„Dincolo de curgerea Timpului si de cugetarea zeilor, este
Focul cel Viu și Veșnic, din care vin toate și prin care ființează toate cele ce sunt.
Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, nicăieri și peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este Lumina.
Nimic nu este făptuit fără de Lumină și tot ce vine din Lumină este Viață și ia făptură.
Precum fulgerul aduce lumina, și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină și un tunet.
Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț.
Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voința(fapta) omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta Lumină mai presus de cele ce te înconjoară.
Nu uita ca aceiași pasi îi faci în vârful muntelui ca și în josul său, același aer este sus, ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte, ca și în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeț, ca și pământul cel neted.
Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic.
Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate, iar prea multă apă îi stinge suflarea.
Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta.
Cu cat te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii.
Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminței care încolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață.
Lumina seminței este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi da vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie. Privește râul și ia aminte la învățătura sa.
La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor.
Asemenea este și gândul cel bun și drept rânduit, el își face loc printre pietre si stânci, nu ține seama de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale.
Apă cu apă se adună, și împreună puterea este și mai mare.
Ia seama de taina aceasta și nu o uita: acel firicel de apă știe unde va ajunge, căci una este cu pământul și toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârșit.
Astfel, să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă și vei vedea că nimic nu poate opri drumul său.
Să-ți fie gândul limpede până la sfârșit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mișcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ și munte cu munte. Ia seama la gândul cel rău, ferește-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te‑ndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr, sunt ca pulberea câmpului ce‑ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.
Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusețea lor sau după râvna lor, căci și unul și altul a lăsat din ceva pentru a crește în altceva.
Cel bogat este sărac în liniște, cel tare este slab pentru altul și cel slab are tăria lui ascunsă.
Cum firea lucrurilor este mișcătoare, asemeni este și omul.
Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul?
Doar cunoașterea și înțelepciunea îl ridică pe OM peste dobitoace.
Și degeaba ai cunoașterea dacă ea nu este lămurită de vreme.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu