-=- 1 aprilie 1941, MASACRUL ROMÂNILOR de la POARTA ALBĂ, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. -=-

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 
-78 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă- 

Pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români au fost pur și simplu masacrați la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldații sovietici. 

 Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată 
"Zi Națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie". 

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. 
Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. 
Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină. 

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România. 
 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. 
Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin. 
Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. 
Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu sabia.
 Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune. 

 Mărturia unui supraviețuitor:  
Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului.
 Acesta a redat în cartea ”Dincolo de cuvintele rostite”, atrocitățile petrecute la Fântâna Albă. 

 "Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. 
La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. 
Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. 
Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni. Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. 
Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». 
Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!». 
Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». 
În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. 
Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă”.

 Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. 
Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. 
În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei, iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea.


******************************************************

Ne aflăm în Anno Domini 2019, și o privire înapoi ne poate aduce aminte că la 79 de ani după abandonarea fără luptă a teritoriilor românești, consecință a ultimatumurilor sovietice din 26-28 iunie 1940 – și la 72 de ani după discreționarele impuneri ale injustului Tratat de Pace de la Paris, România sângerează neîntregită,iar Trădarea de Țară se află ridicată la rang de Politică de Stat. 

Cineva trebuie să fie tras la răspundere pentru faptele comise, dar cine s-o facă ? 

România nu a denunțat niciodată prevederile lovite de nulitate ab inițio ale criminalului Pact Ribbentrop-Molotov și anexele sale. 

Țările Baltice, Polonia, au făcut-o. 

Chiar dacă frontierele statelor participante la cel de-Al Doilea Război Mondial au fost „țintuite” cu piroanele anului 1947, asta nu înseamnă că nu pot fi revizuite sub un „arbitraj” juridic internațional.

-Tratatul România-Ucraina ratificat în 1997, un act de Înaltă Trădare Națională- 

Pentru a înțelege mai bine împrejurările în care România a pierdut teritoriile din componența României Mari, subliniem: 

– 23 august 1939 – a fost semnat așa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop și anexele sale secrete; 

– 26-28 iunie 1940 – U.R.S.S. a înaintat României ultimatumuri în urma cărora românia a abandonat fără luptă: Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța; 

– 23 august 1944 – Regele Mihai și camarila complotiștilor a trădat Țara, oferind-o gratuit inamicului în plin conflict militar; 

– 10 februarie 1947 – Tratatul de pace de la Paris, unde România nu a fost admisă ca parte cobeligerantă. 

În plus, „cu o economie distrusă de pe urma războiului, în condițiile unei secete severe, România a fost nevoită să facă față unor obligații economice împovărătoare”; 

– 20 mai 1997 a fost ratificat tratatul dintre România și Ucraina, prin care erau stabilite granițele dintre cele două state. 

Fără putință de tăgadă, actul poate fi numit Act de Înaltă Trădare Națională de care se fac vinovate cele mai înalte oficialități ale României acelor ani: – Președintele României – Emil Constantinescu; – Președintele Senatului României – Petre Roman; – Ministrul Afacerilor Externe – Adrian Severin ; – Prim ministrul României (concomitant și Primar al Capitalei) – Victor Ciorbea 

Prin semnarea și ratificarea Tratatului România-Ucraina, România a renunțat la teritoriile sale istorice, depășind chiar prevederile Tratatului impus cu forța de către Aliați.

***************************************

Eliberatorii ne-au ucis străbunii – peste 1 milion și jumătate de basarabeni uciși de ruși

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941 În mai puțin de un an, peste 300 000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentând 12.23% din populația Basarabiei interbelice. 
 1. Arestări: – 48 000 de persoane: · Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiți de trădare, dintre care: · 5 foști deputați din Sfatul Țării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli) · 1 fost senator · Funcționari civili și militari – transferați la Tiraspol pentru siguranță · 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei 
 2. Deportări – aproape 300 000 (în Nordul înghețat) · 135 000 de persoane până în septembrie 1940 · 19 200 de persoane între octombrie-noiembrie 1940 · 27 000 de persoane în decembrie 1940 · 100 000 de persoane începând cu 13-14 Iunie 1941 
 3. Uciși – 30. 000 prin împușcare sau tortură · Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 iulie 1940 din Gara Chișinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei și împușcată în Valea Morii. · 1. 000 de persoane (copii, femei, adulți) – lângă Odesa împușcate prin pereții de lemn ai unui tren de marfă cu 22 de vagoane care-i transporta în Siberia. · 450 de persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chișinău. Printre ei studenți, elevi, preoți, ceferiști. · 87 de persoane – Sediul NKVD, Chișinău (15 cu mâinile legate în groapa comună) · 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă · 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 bărbați și o femeie cu mâinile legate) 
 4. TOTAL pierderi umane în prima ocupație sovietică · Deportări: 300. 000 · Uciși: 30 000 · TOTAL: 330. 000 

 II. A DOUA OCUPAȚIE SOVIETICĂ – 23 August 1944 
1. Deportări · 250. 000 de persoane între 1944-1948 · 11 324 de familii 6 iulie 1949 · 300 000 de persoane între 1954-1964 (în Rusia și Kazahstan) 
 2. Morți prin înfometarea provocată de Stalin · 300. 000 de persoane 
 3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupație sovietică · 
Deportați: 875. 000 · 
Morți: 300. 000 · 
TOTAL: 1. 175. 000 

TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAȚII SOVIETICE · 330 000 
– Prima ocupație sovietică · 1. 175. 000 – 
A doua ocupație sovietică · 1. 505. 000 basarabeni și 19. 477 bucovineni – 
TOTAL PIERDERI ROMÂNEȘTI 
 PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA Județele Hotin (Nord), Ismail și Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 august 1940. 

 PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE 
 1. Deportări · 180. 000 de soldați și ofițeri (doar câteva mii s-au întors) 
 2. Executați prin împușcare în lagăr (Katîn românesc) · 50. 000 de soldați și ofițeri (schelete descoperite în mlaștinile de la Bălți).