Geto-Dacii, mare, mândru și aspru popor...
Au fost aceștia, cu adevărat, cuceriți de romani, au existat împărați romani de origine geto-dacă?!…
Au fost aceștia, cu adevărat, cuceriți de romani, au existat împărați romani de origine geto-dacă?!…
Oare chiar știm adevărul despre originea geto-dacilor?
Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Cro-Magnon cu circa 35.000.
Culmea, însă, fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000 - 2.000.000 ani!!! (Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor.)
Cum e posibil?!..
Culmea, însă, fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000 - 2.000.000 ani!!! (Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor.)
Cum e posibil?!..
Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de ”coincidenţe” între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre.
Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului.
Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate.
Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului.
Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate.
Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Țicleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre.
Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” (pe..”coclauri”?!) situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…
Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” (pe..”coclauri”?!) situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…
- O altă întrebare se ridică: se înrudeau dacii cu celții?
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu are o teorie interesanta, dacii se inrudeau cu celtii, dar nu și cu... geții!
Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală.
Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el.
În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme.
Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect.
Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”.
Numai că anumite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română.
Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală.
Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el.
În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme.
Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect.
Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”.
Numai că anumite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română.
Ar fi mai corect să spunem că pe teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații distincte – una daco-celtă și una geto-tracică.
Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate. La nivelul specialiștilor!
Ori, asemenea discuții nu există.
În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea.
Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt în interesul... politicului.
Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!
Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate. La nivelul specialiștilor!
Ori, asemenea discuții nu există.
În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea.
Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt în interesul... politicului.
Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!
- Au fost dacii înfrânți de romani?
Foarte puțini sunt acei ce știu că, în muzeele lumii există un numar foarte mare de statui uriașe, busturi si capete reprezentând daci, în posturi extrem de onorabile.
O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în 1946 și număra 26 de piese.
O a doua numărătoare, făcută in 1980, a crescut numarul acestora la 40.
În sfârșit, o teză de doctorat, dedicată recent acestui subiect, de către un specialist în istoria artei,
Leonard Velcescu, strânge laolaltă peste o sută de astfel de reprezentări de daci, iar numărul lor este cu siguranță mai mare.
Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale.
Niciun alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atenție și respect din partea artiștilor plastici, iar Columna lui Traian, operă genială, dedicată 100% războiului cu dacii și care a revoluționat arta romană, este un argument în plus în acest sens.
Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite, de-a lungul timpului, în Forul lui Traian.
O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în 1946 și număra 26 de piese.
O a doua numărătoare, făcută in 1980, a crescut numarul acestora la 40.
În sfârșit, o teză de doctorat, dedicată recent acestui subiect, de către un specialist în istoria artei,
Leonard Velcescu, strânge laolaltă peste o sută de astfel de reprezentări de daci, iar numărul lor este cu siguranță mai mare.
Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale.
Niciun alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atenție și respect din partea artiștilor plastici, iar Columna lui Traian, operă genială, dedicată 100% războiului cu dacii și care a revoluționat arta romană, este un argument în plus în acest sens.
Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite, de-a lungul timpului, în Forul lui Traian.
Foarte probabil, au fost făcute la comanda împaratului învingător, special pentru a-i împodobi forul.
Toate sunt însoțite de eticheta “prizonier dac”.
Sunt daci cu priviri semețe, cu o atitudine superioară de înțelepciune liniștită, fie tineri, fie mai bătrâni, fie nobili, fie daci de rând.
În galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se află un astfel de bust de nobil dac, ce depășește trei metri, cu tot cu soclu, dăltuit în marmură frigiană violacee cu vinișoare.
Turistii de toate neamurile se opresc impresionați si se fotografiază lângă sculptura cu numărul de inventar 1697, fara să știe al cui chip și suflet este închis în marmura prețioasă.
Dacă observăm cu atenție aceste statui, se poate remarca faptul că personajele sunt într-o pozitie extrem de demnă, normală, liniștită, de repaus, și nicidecum într-o poziție agitată, furioasă, umilitoare sau de frică.
