-=- Serial: DOVEZI ALE IDENTITĂȚII NOASTRE MULTIMILENARE : ” Tăbliţele de la Sinaia” (9) -=- (autor CONSTANTIN OLARIU)
-- TĂBLIȚELE DE LA SINAIA --
(9)
(autor CONSTANTIN OLARIU)
Sânzienele, sărbătoarea neamului geților la 24 iunie, este o împlinire a vegetației ajunsă în pârg.
Bobul de grîu se umple, fructele se formează, plantele de leac sunt bune de strâns pentru tămăduire.
La această dată, spune tradiția geților(rumunilor), că prin poarta veşniciei marile energii creatoare curg pe pamânt, aducînd Lumina și Viața.
Este marea revărsare a creației de început unde omul și natura sunt uniți prin credință în sfânta cruce si a respectului pentru cei ce vor veni.
Numele sarbatorii vine din cuvintele Sân ca duh al naşterii si regenerării naturii, precum și a neamului omenesc, sau Sfânt după vorbirea veche și cuvântul Zien, duhul protector al căsniciei, fertilității, vegetației și al sănătății mintale la geti, dar și la emeși(sumerieni).
În această zi femeile măritate se prind într-o horă ca simbol al darului fertilității neamului geților și a nemuririi spiței lor pe aceste meleaguri.
Feciorii fac roți mari din paie cărora le dau foc și le aruncă în vale ca simbol al curgerii implacabile a destinului(roata vieții) în nemurire.
Îngerii de pe tăblițele geților țin în mâna roata vieții pe care soarta a hărăzit-o fiecărui individ.
Cu aceasta dată încep sărbătorile de vară şi care sunt legate direct de solstițiu pentru că neamul nostru, fiind sedentar, avea toată existența legată de energiile dătătoare de viață ale soarelui.
La partea opusă avem ziua de 24 decembrie legată de solstițiul de iarnă cu care încep sărbătorile de iarnă.
Din iunie până în decembrie lumina zilei scade, vegetația se împuținează și miracolul vieții, ca dar al creației, trece în așteptarea rece a nemorții.
În noaptea de 24 decembrie în vechiul cult străbun al crucii(mult anterior creștinismului), oamenii erau chemați să vină să ia Lumina care s-a născut(ziua începe să crească) ca dovadă că va începe un nou ciclu al vieții.
Sărbătoarea aceasta dovedeşte că suntem aici înrădăcinați de peste 6.000 de ani, iar dacă ne-am păstrat tradiția religioasă și culturală cu atâta îndârjire, cu certitudine că nici limba nu am uitat-o așa cum o dovedește chiar numele ei!
În religia geților sfânta(ul) Zoe nu se identifica cu luna de pe cer, pentru că în scrierile de pe tăblițe ei folosesc termenul de loneo sau luno pentru corpul ceresc.
Duhurile din mitologia emes(sumeriană) avea mai multe apelative, iar Zoen mai era invocat și cu numele de Sara, cu sensul de rasărit al lunii.
În onomastica noastra avem prenumele Sânzian pentru băieți şi Sânziana pentru fete!
Religia neamului nostru străbun, dar și al emeșilor-sumerieni era o religie solară, dar nu idolatrică, ci bazată pe entități spiritual-energetice/duhuri, justificând lipsa statuilor de cult în ambele culturi.
Religiile au în ritual Apa Vieții ca formă materială de nemurire, îngerul păzitor și oastea de îngeri, iar ca simbol al sacrului este crucea cu brațele egale înscrisă în cerc sau liberă şi steaua cu șase colțuri sau șase raze așa cum apare în lăcaşul religios de la Șinca Mare.
Rădăcina comună a religiei emeșilor şi geților este dată şi de folosirea cuvintelor Lam si A-ngi-a/angea în ambele limbi cu sensul de înger chiar daca între ele există o distanță în timp de peste 2.000 de ani și o distanță de 2.000 km în spațiu!
- VA URMA -
(9)
(autor CONSTANTIN OLARIU)
Sânzienele, sărbătoarea neamului geților la 24 iunie, este o împlinire a vegetației ajunsă în pârg.
Bobul de grîu se umple, fructele se formează, plantele de leac sunt bune de strâns pentru tămăduire.
La această dată, spune tradiția geților(rumunilor), că prin poarta veşniciei marile energii creatoare curg pe pamânt, aducînd Lumina și Viața.
Este marea revărsare a creației de început unde omul și natura sunt uniți prin credință în sfânta cruce si a respectului pentru cei ce vor veni.
Numele sarbatorii vine din cuvintele Sân ca duh al naşterii si regenerării naturii, precum și a neamului omenesc, sau Sfânt după vorbirea veche și cuvântul Zien, duhul protector al căsniciei, fertilității, vegetației și al sănătății mintale la geti, dar și la emeși(sumerieni).
În această zi femeile măritate se prind într-o horă ca simbol al darului fertilității neamului geților și a nemuririi spiței lor pe aceste meleaguri.
Feciorii fac roți mari din paie cărora le dau foc și le aruncă în vale ca simbol al curgerii implacabile a destinului(roata vieții) în nemurire.
Îngerii de pe tăblițele geților țin în mâna roata vieții pe care soarta a hărăzit-o fiecărui individ.
Cu aceasta dată încep sărbătorile de vară şi care sunt legate direct de solstițiu pentru că neamul nostru, fiind sedentar, avea toată existența legată de energiile dătătoare de viață ale soarelui.
La partea opusă avem ziua de 24 decembrie legată de solstițiul de iarnă cu care încep sărbătorile de iarnă.
Din iunie până în decembrie lumina zilei scade, vegetația se împuținează și miracolul vieții, ca dar al creației, trece în așteptarea rece a nemorții.
În noaptea de 24 decembrie în vechiul cult străbun al crucii(mult anterior creștinismului), oamenii erau chemați să vină să ia Lumina care s-a născut(ziua începe să crească) ca dovadă că va începe un nou ciclu al vieții.
Sărbătoarea aceasta dovedeşte că suntem aici înrădăcinați de peste 6.000 de ani, iar dacă ne-am păstrat tradiția religioasă și culturală cu atâta îndârjire, cu certitudine că nici limba nu am uitat-o așa cum o dovedește chiar numele ei!
În religia geților sfânta(ul) Zoe nu se identifica cu luna de pe cer, pentru că în scrierile de pe tăblițe ei folosesc termenul de loneo sau luno pentru corpul ceresc.
Duhurile din mitologia emes(sumeriană) avea mai multe apelative, iar Zoen mai era invocat și cu numele de Sara, cu sensul de rasărit al lunii.
În onomastica noastra avem prenumele Sânzian pentru băieți şi Sânziana pentru fete!
Religia neamului nostru străbun, dar și al emeșilor-sumerieni era o religie solară, dar nu idolatrică, ci bazată pe entități spiritual-energetice/duhuri, justificând lipsa statuilor de cult în ambele culturi.
Religiile au în ritual Apa Vieții ca formă materială de nemurire, îngerul păzitor și oastea de îngeri, iar ca simbol al sacrului este crucea cu brațele egale înscrisă în cerc sau liberă şi steaua cu șase colțuri sau șase raze așa cum apare în lăcaşul religios de la Șinca Mare.
Rădăcina comună a religiei emeșilor şi geților este dată şi de folosirea cuvintelor Lam si A-ngi-a/angea în ambele limbi cu sensul de înger chiar daca între ele există o distanță în timp de peste 2.000 de ani și o distanță de 2.000 km în spațiu!
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu