-- Crucea getică = Crucea celtică --
Romulus Vulcanescu a scris în “Mitologie română” despre Cultul Solar - adorarea soarelui - practicat de geto-daci.
El a arătat că, în așa zisul ”pagânism” - ce era, de fapt, vechea religie și spiritualitate pelasgo-traco-geto-dacică,
simbolul solar era format dintr-un cerc având o cruce înscrisă în el,
sau dintr-un cerc cu o cruce excrisă.
Ultimul însemn, în care crucea depășește perimetrul cercului, mai este denumita azi și “crucea getică”, sau ”crucea dacică” și o putem regăsi foarte des pe sculpturile maramureșene, mai ales pe troițe.
În partea de vest a vechii Dacii: Ardealul, Panonia şi Noricum (Austria) este întâlnit simbolul crucii celtice: două linii care se intersectează perpendicular în centrul unui cerc.
Celţii erau triburi getice, care după incursiunile lui Burebista, au fost incluşi în Dacia, iar după invazia romană s-au refugiat spre Nordul şi Vestul Europei.
Odată ce o parte din celţi au fost prin Ardeal, în special în Maramureş, ei au preluat crucea adorată de localnici, numind-o, după ce au părăsit Dacia, ”cruce celtică”.
Ea era o parte a spiritualității culturii populare geto-dacice-româneşti, fiind cunoscută și-n zilele noastre ca,
„cruce maramureşeană”.
Chiar şi în prezent, în zona Maramureşului, acest model de cruce este foarte răspândit.
Cei interesaţi pot descoperi niste pietre de căpătâi dăltuite în gresii calcaroase de Aluniș, cruci și lespezi cu totul aparte, așa zisele ”cruci celtice” cu brațele încercuite.
Crucea cu raze o găsim și acum 5 mii de ani înainte de Hristos pe tăblițele de la Tărtăria...
Foarte asemănătoare este crucea dacică din cimitirul de la Argedava, care în interpretarea creştină este considerată Cruce cu raze, care simboliza Invierea, cea datatoare de viaţă.
Originea acesteia este veche, aşa cum şi însăşi simbolul crucii este mai vechi decât creştinismul.
În opinia gânditorului German Virt, crucea celtică reprezintă o formă a protocalendarului.
În momentul în care omul priveşte acest calendar, el cuprinde timpul şi spaţiul în întregime.
Este foarte important de evidenţiat rolul pe care îl are spaţiul, deoarece fără acesta timpul nu are sens.
Cercul simbolizează timpul (ziua, anul), iar crucea simbolizează spaţiul (universul), cele patru colţuri ale lumii.
Vârful de sus al crucii reprezintă Nordul, cel de jos Sudul, braţul din stânga – Vestul, braţul din dreapta – Estul.
Centrul cercului reprezintă Divinitatea, care este în afara spaţiului şi timpului.
Pentru German Virt, crucea celtică nu este altceva decât o cheie, un hieroglif pentru înţelegerea paradigmei tradiţionaliste, al limbajului Tradiţiei.
În dese cazuri, simbolul crucii celtice este utilizat în calitate de simbol păgân pentru unele organizaţii.
Explicaţia este destul de simplă: Europa occidentală s-a născut în păgânism, respectiv, „revenirea la rădăcini” este privită ca o revenire la păgânitate.
Crucea celtică mai reprezintă simbolul revoluţiei naţional - conservatoare, unde prin termenul de „revoluţie” se subânţelege un proces de revenire la valorile tradiţionale, prin mobilizarea energiilor vitale şi creatoare ale neamului.
La români s-a dat o interpretare creştină: simbolizează revenirea la rădăcinile creştinismul ortodox.
Astfel i se limitează şi întoarcerea în timp, doar de la apariţia lui Hristos.
Spre deosebire de celelalte colţuri ale Europei, pentru români, acum, crucea celtică se consideră un simbol creştin.
În tradiţia creştină, crucea celtică reprezintă şi Taina Sfintei Împărtăşanii.
Sfântul Disc, pe care se săvârşeşte slujba Proscomidiei, are anume această formă ai crucii celtice.
Cercul – timpul, semnifică unitatea noastră cu cei ce au trăit înainte noastră (strămoşii), cei cu care trăim în prezent şi cei care urmează să se nască.
Crucea – spaţiul, subliniază sacralitatea spaţiului geografic în care ne-am născut ca neam.
În acelaşi timp, în creștinism, crucea simbolizează trupul lui Hristos – Biserica.
