- DESCÎNTECUL GETO-RUMÎNESC ȘI FIZICA CUANTICĂ -
(publicat de Thraxus Ares)
(partea a V-a)
Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină.
Omul, din nefericire, în această teorie este situat în afara acestui univers.
Newton și Descartes ”au scos inima și sufletul din univers, lăsînd în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”.
Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.
Această viziune asupra lumii văzută ”ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice.
Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent.
Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol ”este în realitate un cazan de energii clocotitoare”.
El e generat ”de curgerea nesfîrșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”.
Aceste particule sunt ”mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l’au numit Cîmpul Punctului Zero.
”Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic.
” Chiar gîndirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particulele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.
Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități.
În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare.
O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”.
Însă ”cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”.
Între observator și fenomenele observate există o relație participativă.
”În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală.”
Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului.
Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.
Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?
”Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală.”
Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfîntul Duh.
Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero.
În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.
Prin magia cuvîntului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a cîmpului cuantic.
Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că ”noi suntem în legătură unii cu alții și cu întreaga lume în profunzimea ființei noastre” și chiar și mințile noastre ” funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descîntecele – sunt de foarte multe ori mai eficiente decât medicina alopată.
Sârbul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții însăși.
În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gîndurilor și intențiilor noastre.
Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate getului Zamolxe, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întîi sufletul.
”La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”.
La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi ”o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la ”telefon” una cu alta”.
- VA URMA -
(publicat de Thraxus Ares)
(partea a V-a)
Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină.
Omul, din nefericire, în această teorie este situat în afara acestui univers.
Newton și Descartes ”au scos inima și sufletul din univers, lăsînd în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”.
Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.
Această viziune asupra lumii văzută ”ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice.
Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent.
Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol ”este în realitate un cazan de energii clocotitoare”.
El e generat ”de curgerea nesfîrșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”.
Aceste particule sunt ”mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l’au numit Cîmpul Punctului Zero.
”Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic.
” Chiar gîndirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particulele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.
Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități.
În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare.
O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”.
Însă ”cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”.
Între observator și fenomenele observate există o relație participativă.
”În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală.”
Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului.
Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.
Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?
”Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală.”
Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfîntul Duh.
Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero.
În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.
Prin magia cuvîntului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a cîmpului cuantic.
Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că ”noi suntem în legătură unii cu alții și cu întreaga lume în profunzimea ființei noastre” și chiar și mințile noastre ” funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descîntecele – sunt de foarte multe ori mai eficiente decât medicina alopată.
Sârbul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții însăși.
În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gîndurilor și intențiilor noastre.
Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate getului Zamolxe, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întîi sufletul.
”La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”.
La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi ”o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la ”telefon” una cu alta”.
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu