-=- Serial: DESCÎNTECUL GETO-RUMÎNESC ȘI FIZICA CUANTICĂ , partea a III-a -=- (Preluare Thraxus Ares)
- DESCÎNTECUL GETO-RUMÎNESC ȘI FIZICA CUANTICĂ -
(publicat de Thraxus Ares)
(partea a III-a)
(Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular numită Tilişcă, Iarba vrăjitoarei)
...Iată în această privinţă mărturia cunoscutului fitoterapeut Ovidiu Bojor:
”În urmă cu mulţi ani, lucram pe teren în zona Grădiştei, aproape de sanctuarul vechii cetăţi regale Sarmizegetusa, împreună cu un amic care nu prea cunoştea plantele şi efectele lor.
Am găsit acolo, printre alte specii, şi specia Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular numită Tilişcă, Iarba vrăjitoarei… Seara i-am făcut tovarăşului meu de drum un ceai din această plantă.
Omul depăşise bine a doua vîrstă.
Dimineaţa următoare mi-a povestit că de mult timp nu a avut o noapte atât de frumoasă şi că s-a simţit ca la douăzeci de ani.
A cules mai multe plante şi pentru acasă.
Din păcate, prin uscare ele şi’au pierdut acel efect cu adevărat miraculos.”
Această plantă era cunoscută şi de antichitatea elenă, numele ei ştiinţific, Circaea, fiind conex cu elinul kirke, adică vrăjitoare (cu puţină intuiţie putem sesiza şi legătura cu termenul popular rumînesc ”hîrcă”, ce desemnează adesea o babă pricepută în ale vrăjitoriei).
De remarcat că în Elada şi în regiunile mediteraneene această plantă nu creşte (de fapt, din cele cinci specii de Circaea răspîndite pe planetă, trei cresc pe teritoriul Rumîniei), ceea ce-l determină pe Bojor să considere că planta era procurată de anticii greci din Geția, unde era cunoscută şi folosită.
În ce priveşte mentalitatea aşa-zis populară despre plante, din pespectiva ei, mare parte dintre ierburi se află sub puterea celor mai temute şi mai respectate dintre fiinţele lumii nevăzute.
Se folosesc astfel expresiile Grădina Milostivelor, Grădinile Frumuşelelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii.
Deloc întâmplător, tocmai în acele zone cresc flori precum Bănuţeii (Bellis perennis), folosiţi contra bronşitei cronice, Saschiul (Vinca minor), Banatul (Geranium), folosit în practica populară contra junghiurilor şi Vâzdoagele sau Garoafa de munte (Dianthus superbus).
Ultima, care are o floare frumoasă, este numită şi Buruiană de urît, este considerată ca ”aducătoare de urît“, considerîndu-se, din motive obscure pentru mintea omului modern, că cel ce o poartă este respins de ceilalţi oameni.
Descîntec de junghii:
”După cum omul cu norocul Sămănînd sămânța pe loc
Lasă sămînța de vară
Peste a de primăvară
Așa ăst junghiul ăstă
Din toate oscioarele
Din toate mădularele
Din cap
Din mîini
Din picioare
De pe trupul tot Să lase pe.... (numele)...
Curat, luminat
Cum Dumnezeu l-a lăsat.”
În Moldova de peste Prut, ţăranii nu administrau niciodată bolnavilor o plantă de leac, indiferent de puterea ei vindecătoare, fără descîntec sau fără anumite practici magice.
Acest fapt demonstrează filiaţia ancestrală a medicinei populare, care se originează într-o medicină sacerdotală, singura în care restabilirea sănătăţii era pusă în legătură cu forţele universului, cu energiile lui, numite supranaturale.
În cazul Buruienii cu cinci degete (Potentila recta), numită şi Iarba faptului pentru că i se atribuie puterea de a desface vrăjile, aceasta era adusă acasă, iar după ce se spăla icoana Maicii Domnului, cu apa respectivă se stropea Buruiana cu cinci degete, care se punea la icoană şi, dacă planta urma să fie fiartă în ulcică nouă, se băteau trei mătănii, rostindu-se:
”Te primim cu pîine şi sare, să ne fii folositoare.”
Conform unei credinţe populare, cunoaşterea virtuţilor magico-terapeutice ale plantelor poate fi însuşită în mod direct de la ele, prin intermediul miticului şarpe alb.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Transilvania era renumit vraciul ţăran Mihai Sas, din Topliţa Română, care spunea că un şarpe năzdrăvan i-a dat cunoştinţa graiului tuturor ierburilor de leac.
În casa lui era un adevărat pelerinaj al bolnavilor, care erau vindecaţi cu descântecele şi leacurile pregătite de el din ierburi.
Culegerea plantelor de leac se desfăşoară de asemenea după un anumit calendar cosmic, urmând un ritual specific.
Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, îşi păstrează virtuţile vindecătoare pe tot parcursul anului, altele, precum Săgetătura, erau culese înainte de Sfredelul Rusaliilor, ele pierzîndu-şi puterea binefăcătoare timp de o lună după aceea, pînă la sfârşitul Săptămînii Mari.
Uscarea plantelor se face în mănunchiuri legate, care se atîrnă de o grindă în pod.
Herodot scria că geții că sunt ”buni cunoscători ai plantelor, avînd şi un meşteşug deosebit pentru îngrijirea bolnavilor cu ajutorul plantelor“.
Homer, marele poet al Antichităţii, scria despre geți că, ”în afară de curajul şi bărbăţia dovedite în lupte, ei manifestau şi o înaltă educaţie morală, evidenţată prin grija faţă de străini, de bolnavi şi de răniţii căzuţi pe pământul lor”.
