Etnicii maghiari care vor să se rupă de România prin proclamarea autonomiei Ţinutului Secuiesc au adoptat, aruncând în lupta lor pentru independenţă un steag vechi de peste... 400 de ani.
Ca o ironie a sorţii, stindardul a fost conceput de secui în timpul campaniei lui Mihai Viteazu împotriva ungurilor(!) şi a fost folosit în lupta de la Şelimbăr, care a precedat… prima unire a tuturor românilor!
Steagul a fost arborat pentru prima dată în timpul bătăliei de la Şelimbăr, alături de cele ale comandanţilor români ai lui Mihai Viteazul.
Iată ce spune istoricul Pál Antal Sándor, membru al Academiei Maghiare: “Steagul a fost creat în 2004, din iniţiativa Consilului Naţional Secuiesc, şi a fost conceput ca formă de un muzeograf din Sfântu Gheorghe, Konya Adam.
A fost inspirat dintr-un steag din anul 1601, steagul de campanie militară a pedestraşilor secui conduşi de Moise Secuiul”.
Acest Moise a condus secuii într-o răscoală împotriva nobilimii maghiare,(!!!) care le luase drepturile…
Pál Antal Sándor are dreptate, dar cu o eroare de... doi ani.
În anul 1599, când Mihai Viteazul traversa defileul Oltului pentru a cuceri Transilvania, secuii au trecut imediat de partea armatei românilor şi au venit la Şelimbăr să-l sprijine pe voievodul muntean, care le promisese restituirea drepturilor furate de nobilii maghiari.
Ridicarea la arme a secuilor fusese una spontană, iar oamenii conduşi de Moise Secuiul aveau nevoie de un stindard care să îi reprezinte în luptă.
Atunci a fost conceput steagul secuiesc, aşa cum apare şi astăzi. Iar sub stindardul pe care corpul de armată al lui Moise Secuiul l-a purtat în oastea voievodului muntean a fost câştigată bătălia de la Şelimbăr, care a dus, după şase luni, la prima unire a tuturor românilor: cea sub Mihai Viteazul.
Bătălia de la Şelimbăr
La 5 octombrie 1599, Mihai pătrunde în Ardeal prin pasul Buzăului.
În acelaşi timp, pe Olt, o altă armată munteană, condusă de fraţii Buzeşti şi Baba Novac, venea în ajutorul domnitorului. Joncţiunea s-a făcut la 16 octombrie în satul Şelimbăr, iar armata lui Mihai, în mare parte formată din secui, valahi şi haiduci balcanici, număra aproape 20.000 de oameni.
Ungurul Andrei Bathory îi opunea un număr egal de ostaşi. Primul atac este dat de neobositul Baba Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului.
Valahii se repliază şi atacă din nou, dar sunt respinşi pentru a doua oară şi se părea că vor pierde bătălia.
Este momentul în care Mihai, la fel ca în bătălia de la Călugăreni, intră personal în luptă, în fruntea propriei armate, moment care decide sorţii bătăliei, transformând înfrângerea iminentă într-o victorie răsunătoare.
MaghiarulAndrei Bathrory alege să fugă, dar este prins de secui şi decapitat, în coliba unui tăietor de lemne. Capul său avea să fie adus lui Mihai...
La 1 noiembrie 1599, Mihai pătrundea în Alba Iulia asemenea unui mare învingător.
Ardealul se afla la picioarele sale.
Nu mai rămânea decât Moldova, pentru ca Geto-Dacia să fie refăcută.
Nu formal, ci prin forţa armelor.
CONCLUZIE – Unde duce incultura istorică: steagul secuiesc, simbol al luptei comune a secuilor şi românilor împotriva duşmanului comun, ungurii, a fost „resuscitat” în 2004 ca o formă de luptă a ungurilor împotriva… hărţii României.
Iar secuii, care nu mai ştiu nici cine sunt, nici cine i-a asuprit în istorie, nici cine le-a făcut bine, acceptă şi participă la scenariul ruşinos al propriei manipulări.
(Autor:CĂTĂLIN BERENGHI)
Comentarii
Trimiteți un comentariu