, cu frumoase obiceiuri, muzică tradițională și jocuri huțulce, toate acestea vă vor încânta sufletul și veți descoperi o mică parte din frumoasa Românie!
“Oameni ai pădurilor, înfrăţiţi cu munţii, huţulii îşi transmit peste veacuri moştenirea cea mai de preţ, libertatea.
În mâinile lor pricepute lemnul prinde forme utile şi începe să cânte cu voce de cetină legănată de vânt.
Aproape de pădure şi de Dumnezeu, această etnie vieţuieşte trainic, în comuniune cu natura nealterată, păstrându-şi tradiţiile şi poveştile.
Sunt meşteri iscusiţi huţulii, vânători neîntrecuţi, buni crescători de vite şi cunoscători ai legilor pădurii. Deşi simpli în vieţuire, au o reală înclinaţie către frumos, desprinsă din estetica naturii. Încondeierea ouălor este o preocupare de căpetenie a femeilor. Decorarea harnaşamentelor, a tarniţelor pentru călărie, a vaselor din lemn din gospodărie, arată că sufletul huţul, pe cât e de mândru, pe atât este de sensibil şi înţelege viaţa ca pe o manifestare a frumosului.
Tainele culorilor naturale sunt şi astăzi cunoscute şi folosite de femei.
Bărbaţii sunt meseriaşi recunoscuţi în construirea caselor de lemn şi se bucură de clipele de răgaz sculptând în lemn de paltin ori de tei sau de arin. ” (Iulia Pop în ziarul Crai Nou)
„Sigur este numai faptul că strămoşii huţulilor erau un popor de limbă română”, susţinând originea lor daco-getică sau română. Elementele lingvistice româneşti, din spaţiul locuit de huţuli, constituie argumente pentru ideea de mai sus: glugă, cheptar, zgardă, bărbânţă, bouar, vataf, fiu, flăcău, bucată, arcan, colibă, urdă, chiag, armăsar, brânză, jintiţă, păcurar şi alte multe cuvinte cu originea în păstorit, ocupaţie tradiţională a locuitorilor din această regiune românească, anterioară cu mult venirii slavilor pe aceste meleaguri. Denumirile de munţi, râuri, sate (Izvor, Măgura, Feredeu, Chicera, Lucina, Arşiţa) sunt, de asemenea, româneşti.
(Referințe: diverse surse și informații de pe internet)
Huțulii sau Huțanii sunt un mic grup etnic, înrădăcinat pe meleagurile românești, cu mii de ani în urmă.
Cu tradiții deosebite, aceștia locuiesc în satele din Bucovina, dar și în Transcarpatia, Pocuția și în unele sate din Maramureș.
Se spune că se trag din geto-dacii liberi și trăiesc înfrățiți cu codrul.
Istoricii consideră și ei că acest mic popor are rădăcini geto-dacice.
Putem considera însă, că huțulii sunt o etnie originară, din Carpații Orientali, cu tradiții și obiceiuri specifice, păstrate din generație în generație de multe sute de ani.
Poetul Mihai Eminescu îi considera ”daci slavizați”.
Astăzi, huțulii trăiesc în satele din frumoasa Bucovină, pe teritoriul județului Suceava în: Brodina, Breaza, Cârlibaba, Moldova-Sulița, Moldovița, Izvoarele Sucevei, Vatra Moldoviței și Ulma.
Huțulii sunt oameni liniștiți și misterioși, cărora le place să trăiască aproape de pădurile înverzite ale Carpaților, fiind aproape la fel de prudenți și suspicioși ca animalele sălbatice.
Huțulii trăiesc în sate frumos gospodărite, pe dealurile și colinele din zona Obcinei Feredeu, Obcina Mare și Pasul Ciumârna și se ocupă cu agricultura, strânsul fânului, dar și cu frumosul meșteșug al încondeierii ouălor și decorarea lemnului prin incrustații.
De fapt, huțulii sunt cei care au păstrat cu sfințenie și au dus mai departe acest obicei frumos al încondeierii.
Huțulii sunt buni crescători de animale, vânători neîntrecuți și ciobani iscusiți, ce țin turme mari de oi.
Caii huţulilor sunt singura rasă de cai autentic românească.
