-=- GÂNDUL ZILEI ...-=- (Preluare: Carpathio Neptuni Paterna Lupus - 2018)

SUGESTII PENTRU BUNUL MERS AL ȚĂRII


Lăsați-i fără averi și țara va prospera. 

Puneti presiune pe manageri, directori și secretari generali și țara va evolua. 

Înlocuiți numiții politici cu profesioniști și țara va prospera economic, cultural si educația va avea un loc de frunte.

Puneți presiune pe președinte, pe consilierii săi și pe angajații de la ministerul afacerilor externe și România va avea locul pe care îl merită cu adevărat în lume.

Puneti presiune pe miniștri și țara va avea industrie și locuri de muncă, fără să fim dependenți de multinaționale. 

Puneți presiune pe miniștrii de resort și vom avea infrastructură. 

Puneți presiune pe miniștri și vom avea agricultură și zootehnie, făcând să dispară mizeria numită boala vacii nebune, pesta porcină, râia oilor sau gripa aviară. 

Puneti presiune pe miniștri și educația va cunoaște o evoluție, vor fi transmise generațiilor viitoare, valorile istorice si culturale autentice.

Puneți presiune pe parlamentari pentru a stopa jaful național,  tăierea pădurilor, sacrificarea inutilă a animalelor și păsărilor. 

Puneți presiune pe președinte și pe parlamentari pentru adoptarea de legi imparțiale si nepartinice, în folosul poporului care i-a ales, cât mai clare și explicite. 

Opriți circul politic și țara va merge mai departe în liniște. 

Lăsați jocurile externe și atunci țara va fi un partener real de dialog, nu un consumator de mâna a treia. 

Ca sa te rafuiesti doar cu primul ministru pentru gafele manageriale ale numiților politici este ca si cum te-ai lupta cu morile de vant.... Primii ministri se mai schimbă, dar numiții politici din eșaloanele doi și trei, rămân, președinții partidelor politice nu se schimbă și demisiile de onoare nu sunt o practică. Aici nu vorbesc doar de miniștri, secretarii de stat, armata de consilieri și secretare numite în funcții politice, ci și de manageri, directori, membri ai consiliilor de administrație, directori adjuncți, secretari generali, contabile.... femei de serviciu si portari, agenții guvernamentale inutile , ONG- uri de utilitate publică.....si altele, secrete.. ( :) ) 

Votând doar liste de partid, îi vom vota la pachet, buni și răi deopotrivă, vom avea, implicit, mai multe numiri politice, negociate sau nu, urmare a trocului politic post electoral. 

De aici și până la afacerile cu statul nu mai este decat un pas. 

A te răfui doar cu un partid care are un balot de paie în ochi, fără să vezi pădurea din ochii celui sau celor pe care îl sau îi susții... mi se pare o degradare cruntă a imparțialității și a calității de cetățean onest al acestei țări. 

A te rezuma doar la penali fără să îi vezi pe cei care nu sunt penali (încă!), dar activeaza intens împotriva intereselor țării este un lucru periculos pentru țară și pentru popor, pentru viitorul copiilor noștri și pentru ce va mai rămâne nevândut de către vânduții zilei. 

Bătălia actuală se dă pe procurori si judecători, adică pe cei care îi acuză sau nu pe viitorii .... suspecți. 

Interesul lor, al tuturor, este să nu fie deranjați de către aceștia... să beneficieze de NUP sau să fie achitați de o justiție coruptă până în măduva oaselor, chiar dacă mai există și excepții, nu se pot trata decât la pachet, pentru că beneficiile acordate, sunt tot la pachet. 

Chestia cu penalii în funcții.... hmm..., rămâne de văzut cine va scăpa până în final, pentru că încep să iasă la iveală dedesubturile murdare ale politicii de ieri și de azi. 

Dar..... acestea sunt doar gânduri de toamnă târzie.
                 Preluare: Carpathio Neptuni Paterna Lupus - 2018

Comentarii