-=- LIMBA ROMÂNĂ - SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC -=-

 - LIMBA ROMÂNĂ - LIMBAJUL IUBIRII și  
                SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC -
Motto: 
…”totuși dacă vom avea a grăi oblu, limba românească este muma limbii latinești“. 
(Petru Maior - „Istoria pentru începutul românilor“) 

 Geto-Dacii au vorbit stră-românește, iar noi vorbim românește pentru că a fost necesar să ne adaptăm la creștinism. 

Din marea familie a traco-geto-dacilor au rămas totuși, câțiva vorbitori de limbă strămoșească: Macedoromâna este româna, Meglena este limba română, Istro-Româna este de fapt bănățeana veche, iar Daco-Româna este româna veche, așa zisa 
limba priscă sau limba bătrână sau ”latina”vulgata, ceea ce înseamnă că stră-româna e româna și că restul sunt doar niște evoluții în timp. 

Desigur, într-un fel se scria şi se pronunţa acum 150 de ani şi în alt fel se scrie şi se pronunţă acum. 
Dar chiar şi aşa, cu aceste mici corecții, limba care s-a născut, Limba Română, are ca bază limba creată de Zalmoxis, limba zeilor traci şi rămâne o limbă vie, nealterată din punct de vedere al suflului divin. 

 În definitiv, odată cu apariţia creştinismului, toate popoarele şi-au clarificat – limpezit am putea spune – felul de a vorbi și de a scrie, fiecare mergând în continuare după structura energetică care caracterizează acel neam în parte. 

 Astfel, chiar și romanii Imperiului Roman, care se vor a latiniza pe toată lumea, au renunţat la limba lor adoptând o altă limbă – limba italiană. 
 Pe cuprinsul Italiei, se găsesc la ora actuală, chiar mai multe sute de dialecte, ceea ce face ca doi italieni care locuiesc pe aceeași stradă să nu se poată înțelege, dacă nu ar avea și o limbă națională. 

 Petru Maior ne spunea în „Istoria pentru începutul românilor că, ”…totuși dacă vom avea a grăi oblu, limba românească este muma limbii latinești“. 

Oricum, pentru românul nostru, aceste polemici despre limbă nu-şi au nici un rost. 
 Fiecare dintre noi, ȘTIE în adâncul sufletului său, că vorbeşte limba strămoşilor lui, care este o limbă ancestrală. 

 Unui român nu i-ar lua mai mult de 3 zile ca să se exprime în limba traco-geto-dacă. 
 Dacă punem virgulele unde trebuie și facem adaptarea necesară la limba română, descoperim că limba străbunilor este aceeași cu limba rumunilor străvechi, limba românească. 
 Atunci se folosea, hai să spunem așa, un limbaj arhaic. 

Comentarii