-=- SĂ CINSTIM și, mai ales, SĂ CUNOAȘTEM ADEVĂRATA ISTORIE A NEAMULUI NOSTRU STRĂVECHI, partea a VI-a -=-
- TITANII și GIGANȚII -
(partea a VI-a)
(România Megalitică)
Legendele străvechi ale românilor.
Într-o localitate din judetul Dolj s-au desoperit, nu demult, oasele unui elefant preistoric, vechi de mai bine de două milioane de ani.
Fosta cariera de pietriș unde s-a facut ciudata descoperire a fost transformată de către localnici într-un lac, dar nu toți au fost de acord cu asta.
Unii cred ca astfel va fi tulburat somnul uriașilor și că aceștia se vor trezi să-i pedepsească.
Zona era oricum cunoscută pentru fenomenele inexplicabile: lumini ciudate si zgomote stranii tulbură dintotdeauna liniștea bieților oameni.
Bătrânii cunosc multe legende, transmise de mii de ani, din gură-n gură, din generație-n generație, despre oamenii uriași care au vietuit aici, în străvechime:
“Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niște balauri zburători, niște uriași.
Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au decis să rămână.
Și au avut grijă uriașii și de oameni și de dobitoace.
Și toată lumea trăia în pace și în armonie.
Până când unul dintre ei a descoperit că din strugurii pe care ei îi mâncau, se putea face o licoare bună de băut.
Atunci se spune că a fost descoperit vinul, dar odată cu el s-a terminat și buna înțelegere.
Uriașii se îmbătau și se luptau între ei, își făceau rău unul altuia și împreună le făceau rău oamenilor, care se așezaseră în ținutul lor.
Strigătele de disperare ale oamenilor au fost auzite de
Bunul Dumnezeu, care a trimis un înger de-al Său să le curme suferința. Iar îngerul, după ce i-a luat pe oameni și i-a pus pe cel mai înalt munte, a scufundat ținutul cu tot cu uriași, de nu a mai rămas în viață nici unul. De atunci stăpânesc oamenii aici”.
Asa suna legenda…
Un pescar amator spune ca a trăit o experiență înfricoșătoare, care l-a determinat să nu mai arunce undița în “lacul uriașilor”: “Din lac răzbat tot felul de zgomote ciudate, de ți se face pielea de găină. Se aud lovituri ca într-o poartă imensă, metalică”.
Cine si de ce lovește poarta de sub lac, sau ce fel de poartă e aceea, nu se știe. Sau oamenii nu vor sa știe…
Din timpul celui de-al doilea război mondial mai circulă o istorie menită să-i îndemne la prudență, dupa cum spune un alt localnic: “Țiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, că prin anii`40 – 41 ar fi fost descoperit în zona o jumătate de craniu imens.
Oamenii spuneau că ar fi fost al unuia din uriașii de pe vremuri. A venit un neamț de la București și l-a ridicat.
Bunicul spunea că numai ochii erau așa, ca, de vreo 20–30 cm si că după dinți nu părea a fi de animal.
Au încărcat craniul pe un camion și l-au trimis în... Germania.
Se zicea că Hitler credea în lucruri de felul ăsta și era convins că va descoperi un secret mare prin care să stăpânească lumea”.
În dreptul orașului Brăila, chiar în mijlocul Dunării, la o adâncime de circa doi metri, există urmele încă necercetate ale unei construcții stranii.
Ani de zile barcagiii s-au ferit de locul respectiv, pentru că, spuneau ei, o forță malefică trăgea în adâncuri oamenii, cu tot cu bărci.
Ciudata construcție este cunoscută de localnici ca fiind
Podul Uriașilor.
Nimeni nu știe nici cine și nici pentru ce anume a construit podul.
Unii istorici presupun că a fost făcut de romani pentru a putea trece cu usurința Dunărea, către cetatea Troesmis (Iglita, n.a.). Dar două argumente spulberă ipoteza asta.
În primul rând, costurile nu justificau o astfel de construcție, cetatea neavând o importanță strategică deosebită.
În al doilea rând, în urma cu 2.000 de ani, adâncimea și furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toată tehnica arhitecților antici.
Abaterea Dunării nu este posibilă nici astăzi în acel loc.
Cât despre o construcție făcută direct sub apa, nici nu încape discuție!
Și atunci, cine a construit, totuși, Podul Uriașilor?
În ce privește cronicile istorice, într-una singură este amintit acest pod, devenit vizibil pentru puțină vreme în urmă cu circa două secole când, din cauza secetei, apele Dunării au scăzut enorm, aducând la suprafață urmele straniei lucrări.
De altfel, puțini sunt și localnicii care, la ora actuala, mai știu de existența ruinelor.
Cu toate acestea, din când în când, cei care trec prin zona respectivă, susțin că aud gemete din adâncuri.
Cei care cunosc legenda afirmă că spiritele uriașilor ar păzi în continuare podul pe care l-au construit și imensa comoară îngropată undeva, pe fundul Dunării.
