- GÂNDURI DE ROMÂN PLECAT, ÎNSTRĂINAT ȘI ALUNGAT DE PROPRIA LUI ȚARĂ -
Te gândești să pleci din Romania, să faci bani măcar de o mașină mai bună și să te întorci…
Ajungi în străinătate, reușești să te angajezi pe undeva si muncești, strângi ceva bani, dar a trecut un an de când nu ți-ai văzut familia.
Te gândești că așa nu se poate, ai bănuți să închiriezi un apartament mai mare și să-i aduci și pe ei, să nu trăiți separat până faci banii pe care ți-i propui.
Îi aduci, dai copilul la școală, vezi cum nevasta învață limba țării în care stai, pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mănâncă ciorba făcută de mami, pentru că, la școală le dă altceva de mâncare, si s-a invatat cu mâncarea de aici.
Când se îmbolnăvește câte unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat și ai parte de cea mai bună atenție.
Cu școala copilului nu ai nici o grijă că nici fondul clasei nu-l strânge nimeni, și te inveti cu asta…
Mai trece ceva vreme și te gândești că ar fi bună o vacanță, că după trei ani ar fi cazul să-ți revezi părinții.
Iei familia, mașina ta cu numerele de înmatriculare din țara în care stai și pleci la drum către tata si mama, de care îți este foarte dor.
Intri în graniță și deodată te izbește sentimentul de acasă, nu chiar confortabil, cu căruțele de pe șosea, cu găurile din asfalt, cu vameșul care se uită la tine ca la un rahat aterizat în zonă, cu puzderia de copii la cerșit care te asaltează să le dai ceva… dar treci peste asta, pentru că aici ești născut.
Și faci sutele de km până la casa părinților, în tot atât timp cât ai făcut miile de km până la granița cu Romania.
Nu e problemă… ești ACASĂ și te simți nemaipomenit.
Îți îmbrățișezi părinții, îi pupi și sentimentele de revedere te copleșesc.
E normal!
Dar… după câteva zile numai, copilul te întreabă dacă mai stați că se plictisește , nevasta nu-și mai găsește locul și toți te întreabă când plecați.
Pentru că vecinul nu-ți zâmbește când te întâlnești cu el pe stradă, dacă te lovești din greșeală cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru că omul de la ghișeul unde îți ceri un pașaport nou te repede și te trimite la rând, pentru că până și când cumperi o eugenie de la magazinul din colț, vânzătoarea te tratează cu sictir.
Și atunci, te gândești că pleci iar și până te întorci, cu siguranță se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.
Ajuns înapoi, mergi la serviciu și le povestești colegilor ce minunat a fost, iar seara cand ajungi acasă, îi explici nevestei de ce e bine să faci un împrumut la bancă să ai casa ta aici, în străinătatea asta nenorocită.
După încă ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea nouă, plătită în rate, ce-i drept, până la sfârșitul vieții tale, dar a ta.
Și începi să mergi din ce în ce mai rar în Romania, iar după ultimul drum în care ți-ai îngropat părinții, nu mai iei în calcul să ajungi acolo, pentru că nu mai ai la cine.
Acum ești bătrân, un emigrant cu copii naturalizați, doar pașaportul tău mai indică faptul că ești român și sufletul tău care a rămas legat de casa în care te-ai născut.
Copiii tăi au pașapoarte străine și esti fericit că măcar vorbesc cât de cât, limba română și au aflat de rădăcinile lor.
Câteodată ți se umezesc ochii când te gândești la copilăria ta, la părinții tăi și la locurile în care ai crescut.
Dar… viața este așa, tu ai ales, și o trăiești cum și în ce condiții vrei.
(SURSĂ NET...)
Dar...oare....nu ne-am lăsat noi prea ușor alungați dintr-o țară așa de frumoasă și plină de resurse?!...Oare nu ne-ar sta mai bine să ne făurim aceleași condiții ca în Occiden?!...Cu legi potrivite și, mai ales, RESPECTATE, ÎN MAXIM 5 ANI AM RECUPERA CEL PUȚIN JUMĂTATE DIN DIFERENȚĂ....