Portul popular al huțulilor este tipic montan, bazat pe ornamentație cromatică cu tonuri de roșu, galben și portocaliu.
Portul popular este format din ciupeag, poale și cătrințe, dar și din vestitul suman tipic bucovinesc, de la munte. 
Huțulii sunt păstrători de tradiții și obiceiuri, iar muzica ocupă un loc important în viața lor.
Cel mai vestit dans este huțulca, un dans alert și vesel.
Este un joc tradițional, vechi de secole întregi, păstrat în satele de huțuli din Bucovina, cu ritm binar și mișcări moderate, care se poate juca atât horă, cât și în pereche.
Cele mai frumoase obiceiuri ale huțulilor sunt legate de viața pastorală și de nedeile organizate în satele și cătunele huțulilor. În prima duminică din iulie se organizează Festivalul Huțulilor, la Herghelia Lucina din Moldova – Sulița, cu joc și muzică tradițională, dar și pentru a prezenta frumoasa rasă huțulă de cai crescuți în herghelie.
De veți poposi în satele de huțuli din frumoasa Bucovină, veți găsi liniștea și simplitatea satului dacic, o comunitate primitoare, de daci puri, cu frumoase obiceiuri, muzică tradițională și jocuri huțulce, toate acestea vă vor încânta sufletul și veți descoperi o mică parte din frumoasa Românie!
“Noi huţanii am fost aşezaţi în munţii aceştia de cătră Domnul Dumnezeu dintru începutul lumii. Şi tot ne-au cuprins şi ne-au ros neamurile străine, iar noi ne-am tras tot cătră locuri singuratice şi slobode. Aşa eu, văzând că pier şi mă înăbuş, m-am suit pe Căliman, mai aproape de Dumnezeu. Ş-aici am să mor. Iar după ce-oi muri, băieţii şi fetele mele s-or amesteca cu noroadele.” (Mihail Sadoveanu – Ţara de dincolo de negură, 1926).
“Oameni ai pădurilor, înfrăţiţi cu munţii, huţulii îşi transmit peste veacuri moştenirea cea mai de preţ, libertatea.
În mâinile lor pricepute lemnul prinde forme utile şi începe să cânte cu voce de cetină legănată de vânt.
Aproape de pădure şi de Dumnezeu, această etnie vieţuieşte trainic, în comuniune cu natura nealterată, păstrându-şi tradiţiile şi poveştile.
Sunt meşteri iscusiţi huţulii, vânători neîntrecuţi, buni crescători de vite şi cunoscători ai legilor pădurii. Deşi simpli în vieţuire, au o reală înclinaţie către frumos, desprinsă din estetica naturii. Încondeierea ouălor este o preocupare de căpetenie a femeilor. Decorarea harnaşamentelor, a tarniţelor pentru călărie, a vaselor din lemn din gospodărie, arată că sufletul huţul, pe cât e de mândru, pe atât este de sensibil şi înţelege viaţa ca pe o manifestare a frumosului.
Tainele culorilor naturale sunt şi astăzi cunoscute şi folosite de femei.
Bărbaţii sunt meseriaşi recunoscuţi în construirea caselor de lemn şi se bucură de clipele de răgaz sculptând în lemn de paltin ori de tei sau de arin. ” (Iulia Pop în ziarul Crai Nou)
„Sigur este numai faptul că strămoşii huţulilor erau un popor de limbă română”, susţinând originea lor daco-getică sau română. Elementele lingvistice româneşti, din spaţiul locuit de huţuli, constituie argumente pentru ideea de mai sus: glugă, cheptar, zgardă, bărbânţă, bouar, vataf, fiu, flăcău, bucată, arcan, colibă, urdă, chiag, armăsar, brânză, jintiţă, păcurar şi alte multe cuvinte cu originea în păstorit, ocupaţie tradiţională a locuitorilor din această regiune românească, anterioară cu mult venirii slavilor pe aceste meleaguri. Denumirile de munţi, râuri, sate (Izvor, Măgura, Feredeu, Chicera, Lucina, Arşiţa) sunt, de asemenea, româneşti.
(Referințe: diverse surse și informații de pe internet)
Comentarii
Trimiteți un comentariu