= CREDINȚA GETO-DACILOR =
Geto-dacii, fiind PANTEIȘTI, știau că Dumnezeu este manifest în toate câte sunt pe lume, de aceea poate, au fost etichetați ca fiind ...politeiști.
Geții cunoșteau că fiecare manifestare materială este animată de câte o scânteie din ACELAȘI Dumnezeu, dar asta nu-i împiedeca să atribuie nume diverse acestor manifestări ale Divinului...
De aici impresia de politeism.
Numai că... ei știau și că TOTUL ESTE INTERCONECTAT, CĂ SUNTEM INDISOLUBIL LEGAȚI CU TOT CEEA CE EXISTĂ ȘI CĂ ORICE ACȚIUNE, A ORICUI, ARE LA UN MOMENT DAT UN EFECT ȘI ASUPRA ÎNTREGULUI: LEGEA CAUZEI ȘI A EFECTULUI....
Din această cauză ei respectau, iubeau și ocroteau NATURA sub toate manifestările ei, încercând mereu să se afle în deplină ARMONIE cu ea...
Așa s-au născut și LEGILE BELAGINE- LEGILE FRUMOASE, legi ce guvernau viața străbunilor noștri și de la care ei nu se abăteau deloc.
Ceea ce i-a făcut însă, pe geto-daci, să fie neînfricați a fost credința lor în NEMURIRE.
Ei aflaseră deja că NIMIC NU SE PIERDE ȘI NIMIC NU SE CÂȘTIGĂ ÎN UNIVERS și că ÎNTREGUL tinde, NATURAL, spre perfecțiune și spre autoperfecționare...
Ei știau că acest lucru se aplică și pentru spiritetele omenești și că viețile oamenilor sunt de fapt lecții dure, învățate de sufletele lor...
Iată de ce geții plângeau la nașteri și se bucurau la moartea semenilor lor.
Un autor antic, Pomponius Mela, ne vorbește în acest mod despre credințele pelasgo-traco-geto-dacilor:
„Unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alții socotesc că, deși unele nu se vor mai întoarce, ele totuși nu se sting, ci merg în locuri mai fericite.
De aceea la geto-daci sunt deplânse nașterile și jeliți nou-născuții, dar, dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte, prin cânt și joc”. (”Descrierea Pământului”)
Așa cum remarca și Pitagora, geții (dacii) aveau o înțelepciune specială, înțelepciune care a născut și credința lor în nemurirea sufletului:
“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt nesfârșite, toate câmpurile sunt commune. Și, dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” (”Legile morale și politice”)
Iată cum se cred nemuritori geții:”, ne spune și Herodot:
„Ei cred că nu mor și că cel care dispare din lumea nostră se duce la Zeul Zalmoxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis”. (”Istorii”)
Geto-dacii, fiind PANTEIȘTI, știau că Dumnezeu este manifest în toate câte sunt pe lume, de aceea poate, au fost etichetați ca fiind ...politeiști.
Geții cunoșteau că fiecare manifestare materială este animată de câte o scânteie din ACELAȘI Dumnezeu, dar asta nu-i împiedeca să atribuie nume diverse acestor manifestări ale Divinului...
De aici impresia de politeism.
Numai că... ei știau și că TOTUL ESTE INTERCONECTAT, CĂ SUNTEM INDISOLUBIL LEGAȚI CU TOT CEEA CE EXISTĂ ȘI CĂ ORICE ACȚIUNE, A ORICUI, ARE LA UN MOMENT DAT UN EFECT ȘI ASUPRA ÎNTREGULUI: LEGEA CAUZEI ȘI A EFECTULUI....
Din această cauză ei respectau, iubeau și ocroteau NATURA sub toate manifestările ei, încercând mereu să se afle în deplină ARMONIE cu ea...
Așa s-au născut și LEGILE BELAGINE- LEGILE FRUMOASE, legi ce guvernau viața străbunilor noștri și de la care ei nu se abăteau deloc.
Ceea ce i-a făcut însă, pe geto-daci, să fie neînfricați a fost credința lor în NEMURIRE.
Ei aflaseră deja că NIMIC NU SE PIERDE ȘI NIMIC NU SE CÂȘTIGĂ ÎN UNIVERS și că ÎNTREGUL tinde, NATURAL, spre perfecțiune și spre autoperfecționare...
Ei știau că acest lucru se aplică și pentru spiritetele omenești și că viețile oamenilor sunt de fapt lecții dure, învățate de sufletele lor...
Iată de ce geții plângeau la nașteri și se bucurau la moartea semenilor lor.
Un autor antic, Pomponius Mela, ne vorbește în acest mod despre credințele pelasgo-traco-geto-dacilor:
„Unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alții socotesc că, deși unele nu se vor mai întoarce, ele totuși nu se sting, ci merg în locuri mai fericite.
De aceea la geto-daci sunt deplânse nașterile și jeliți nou-născuții, dar, dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte, prin cânt și joc”. (”Descrierea Pământului”)
Așa cum remarca și Pitagora, geții (dacii) aveau o înțelepciune specială, înțelepciune care a născut și credința lor în nemurirea sufletului:
“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt nesfârșite, toate câmpurile sunt commune. Și, dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” (”Legile morale și politice”)
Iată cum se cred nemuritori geții:”, ne spune și Herodot:
„Ei cred că nu mor și că cel care dispare din lumea nostră se duce la Zeul Zalmoxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis”. (”Istorii”)
Comentarii
Trimiteți un comentariu