Aceasta pozitie cu mainile împreunate (nu legate!) se poate vedea și azi la țăranii noștri.
Cand ceream voie să fotografiez în România, la sate, țărani în costumul popular, mi se răspundea “așteptați, vă rog”, își dregeau puțin hainele de pe ei, le scuturau puțin cu mana și – aici devine interesant – împreunau mainile în față, la nivelul pântecului, deci luau exact aceeași pozitie pe care o au statuile de daci.
Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, îl legau cu mâinile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mâinilor, cu cătușe (foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre), cu lanțuri.
Însă, în cazul dacilor, nici vorbă de așa ceva.
Aceasta pozitie cu mainile împreunate (nu legate!) se poate vedea și azi la țăranii noștri.
Cand ceream voie să fotografiez în România, la sate, țărani în costumul popular, mi se răspundea “așteptați, vă rog”, își dregeau puțin hainele de pe ei, le scuturau puțin cu mana și – aici devine interesant – împreunau mainile în față, la nivelul pântecului, deci luau exact aceeași pozitie pe care o au statuile de daci.
Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, îl legau cu mâinile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mâinilor, cu cătușe (foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre), cu lanțuri.
Însă, în cazul dacilor, nici vorbă de așa ceva.
- Au fost romanizați dacii ?
Dacia a fost ultima cucerită și prima abandonată de romani, durata șederii lor efective fiind de mai puțin de 150 de ani.
După victoria din anul 106, romanii stăpâneau doar Banatul, Oltenia și teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) rămânând in libertate.
Dobrogea fusese incorporată de timpuriu în Moesia Inferior.
Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutată pe Olt și Dunăre.
Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intenționa deja să abandoneze Dacia.
Chiar dacă se considera că părăsirea Daciei s-a făcut in vremea lui Aurelian, în anul 271, izvoarele susțin că Dacia fusese deja pierdută sub Gallienus, în anul 256, la o dată care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment încetează circulația monedelor romane și nu mai există inscripții.
Cât de naiv, sau mai degrabă RĂU INTENȚIONAT să fii, ca să crezi că, un popor atât de VECHI, mândru și viteaz și-ar fi abandonat LIMBA, OBICEIURILE și portul după doar 150 de ani de ocupație romană PE MAI PUȚIN DE 14% DIN TERITORIU?!...
O alta problemă care îi neliniștește pe cei ce vor să cerceteze, nu cu bună credință, istoria noastră o constituie unitatea incredibilă a limbii române.
Limba romana nu are dialecte.
Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte.
După victoria din anul 106, romanii stăpâneau doar Banatul, Oltenia și teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) rămânând in libertate.
Dobrogea fusese incorporată de timpuriu în Moesia Inferior.
Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutată pe Olt și Dunăre.
Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intenționa deja să abandoneze Dacia.
Chiar dacă se considera că părăsirea Daciei s-a făcut in vremea lui Aurelian, în anul 271, izvoarele susțin că Dacia fusese deja pierdută sub Gallienus, în anul 256, la o dată care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment încetează circulația monedelor romane și nu mai există inscripții.
Cât de naiv, sau mai degrabă RĂU INTENȚIONAT să fii, ca să crezi că, un popor atât de VECHI, mândru și viteaz și-ar fi abandonat LIMBA, OBICEIURILE și portul după doar 150 de ani de ocupație romană PE MAI PUȚIN DE 14% DIN TERITORIU?!...
O alta problemă care îi neliniștește pe cei ce vor să cerceteze, nu cu bună credință, istoria noastră o constituie unitatea incredibilă a limbii române.
Limba romana nu are dialecte.
Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte.
E de ajuns sa amintim că, in Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu se inteleg deloc cu cei din sud decât prin intermediul limbii literare, atât sunt de diferite între ele dialectele italienești.
Un sicilian și un lombard vorbesc practic două limbi diferite.
În Franța, Germania, chiar și Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferențiate, ba unele dialecte reclamă, în ultimul timp, statutul de limbă independentă, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. Ceea ce nu e cazul nici pe departe cu limba română.
