-=- RUSALIILE sau MOȘII DE VARĂ -=-

În legendele româneşti există ielele, fiinţe supranaturale cu puteri magice. 

Rusaliile sunt, în credința populară, spiritele morților, numite în popor iele sau zâne rele.

 Ielele în folclorul românesc sunt făpturi feminine supranaturale cu puteri magice şi cu mare putere de seducţie, locuind în văzduh, în păduri sau peşteri, în munţi, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare pure.

Se crede că apar mai ales noaptea, la lumina Lunii, rotindu-se în horă în locuri retrase. 
Fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creşte pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite. 
 Ele pot zbura fără aripi, şi se pot deplasa cu viteze fabuloase, pacurgând nouă mări şi nouă ţări într-o noapte. 

„Sunt răpiţi şi dispar fără urmă toţi cei care au reuşit să înveţe să cânte cântecele ielelor.” 
Au uneori un rol răzbunător, conferit „sau de Dumnezeu, sau de diavol”; cei pedepsiţi „sunt ridicaţi în vârtejuri, apoi chinuiţi şi smintiţi”. 

Întrucât Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbatoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Nicolae Densuşianu considera că ielele sunt duhuri cu chip de femeie, umblând noaptea, jucând şi dansând. 

Pe locul unde trec nu mai creşte iarba, rămâne o potcoavă de iarbă roşie, se înnegreşte iarba în formă de cerc. 
Ielele vin pe sus, cu lăutari, îndeosebi cu cimpoieri, au lumânări aprinse şi joacă în pomi. 
Dacă întâlnesc în calea lor oameni, îi poartă prin aer de rămân neoameni pe viaţă. 

 După B. P. Haşdeu, ielele beau noaptea apă de prin fântâni şi pe oricine va bea după dânsele îl pocesc. 

Dimitrie Cantemir, în “Descriptio Moldaviae” (1716), numea ielele „nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoşi”. 

 Aceste exemple sunt luate din folclorul românesc; ele pot continua cu multe alte tradiţii, de la noi sau din alte ţări, despre zâne, vâlve, rusalii, rusalce, nimfe, ca şi despre nenumărate alte spirite feminine ale nopţii. 

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiția că aceste spirite stau pe lângă izvoare și pot, prin cântecele lor, să ia mințile oamenilor și să-i îmbolnăvească. 

Boala seamănă, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului călușarilor.

Obiceiul călușarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut astăzi mai ales în localitățile Conțești, Lisa, Năsturelu, Bragadiru și Zimnicea. 

Bătrânii satelor cred că, dacă ești bolnav, de Rusalii te poti face bine după ce vătaful calușarilor trece cu pasul peste tine. 

În Oltenia, grupuri de câte șapte-opt călușari merg din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă și sare.

De Rusalii, Cincizecimea sau Pogorârarea Sfântului Duh, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, sunt prăznuite la 50 de zile de la Înalțarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută și ca ziua întemeierii Bisericii creștine, când s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni.