Făuritor al primei uniri politice a românilor, erou de epopee al luptelor pentru neatârnare și libertate, Mihai Viteazul s-a născut în anul 1558.
De puţine ori i-a fost dat istoriei sa aibă atâtea împliniri de slavă, atâtea fapte de vitejie, atâtea evenimente cu adânci urme câte aveau sa fie în timpul lui “Io Mihail voievod…domn al Ţării Românesti, al Ardealului si a toata Ţara Moldovei”.
Excelent instruit (cunoștea greaca, turca), energic, perseverent, Mihai s-a îndeletnicit în tinereţe cu treburi de negoț.
A ocupat, în același timp, din ce în ce mai înalte funcţii dregătoreşti: bănişor de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, mare agă, ban al Craiovei.
Promiţând credinţă turcilor şi plata datoriilor înaintaşilor săi, Mihai a fost numit domnitor în 1593.
Dar încă de atunci, Mihai avea alte planuri, iar imprejurările politice s-au dovedit a fi favorabile planurilor sale.
Criza internă provocată de moartea sultanului Soliman cel Mare, precum şi victoria Spaniei şi Veneţiei asupra flotei turceşti de la Lepanto, 1571, au slăbit tăria Imperiului Otoman.
În Europa s-a constituit o alianţă antiotomană și în cele din urmă, Mihai a fost de acord să participe.
Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).
Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia.
Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
Războiul antiotoman a început in 13 noiembrie 1594.
În acea zi, Mihai a infrânt corpul de oaste turcă aflat la Bucureşti si a osândit la moarte pe reprezentanţii sultanului veniti pentru strângerea birului.
Trupele domnitorului au lovit apoi garnizoanele otomane de la Dunăre și au obţinut la începutul anului următor, la Putineiu, la Stănești, la Șerpătești, victorii importante asupra oştilor de represiune turco-tătare.
Succesele românilor au obligat otomanii sa trimită oaste puternică pentru a-l pedepsi pe Mihai pentru că a cutezat să se impotrivească puterii Otomane.
Lupta a avut loc la Calugăreni în 13/23 august 1595, într-o zonă mlăștinoasă a râului Neajlov.
Mihai a obținut o stralucită și epocală victorie.
“Astfel fu acea vrednică, de o neștearsă aducere aminte, zi de bătaie de la Calugăreni, în care românii scriseră cu sabie și cu sânge pagina cea mai stralucită din analele lor.
De zece ori mai putin numeroşi decât duşmanii, ei câştigară asupra-le o biruinţă strălucită şi avură gloria de a învinge un general până atunci neînvins.
Munteni, moldoveni si ardeleni, soldaţi şi căpitani, se luptară toţi ca nişte eroi. Dar cinstea cea mai mare a biruinţei se cuvine cu tot dreptul viteazului domnitor” (Nicolae Balcescu).
Desi biruitor, Mihai s-a retras în munși în așteptarea ajutoarelor.
Sigismund Batory, principele Transilvaniei și domnitorul Moldovei, Stefan Răzvan, i-au venit în sprijin.
Întărindu-și oștirea, Mihai Viteazul a eliberat Târgoviștea și, la Giurgiu, a obţinut o a doua mare victorie (octombrie 1595).
După noi victorii obținute la Nicopole, Vidin și Cladova, Mihai a încheiat în 1598 pace cu turcii.
În schimbul unei sume anuale de bani, aceştia se obligau să nu se amestece în treburile interne ale Ţării Românesti.
La 28 octombrie 1599, la Șelimbar, în preajma Sibiului,
Mihai Viteazul a înfrânt pe noul principe al Transilvaniei, aliatul turcilor, cardinalul Andrei Bathory.
La câteva zile dupa aceasta noua izbandă, Dieta convocată la Alba-Iulia l-a recunoscut pe Mihai Viteazul, principe.
Prima etapă a actului istoric al Unirii Țărilor Române a fost astfel înfăptuită.
La începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movilă, care era ostil domnitorului muntean, din Moldova.
În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austriei.
Astfel, contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul.
Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii.
Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.
Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune.
Marea înfăptuire a lui Mihai Viteazul a stârnit, însă, repede, duşmănii aprige.
Existau conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.
Nobilimea transilvăneană, sprijinită de habsburgi s-a răsculat în toamna lui 1600, iar la Mirăslău oștile domnitorului sunt înfrânte de trupele magnaţilor locali, aliate cu cele conduse de generalul imperial Gheoghe Basta şi astfel pierde Ardealul.
În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone.
Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă (1600-1601).
După aceste evenimente Mihai Viteazul pleacă la Praga, la împăratul habsburgilor Rudolf al II- lea, pe care îl convinge să îl sprijine.
În 3 august 1601, la Guruslău, a avut loc o prima victorie împotriva trupelor principelui Transilvaniei Sigismund Bathory, întărite cu câteva steaguri de oaste trimise de Ieremia Movila şi de turci.
Dupa aceasta victorie, cucerirea Transilvaniei şi reeditarea evenimentelor care duseseră la unirea politică a romanilor erau, acum, din nou, un fapt pe deplin posibil.
În zorii zilei de 9/19 august 1601, pe când Mihai Viteazul si vitejii lui se aflau pe Câmpia-Turzii, acesta a fost asasinat de un grup de mercenari valoni din oastea austriacă, la ordinul generalului austriac Basta, aliatul său.(!)
Pe lespedea de piatră amormântului său, de la Mănăstirea Dealu stă scris:
„Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.”
Luându-i viaţa prin trădare, duşmanii nu i-au putut lua însă meritul şi cinstea marilor lui izbânzi.
Înfruntarea puhoiului otoman şi salvarea ţării prin victorioase lupte pentru neatârnare, au adus eroului român preţuirea întregii Europe.
“Dacă a fost vreodata un principe demn de glorie pentru faptele istorice săvârșite de el, acesta este domnul Mihai, principele romanilor”–scria într-un periodic din Roma anului 1600.
”Mihai Viteazul a înfăptuit prima Mare Unire, care şi acum după mai mult de 4 veacuri se distinge cu deosebire.
Când el e din poporul mieu… când el a încurajat pentru totdeauna cu strălucire numele nostru şi l-a buciumat în lumea largă… când printr-însul s-a săvârşit…uimitoarea minune a strângerii noastre laolaltă sub acelaşi steag de biruinţă…cum aş putea să nu închin prinosul smeritei mele iubiri Străbunului!” (Nicolae Iorga).
Comentarii
Trimiteți un comentariu