Te gândești să pleci din Romania, să faci bani măcar de o mașină mai bună și să te întorci…
Ajungi în străinătate, reușești să te angajezi pe undeva si muncești, strângi ceva bani, dar a trecut un an de când nu ți-ai văzut familia.
Te gândești că așa nu se poate, ai bănuți să închiriezi un apartament mai mare și să-i aduci și pe ei, să nu trăiți separat până faci banii pe care ți-i propui.
Îi aduci, dai copilul la școală, vezi cum nevasta învață limba țării în care stai, pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mănâncă ciorba făcută de mami, pentru că, la școală le dă altceva de mâncare, si s-a invatat cu mâncarea de aici.
Când se îmbolnăvește câte unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat și ai parte de cea mai bună atenție.
Cu școala copilului nu ai nici o grijă că nici fondul clasei nu-l strânge nimeni, și te inveti cu asta…
Mai trece ceva vreme și te gândești că ar fi bună o vacanță, că după trei ani ar fi cazul să-ți revezi părinții.
Iei familia, mașina ta cu numerele de înmatriculare din țara în care stai și pleci la drum către tata si mama, de care îți este foarte dor.
Intri în graniță și deodată te izbește sentimentul de acasă, nu chiar confortabil, cu căruțele de pe șosea, cu găurile din asfalt, cu vameșul care se uită la tine ca la un rahat aterizat în zonă, cu puzderia de copii la cerșit care te asaltează să le dai ceva… dar treci peste asta, pentru că aici ești născut.
Și faci sutele de km până la casa părinților, în tot atât timp cât ai făcut miile de km până la granița cu Romania.
Nu e problemă… ești ACASĂ și te simți nemaipomenit.
Îți îmbrățișezi părinții, îi pupi și sentimentele de revedere te copleșesc.
E normal!
Dar… după câteva zile numai, copilul te întreabă dacă mai stați că se plictisește , nevasta nu-și mai găsește locul și toți te întreabă când plecați.
Pentru că vecinul nu-ți zâmbește când te întâlnești cu el pe stradă, dacă te lovești din greșeală cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru că omul de la ghișeul unde îți ceri un pașaport nou te repede și te trimite la rând, pentru că până și când cumperi o eugenie de la magazinul din colț, vânzătoarea te tratează cu sictir.
Și atunci, te gândești că pleci iar și până te întorci, cu siguranță se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.
Ajuns înapoi, mergi la serviciu și le povestești colegilor ce minunat a fost, iar seara cand ajungi acasă, îi explici nevestei de ce e bine să faci un împrumut la bancă să ai casa ta aici, în străinătatea asta nenorocită.
După încă ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea nouă, plătită în rate, ce-i drept, până la sfârșitul vieții tale, dar a ta.
Și începi să mergi din ce în ce mai rar în Romania, iar după ultimul drum în care ți-ai îngropat părinții, nu mai iei în calcul să ajungi acolo, pentru că nu mai ai la cine.
Acum ești bătrân, un emigrant cu copii naturalizați, doar pașaportul tău mai indică faptul că ești român și sufletul tău care a rămas legat de casa în care te-ai născut.
Copiii tăi au pașapoarte străine și esti fericit că măcar vorbesc cât de cât, limba română și au aflat de rădăcinile lor.
Câteodată ți se umezesc ochii când te gândești la copilăria ta, la părinții tăi și la locurile în care ai crescut.
Dar… viața este așa, tu ai ales, și o trăiești cum și în ce condiții vrei.
(SURSĂ NET...)
Dar...oare....nu ne-am lăsat noi prea ușor alungați dintr-o țară așa de frumoasă și plină de resurse?!...Oare nu ne-ar sta mai bine să ne făurim aceleași condiții ca în Occiden?!...Cu legi potrivite și, mai ales, RESPECTATE, ÎN MAXIM 5 ANI AM RECUPERA CEL PUȚIN JUMĂTATE DIN DIFERENȚĂ....
Comentarii
Trimiteți un comentariu