Romulus Vulcanescu a scris în “Mitologie română” despre Cultul Solar - adorarea soarelui - practicat de geto-daci.
El a arătat că, în așa zisul ”pagânism” - ce era, de fapt, vechea religie și spiritualitate pelasgo-traco-geto-dacică,
simbolul solar era format dintr-un cerc având o cruce înscrisă în el,
Ultimul însemn, în care crucea depășește perimetrul cercului, mai este denumita azi și “crucea getică”, sau ”crucea dacică” și o putem regăsi foarte des pe sculpturile maramureșene, mai ales pe troițe.
În partea de vest a vechii Dacii: Ardealul, Panonia şi Noricum (Austria) este întâlnit simbolul crucii celtice: două linii care se intersectează perpendicular în centrul unui cerc.
Celţii erau triburi getice, care după incursiunile lui Burebista, au fost incluşi în Dacia, iar după invazia romană s-au refugiat spre Nordul şi Vestul Europei.
Odată ce o parte din celţi au fost prin Ardeal, în special în Maramureş, ei au preluat crucea adorată de localnici, numind-o, după ce au părăsit Dacia, ”cruce celtică”.
Ea era o parte a spiritualității culturii populare geto-dacice-româneşti, fiind cunoscută și-n zilele noastre ca,
„cruce maramureşeană”.
Chiar şi în prezent, în zona Maramureşului, acest model de cruce este foarte răspândit.
Cei interesaţi pot descoperi niste pietre de căpătâi dăltuite în gresii calcaroase de Aluniș, cruci și lespezi cu totul aparte, așa zisele ”cruci celtice” cu brațele încercuite.
Crucea cu raze o găsim și acum 5 mii de ani înainte de Hristos pe tăblițele de la Tărtăria...
Foarte asemănătoare este crucea dacică din cimitirul de la Argedava, care în interpretarea creştină este considerată Cruce cu raze, care simboliza Invierea, cea datatoare de viaţă.
Originea acesteia este veche, aşa cum şi însăşi simbolul crucii este mai vechi decât creştinismul.
În opinia gânditorului German Virt, crucea celtică reprezintă o formă a protocalendarului.
În momentul în care omul priveşte acest calendar, el cuprinde timpul şi spaţiul în întregime.
Este foarte important de evidenţiat rolul pe care îl are spaţiul, deoarece fără acesta timpul nu are sens.
Cercul simbolizează timpul (ziua, anul), iar crucea simbolizează spaţiul (universul), cele patru colţuri ale lumii.
Vârful de sus al crucii reprezintă Nordul, cel de jos Sudul, braţul din stânga – Vestul, braţul din dreapta – Estul.
Centrul cercului reprezintă Divinitatea, care este în afara spaţiului şi timpului.
Pentru German Virt, crucea celtică nu este altceva decât o cheie, un hieroglif pentru înţelegerea paradigmei tradiţionaliste, al limbajului Tradiţiei.
În dese cazuri, simbolul crucii celtice este utilizat în calitate de simbol păgân pentru unele organizaţii.
Explicaţia este destul de simplă: Europa occidentală s-a născut în păgânism, respectiv, „revenirea la rădăcini” este privită ca o revenire la păgânitate.
Crucea celtică mai reprezintă simbolul revoluţiei naţional - conservatoare, unde prin termenul de „revoluţie” se subânţelege un proces de revenire la valorile tradiţionale, prin mobilizarea energiilor vitale şi creatoare ale neamului.
La români s-a dat o interpretare creştină: simbolizează revenirea la rădăcinile creştinismul ortodox.
Astfel i se limitează şi întoarcerea în timp, doar de la apariţia lui Hristos.
Spre deosebire de celelalte colţuri ale Europei, pentru români, acum, crucea celtică se consideră un simbol creştin.
În tradiţia creştină, crucea celtică reprezintă şi Taina Sfintei Împărtăşanii.
Sfântul Disc, pe care se săvârşeşte slujba Proscomidiei, are anume această formă ai crucii celtice.
Cercul – timpul, semnifică unitatea noastră cu cei ce au trăit înainte noastră (strămoşii), cei cu care trăim în prezent şi cei care urmează să se nască.
Crucea – spaţiul, subliniază sacralitatea spaţiului geografic în care ne-am născut ca neam.
În acelaşi timp, în creștinism, crucea simbolizează trupul lui Hristos – Biserica.
Comentarii
Trimiteți un comentariu