Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia sau Probojeni.
Denumirea Obrejenie provine din străvechiul cuvânt "obrejenie", semnificând o transformare, o schimbare.
În schimb, în limba greacă , denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare.
O altă denumire a sărbătorii -Probojani-, (de la verbul popular „probazi)", are sensul de a ocărî sau a certa.
Denumirea de Probojanii vine de la verbul popular a probăzi, care înseamnă a certa.
Acum se proboze(ceartă) frunza şi iarba, iarba nu mai creşte şi frunza se îngălbeneşte.
Odată cu încheierea ciclului patronat de Sântilie, vara începe „să se călătorească”, aşa cum anunţă Pintelei Călătorul.
Astfel, în ziua de 6 august dedicată Schimbării la Faţă a Domnului, se vorbeşte despre „întoarcerea codrului”, adică stagnarea din creştere.
Cu acest prilej codrul cântă de jale foarte frumos, dar nu-l pot auzi decât oamenii care sunt peste măsură de plăcuţi lui.
De acum, se schimbă fructele, care până la această vreme fuseseră veninoase şi apare prima dulceaţă a lor.
Acum se gustă poama nouă din rodul viilor, spunându-se ”boabă nouă în gura veche”.
Se crede că, în aceasta zi, nu e bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea sarbatoare.
Fetele sunt sfatuite să nu se pieptene în aceasăa zi, pentru pentru că n-o să le mai crească părul, aşa cum nu mai creşte nici iarba. Despre cine spală haine în această zi, se spune că va fi năpădit de păduchi şi ploşnite.
Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară, iar copiii ce îi vor naşte vor fi sănătoşi.
Potrivit tradiţiei, în ziua praznicului, este bine ca femeile însărcinate să se roage şi să respecte sărbătoarea: să nu spele rufe şi să nu se certe cu nimeni, pentru a avea o naştere uşoară. Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată.
În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă şi iarna va fi aspră, cu multă zăpadă.
Despre oamenii care nu-si văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune ca vor muri până la sfârșitul anului.
Se mai spune că în gospodăria celei care încalcă, totuşi, tradiţia şi spală rufe, se vor adăposti mii de insecte.
Se consideră că, până la această sărbătoare, trebuie terminat cositul şi făcutul fânului, pentru că se trec florile şi iarba îmbătrâneşte, diminuând calitatea furajelor.
Moşii de Pobrejenii aduc dezlegarea consumului pentru fructele de sezon - strugurii văratici, perele şi prunele - şi un nou gest de dăruire către strămoşi în aşteptarea recoltelor viitoare. Tot la început de Gustar se adunau - după acelaşi ritual care presupunea nuditate şi cumpătare - ultimele plante (şi fructe!) destinate tratării empirice a malariei şi virozelor.
Desigur, AȘA CUM S-A ÎNTÂMPLAT CU MAI TOATE SĂRBĂTORILE NOASTRE STRĂMOȘEȘTI, PRECREȘTINE , și peste, Obrejenia sau Probojeni s-a suprapus o sărbătoare creștină.
Conform Evangheliei Apostolul Matei, Iisus S-a arătat învăţăceilor lui celor mai de nădejde, Petru, Iacov şi Ioan, în splendoarea naturii sale dumnezeieşti, aceasta constituind a doua vestire a Patimilor: „Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina./ Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.” (Matei, 17: 2-3).
În această zi, se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart.
Pentru oameni este o zi a împăcării:
„Probajele le cred bătrânii nişte sfinte lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni.
Ca pedeapsă la un om pentru un rău ce-l face, sfintele îl proboză(ceartă) pe om şi, dacă omul nu se pocăia, trebuia să moară” ...
Orişicine are datoria să se poarte bine cu ai săi - copiii mai ales - să fie ascultători şi cuminţi, ca să nu fie proboziţi, ocărâţi sau mustraţi în această zi, căci altfel, vor fi proboziţi tot anul”.
Observăm că funcţionează şi aici atracţia paronimică, verbul „a probozi” (= a mustra, a dojeni, a ocărî) având tot un ascendent lexical cu sensul arhaic şi regional de „a se vesteji, a se ofili”.
De asemenea, dupa cum spun etnologii maramureseni, de acum nu se mai doarme afara pentru ca vremea se răceste și,
"Numa' atâta-i vara, vară/ Până-i patu' mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută."
Prin credinţele care o însoţesc decriptându-i sensurile această sărbătoare se defineşte ca o zi a despărţirilor și a schimbărilor: vegetaţia se transformă, începe să se ofilească, berzele şi cocorii pornesc în călătoria spre alte tărâmuri, gângăniile şi şerpii caută ascunzişuri subpământene, iar apele se răcesc.
Imitând natura, cei care „aveau dor (durere, n.n.) de ochi se uită după berze, ca dorul să se ducă cu ele”, iar babele ştiutoare descântau de urât şi de despărţit „zicând să se despartă cineva de o fiinţă iubită şi să plece cum pleacă berzele” .
Din vremuri îndepărtate, în tradiţia populară, probajele erau considerate fiinţe sfinte, desemnate de Dumnezeu să facă dreptate oamenilor care sunt năpăstuiţi de semenii lor.
Cel care a făcut rău unei persoane din anturaj trebuie să-şi ceară iertare în această zi; în caz contrar, răufăcătorul va fi pedepsit de probaje.
Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor ; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.
În această zi se culeg ultimele plante de leac, care vor avea puteri vindecătoare.
(diverse surse de pe internet)
Comentarii
Trimiteți un comentariu