Strabon afirmă că la geţi preoţii erau medici (iatros) şi cunoscători de descîntece, vraci (goes) totodată.
- VA URMA -
(publicat de Thraxus Ares)
(partea a III-a)
...Iată în această privinţă mărturia cunoscutului fitoterapeut Ovidiu Bojor:
”În urmă cu mulţi ani, lucram pe teren în zona Grădiştei, aproape de sanctuarul vechii cetăţi regale Sarmizegetusa, împreună cu un amic care nu prea cunoştea plantele şi efectele lor.
Am găsit acolo, printre alte specii, şi specia Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular numită Tilişcă, Iarba vrăjitoarei… Seara i-am făcut tovarăşului meu de drum un ceai din această plantă.
Omul depăşise bine a doua vîrstă.
Dimineaţa următoare mi-a povestit că de mult timp nu a avut o noapte atât de frumoasă şi că s-a simţit ca la douăzeci de ani.
A cules mai multe plante şi pentru acasă.
Din păcate, prin uscare ele şi’au pierdut acel efect cu adevărat miraculos.”
Această plantă era cunoscută şi de antichitatea elenă, numele ei ştiinţific, Circaea, fiind conex cu elinul kirke, adică vrăjitoare (cu puţină intuiţie putem sesiza şi legătura cu termenul popular rumînesc ”hîrcă”, ce desemnează adesea o babă pricepută în ale vrăjitoriei).
De remarcat că în Elada şi în regiunile mediteraneene această plantă nu creşte (de fapt, din cele cinci specii de Circaea răspîndite pe planetă, trei cresc pe teritoriul Rumîniei), ceea ce-l determină pe Bojor să considere că planta era procurată de anticii greci din Geția, unde era cunoscută şi folosită.
În ce priveşte mentalitatea aşa-zis populară despre plante, din pespectiva ei, mare parte dintre ierburi se află sub puterea celor mai temute şi mai respectate dintre fiinţele lumii nevăzute.
Se folosesc astfel expresiile Grădina Milostivelor, Grădinile Frumuşelelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii.
Deloc întâmplător, tocmai în acele zone cresc flori precum Bănuţeii (Bellis perennis), folosiţi contra bronşitei cronice, Saschiul (Vinca minor), Banatul (Geranium), folosit în practica populară contra junghiurilor şi Vâzdoagele sau Garoafa de munte (Dianthus superbus).
Ultima, care are o floare frumoasă, este numită şi Buruiană de urît, este considerată ca ”aducătoare de urît“, considerîndu-se, din motive obscure pentru mintea omului modern, că cel ce o poartă este respins de ceilalţi oameni.
Descîntec de junghii:
”După cum omul cu norocul Sămănînd sămânța pe loc
Lasă sămînța de vară
Peste a de primăvară
Așa ăst junghiul ăstă
Din toate oscioarele
Din toate mădularele
Din cap
Din mîini
Din picioare
De pe trupul tot Să lase pe.... (numele)...
Curat, luminat
Cum Dumnezeu l-a lăsat.”
În Moldova de peste Prut, ţăranii nu administrau niciodată bolnavilor o plantă de leac, indiferent de puterea ei vindecătoare, fără descîntec sau fără anumite practici magice.
Acest fapt demonstrează filiaţia ancestrală a medicinei populare, care se originează într-o medicină sacerdotală, singura în care restabilirea sănătăţii era pusă în legătură cu forţele universului, cu energiile lui, numite supranaturale.
În cazul Buruienii cu cinci degete (Potentila recta), numită şi Iarba faptului pentru că i se atribuie puterea de a desface vrăjile, aceasta era adusă acasă, iar după ce se spăla icoana Maicii Domnului, cu apa respectivă se stropea Buruiana cu cinci degete, care se punea la icoană şi, dacă planta urma să fie fiartă în ulcică nouă, se băteau trei mătănii, rostindu-se:
”Te primim cu pîine şi sare, să ne fii folositoare.”
Conform unei credinţe populare, cunoaşterea virtuţilor magico-terapeutice ale plantelor poate fi însuşită în mod direct de la ele, prin intermediul miticului şarpe alb.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Transilvania era renumit vraciul ţăran Mihai Sas, din Topliţa Română, care spunea că un şarpe năzdrăvan i-a dat cunoştinţa graiului tuturor ierburilor de leac.
În casa lui era un adevărat pelerinaj al bolnavilor, care erau vindecaţi cu descântecele şi leacurile pregătite de el din ierburi.
Culegerea plantelor de leac se desfăşoară de asemenea după un anumit calendar cosmic, urmând un ritual specific.
Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, îşi păstrează virtuţile vindecătoare pe tot parcursul anului, altele, precum Săgetătura, erau culese înainte de Sfredelul Rusaliilor, ele pierzîndu-şi puterea binefăcătoare timp de o lună după aceea, pînă la sfârşitul Săptămînii Mari.
Uscarea plantelor se face în mănunchiuri legate, care se atîrnă de o grindă în pod.
Herodot scria că geții că sunt ”buni cunoscători ai plantelor, avînd şi un meşteşug deosebit pentru îngrijirea bolnavilor cu ajutorul plantelor“.
Homer, marele poet al Antichităţii, scria despre geți că, ”în afară de curajul şi bărbăţia dovedite în lupte, ei manifestau şi o înaltă educaţie morală, evidenţată prin grija faţă de străini, de bolnavi şi de răniţii căzuţi pe pământul lor”.
Strabon afirmă că la geţi preoţii erau medici (iatros) şi cunoscători de descîntece, vraci (goes) totodată.
- VA URMA -
Comentarii
Trimiteți un comentariu