Daca, însă, privim în urmă, orizontul se încețoșează: în provincia Dacia, unde ”istoricii” spun că a avut loc o romanizare intensă, iar limba dacilor ar fi dispărut, trebuia să se fi dezvoltat o cu totul altă limbă decât cea vorbită în teritoriul dacilor liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impună și unde limba geto-dacă a continuat să existe.
Cu alte cuvinte, dacii romanizați nu s-ar fi putut înțelege cu dacii liberi, or realitatea este complet și total diferită.
În fapt, lingviștii, atunci când vorbesc de apariția graiurilor, nu se întorc în timp înainte de sec. 11!
Pentru ei a existat doar o română comună unitară, pe care au numit-o si protoromână.
Însa nimeni nu se întreaba cum de această protoromână a fost atât de unitara în toate regiunile țării, în condițiile în care teritoriile romanizate trebuiau să evolueze lingvistic cu totul altfel decat cele neromanizate.
Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa și unde geto-dacii au trăit în libertate, să se vorbească aceeași limbă ca în Ardeal, unde a avut loc o intensă așa zisă romanizare?
Cum de nu exista nici macar o diferențiere dialectală, ci doar o serie de regionalisme și unele particularități de pronunție?
Un sicilian și un lombard vorbesc practic două limbi diferite.
În Franța, Germania, chiar și Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferențiate, ba unele dialecte reclamă, în ultimul timp, statutul de limbă independentă, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. Ceea ce nu e cazul nici pe departe cu limba română.
Daca, însă, privim în urmă, orizontul se încețoșează: în provincia Dacia, unde ”istoricii” spun că a avut loc o romanizare intensă, iar limba dacilor ar fi dispărut, trebuia să se fi dezvoltat o cu totul altă limbă decât cea vorbită în teritoriul dacilor liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impună și unde limba geto-dacă a continuat să existe.
Cu alte cuvinte, dacii romanizați nu s-ar fi putut înțelege cu dacii liberi, or realitatea este complet și total diferită.
În fapt, lingviștii, atunci când vorbesc de apariția graiurilor, nu se întorc în timp înainte de sec. 11!
Pentru ei a existat doar o română comună unitară, pe care au numit-o si protoromână.
Însa nimeni nu se întreaba cum de această protoromână a fost atât de unitara în toate regiunile țării, în condițiile în care teritoriile romanizate trebuiau să evolueze lingvistic cu totul altfel decat cele neromanizate.
Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa și unde geto-dacii au trăit în libertate, să se vorbească aceeași limbă ca în Ardeal, unde a avut loc o intensă așa zisă romanizare?
Cum de nu exista nici macar o diferențiere dialectală, ci doar o serie de regionalisme și unele particularități de pronunție?
- Au existat impărați romani de origine geto-dacă?
Nu știm, încă, foarte exact, ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea unei părți infime a Daciei de către romani.
Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, în decursul a doar un secol și jumatate.(!!!)
Totuși, amintirea lui Decebal a rămas foarte vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.
Dupa constituția lui Caracalla din 212, prin care toți cetățenii imperiului născuți liberi deveneau cetățeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetățean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie.
Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, în decursul a doar un secol și jumatate.(!!!)
Totuși, amintirea lui Decebal a rămas foarte vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.
Dupa constituția lui Caracalla din 212, prin care toți cetățenii imperiului născuți liberi deveneau cetățeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetățean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie.
Documentele epocii spun că dacul cel ambițios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr.
Se susținea că este un urmaș al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir.
Poate fi întru totul adevărat și, ceea ce nu se poate pune la indoială este originea dacică a lui Regalian.
În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia si Moesia.
Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană.
Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmaților, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui și îl învinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de proprii săi partizani, aliați cu roxolanii.
(surse NET)
Se susținea că este un urmaș al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir.
Poate fi întru totul adevărat și, ceea ce nu se poate pune la indoială este originea dacică a lui Regalian.
În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia si Moesia.
Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană.
Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmaților, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui și îl învinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de proprii săi partizani, aliați cu roxolanii.
(surse NET)
Comentarii
Trimiteți un comentariu