- ŢĂRANII SUNT SFINŢI -
Am spus și mai demult că obiectele de port tradiţional românesc nu sunt îmbrăcăminte, ci odăjdii.
Astăzi vin şi completez: ţăranii sunt sfinţi.
Aşa, cruzi, bătăuşi, criminali de prea multe ori, beţivi (CINE ȘI CE I-O FI DETERMINAT SĂ DEVINĂ AȘA?!...)– ȚĂRANII sunt sfinţi.
Sunt sfinţi nu prin ceea ce fac, unde sunt şi ei păcătoşi ca toţi oamenii, ci prin ceea ce sunt.
Dintre toate felurile de oameni câţi sunt pe lume, de toate profesiile, singur ţăranul, a păstrat legătura directă, nemijlocită, dintre el şi materia primă din care a fost făcut: pământul.
Şi asta neîntrerupt, de la începutul lumii, de la primul om născut pe cale naturală, până mai adineauri, la părinţii noştri.
Ţăranul nu are alt interlocutor decât pământul.
Pe el îl ară, îl sapă, îl îngraşă ca pe o fiinţă, îl pliveşte de buruienile care-l înăbuşă.
Iar pământul îi dă tot, dar absolut tot de ce are nevoie pentru a trăi.
Ţăranul nu ia nimic din altă parte, nu „importă” nimic, ia totul din pământul pe care l-a lucrat.
În clipa din urmă, când e să-i primească la el, pe nimeni nu-l cunoaşte mai bine pământul decât pe ţăran.
Țăranul respectă și dobitoacele pe care le crește lângă casa lui, așa cum respectă și întreaga NATURĂ, devenind astfel parte integrantă din ea...
De remarcat: de-a lungul atâtor sute şi mii de ani nu a existat ţăran ateu.
Fiind indisolubil legat de NATURĂ, respectându-i cu sfințenie LEGILE NESCRISE, țăranul ȘTIE și SIMTE că ”ADEVĂRUL ESTE DINCOLO DE NOI”...
Mă cutremură gândul că ţăranul ar putea dispare.
Ni s-ar rupe, deci, acel lanţ (lanţ ADN) prin care eram legaţi de primii oameni prin întâiul lor născut care era „lucrător de pământ” (Facerea 4,2).
Lanţ care de-a lungul vremurilor a fost asigurat de ţărani, cu tot greul pe care această menire li l-a dat să-l poarte.
Noi, mult prea puțini, din păcate, cei care pe aici, încă îl mai arătăm pe ţăran, mai depănăm amintiri despre el, mai evocăm un obicei al lui, că ne dăm seama, că nu, o facem ca să-l ademenim să mai întârzie măcar un pic, să nu plece.
Poate-poate, cu dragostea noastră nerostită mereu, dar atât de înflăcărată, îl vom îndupleca să rămână.
(cu DACIA EDENICA)
Astăzi vin şi completez: ţăranii sunt sfinţi.
Aşa, cruzi, bătăuşi, criminali de prea multe ori, beţivi (CINE ȘI CE I-O FI DETERMINAT SĂ DEVINĂ AȘA?!...)– ȚĂRANII sunt sfinţi.
Sunt sfinţi nu prin ceea ce fac, unde sunt şi ei păcătoşi ca toţi oamenii, ci prin ceea ce sunt.
Dintre toate felurile de oameni câţi sunt pe lume, de toate profesiile, singur ţăranul, a păstrat legătura directă, nemijlocită, dintre el şi materia primă din care a fost făcut: pământul.
Şi asta neîntrerupt, de la începutul lumii, de la primul om născut pe cale naturală, până mai adineauri, la părinţii noştri.
Ţăranul nu are alt interlocutor decât pământul.
Pe el îl ară, îl sapă, îl îngraşă ca pe o fiinţă, îl pliveşte de buruienile care-l înăbuşă.
Iar pământul îi dă tot, dar absolut tot de ce are nevoie pentru a trăi.
Ţăranul nu ia nimic din altă parte, nu „importă” nimic, ia totul din pământul pe care l-a lucrat.
În clipa din urmă, când e să-i primească la el, pe nimeni nu-l cunoaşte mai bine pământul decât pe ţăran.
Țăranul respectă și dobitoacele pe care le crește lângă casa lui, așa cum respectă și întreaga NATURĂ, devenind astfel parte integrantă din ea...
De remarcat: de-a lungul atâtor sute şi mii de ani nu a existat ţăran ateu.
Fiind indisolubil legat de NATURĂ, respectându-i cu sfințenie LEGILE NESCRISE, țăranul ȘTIE și SIMTE că ”ADEVĂRUL ESTE DINCOLO DE NOI”...
Mă cutremură gândul că ţăranul ar putea dispare.
Ni s-ar rupe, deci, acel lanţ (lanţ ADN) prin care eram legaţi de primii oameni prin întâiul lor născut care era „lucrător de pământ” (Facerea 4,2).
Lanţ care de-a lungul vremurilor a fost asigurat de ţărani, cu tot greul pe care această menire li l-a dat să-l poarte.
Noi, mult prea puțini, din păcate, cei care pe aici, încă îl mai arătăm pe ţăran, mai depănăm amintiri despre el, mai evocăm un obicei al lui, că ne dăm seama, că nu, o facem ca să-l ademenim să mai întârzie măcar un pic, să nu plece.
Poate-poate, cu dragostea noastră nerostită mereu, dar atât de înflăcărată, îl vom îndupleca să rămână.
(cu DACIA EDENICA)
Comentarii
Trimiteți un comentariu