”Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprie; noi nu ne-am convins încă cum că:
puterea şi mântuirea noastră în noi este!
(”În Unire e tăria” – FederaȚiunea, 1870)
“Aşadar CREDINȚA şi ȘCOALA, atâta cer românii din
Austro-Ungaria pe sama lor, şi prin aceasta şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult. (…)
Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului.
Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin”
(Curierul de Iasi, 1876).
“A fi bun român nu e un merit (…) ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc”.
(Timpul, 1881)
“Dispreţuind credința noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.”
(Timpul, 1882)
“Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei politice?” (Timpul, 1882)
„Deci Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în surul negrei străinătăți.
În zadar moldovanul va mai privi în zile senine din vîrful Ceahlăului în zarea depărtată Ismailul, Cahulul, Bolgradul și țărmii Mării Negre, în zadar va vedea departe, ca margine a orizontului său, Cetatea Albă și Chilia; ceea ce va vedea din punctul din care Alexandru Voevod cel Bun va fi rotit ochii pentru a-și măsura țara cu agerimea lor, ceea ce va vedea va fi pământ înstrăinat.
În zadar își va aduce aminte omul cunoscător de cele trecute, cumcă, tari ori slabi, în trecut nu s-a găsit unul dintre noi care să consfințească pierderea pământului sfânt al patriei, astăzi va găsi sute de oameni, aleși în Sfatul țării, cari au căutat zile întregi formula ca să scape de acel pămînt, căutând a masca cu fraze patriotice lipsa lor de statornicie și de bărbăție, lipsa lor de adevărat și energic patriotism”.
„Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte Naţia adevărată.
Noi iubim România aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu și cum a ajuns prin suferinţe seculare până în zilele noastre.
O iubim ”sans phrases”, fără vorbe multe.
Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremurilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacurilor.
Cine în această privire nu e cu noi, e contra noastră”.
-- Autor: Mihai Eminescu --
Comentarii
Trimiteți un comentariu