Oricum, între legendă si adevăr e o adâncime de doar … doi metri!
(romaniamegalitica.blogspot.com)
- VA URMA -
(partea a VI-a)
(România Megalitică)
Legendele străvechi ale românilor.
Într-o localitate din judetul Dolj s-au desoperit, nu demult, oasele unui elefant preistoric, vechi de mai bine de două milioane de ani.
Fosta cariera de pietriș unde s-a facut ciudata descoperire a fost transformată de către localnici într-un lac, dar nu toți au fost de acord cu asta.
Unii cred ca astfel va fi tulburat somnul uriașilor și că aceștia se vor trezi să-i pedepsească.
Zona era oricum cunoscută pentru fenomenele inexplicabile: lumini ciudate si zgomote stranii tulbură dintotdeauna liniștea bieților oameni.
Bătrânii cunosc multe legende, transmise de mii de ani, din gură-n gură, din generație-n generație, despre oamenii uriași care au vietuit aici, în străvechime:
“Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niște balauri zburători, niște uriași.
Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au decis să rămână.
Și au avut grijă uriașii și de oameni și de dobitoace.
Și toată lumea trăia în pace și în armonie.
Până când unul dintre ei a descoperit că din strugurii pe care ei îi mâncau, se putea face o licoare bună de băut.
Atunci se spune că a fost descoperit vinul, dar odată cu el s-a terminat și buna înțelegere.
Uriașii se îmbătau și se luptau între ei, își făceau rău unul altuia și împreună le făceau rău oamenilor, care se așezaseră în ținutul lor.
Strigătele de disperare ale oamenilor au fost auzite de
Bunul Dumnezeu, care a trimis un înger de-al Său să le curme suferința. Iar îngerul, după ce i-a luat pe oameni și i-a pus pe cel mai înalt munte, a scufundat ținutul cu tot cu uriași, de nu a mai rămas în viață nici unul. De atunci stăpânesc oamenii aici”.
Asa suna legenda…
Un pescar amator spune ca a trăit o experiență înfricoșătoare, care l-a determinat să nu mai arunce undița în “lacul uriașilor”: “Din lac răzbat tot felul de zgomote ciudate, de ți se face pielea de găină. Se aud lovituri ca într-o poartă imensă, metalică”.
Cine si de ce lovește poarta de sub lac, sau ce fel de poartă e aceea, nu se știe. Sau oamenii nu vor sa știe…
Din timpul celui de-al doilea război mondial mai circulă o istorie menită să-i îndemne la prudență, dupa cum spune un alt localnic: “Țiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, că prin anii`40 – 41 ar fi fost descoperit în zona o jumătate de craniu imens.
Oamenii spuneau că ar fi fost al unuia din uriașii de pe vremuri. A venit un neamț de la București și l-a ridicat.
Bunicul spunea că numai ochii erau așa, ca, de vreo 20–30 cm si că după dinți nu părea a fi de animal.
Au încărcat craniul pe un camion și l-au trimis în... Germania.
Se zicea că Hitler credea în lucruri de felul ăsta și era convins că va descoperi un secret mare prin care să stăpânească lumea”.
În dreptul orașului Brăila, chiar în mijlocul Dunării, la o adâncime de circa doi metri, există urmele încă necercetate ale unei construcții stranii.
Ani de zile barcagiii s-au ferit de locul respectiv, pentru că, spuneau ei, o forță malefică trăgea în adâncuri oamenii, cu tot cu bărci.
Ciudata construcție este cunoscută de localnici ca fiind
Podul Uriașilor.
Nimeni nu știe nici cine și nici pentru ce anume a construit podul.
Unii istorici presupun că a fost făcut de romani pentru a putea trece cu usurința Dunărea, către cetatea Troesmis (Iglita, n.a.). Dar două argumente spulberă ipoteza asta.
În primul rând, costurile nu justificau o astfel de construcție, cetatea neavând o importanță strategică deosebită.
În al doilea rând, în urma cu 2.000 de ani, adâncimea și furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toată tehnica arhitecților antici.
Abaterea Dunării nu este posibilă nici astăzi în acel loc.
Cât despre o construcție făcută direct sub apa, nici nu încape discuție!
Și atunci, cine a construit, totuși, Podul Uriașilor?
În ce privește cronicile istorice, într-una singură este amintit acest pod, devenit vizibil pentru puțină vreme în urmă cu circa două secole când, din cauza secetei, apele Dunării au scăzut enorm, aducând la suprafață urmele straniei lucrări.
De altfel, puțini sunt și localnicii care, la ora actuala, mai știu de existența ruinelor.
Cu toate acestea, din când în când, cei care trec prin zona respectivă, susțin că aud gemete din adâncuri.
Cei care cunosc legenda afirmă că spiritele uriașilor ar păzi în continuare podul pe care l-au construit și imensa comoară îngropată undeva, pe fundul Dunării.
Oricum, între legendă si adevăr e o adâncime de doar … doi metri!
(romaniamegalitica.blogspot.com)
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu